Prea
multă importanță îi acordăm unui neica nimeni ca Dragnea. Vînturile istoriei
aduc uneori la conducerea neamurilor asemenea condotieri lipsiți de scrupule. El
deja a pierdut lupta, chiar dacă formal mai deține frîiele. Un dictator declină
nu în clipa cînd pierde efectiv puterea, ci cînd primul din haită începe să
mîrîie public împotriva lui. Ceea ce ne apare ca o eternitate de cînd asociația
asta de maneliști politico-financiari a pus mîna pe țară, este doar un scurt
interval. Daunele pe care le-au făcut sînt, este drept, enorme, incalculabile.
Dar nu ne-au ucis! Vestea săptămînii nu este, deci, că Dragnea a cîștigat
războiul intern, e o pseudo-victorie pasageră. Știrile asupra cărora insist sînt
două, și au în comun PNL-ul. Prima este declarația d-nei europarlamentar Renate Weber, legată de
PNL, chiar dacă a trecut recent la ALDE. Doamna are un impresionant traseu de
activist civic întru apărarea drepturilor omului (a fost și președinta
Fundației Soros, apropo de furia lui Tăriceanu împotriva miliardarului
american), apoi a intrat în politică, a fost chiar consilieră a președintelui
Băsescu și este unul dintre puținii europarlamentari români care știu cu ce se
mănîncă politica europeană (ce deosebire între ea și dna Viorica!). Multe luări
de poziție, din punctul meu de vedere bizare, a avut doamna avocat de-a lungul
vremii, inclusiv, recent, scrisoarea semnată împreună cu Norica Nicolai, zisă
„nepoata” – prietenii știu de ce – prin
care transborda imunda chestiune internă a „protocoalelor secrete” la nivelul
european. Ceea ce ne pune însă serios pe gînduri este declarația sa
antiamericană și pro-rusă, conform căreia scutul de la Deveselu i-a stîrnit pe
ruși, dăm prea mulți bani pentru industria de armament a americanilor șamd,
parcă citim agențiile de știri ale Moscovei. Ciudat, nu?
multă importanță îi acordăm unui neica nimeni ca Dragnea. Vînturile istoriei
aduc uneori la conducerea neamurilor asemenea condotieri lipsiți de scrupule. El
deja a pierdut lupta, chiar dacă formal mai deține frîiele. Un dictator declină
nu în clipa cînd pierde efectiv puterea, ci cînd primul din haită începe să
mîrîie public împotriva lui. Ceea ce ne apare ca o eternitate de cînd asociația
asta de maneliști politico-financiari a pus mîna pe țară, este doar un scurt
interval. Daunele pe care le-au făcut sînt, este drept, enorme, incalculabile.
Dar nu ne-au ucis! Vestea săptămînii nu este, deci, că Dragnea a cîștigat
războiul intern, e o pseudo-victorie pasageră. Știrile asupra cărora insist sînt
două, și au în comun PNL-ul. Prima este declarația d-nei europarlamentar Renate Weber, legată de
PNL, chiar dacă a trecut recent la ALDE. Doamna are un impresionant traseu de
activist civic întru apărarea drepturilor omului (a fost și președinta
Fundației Soros, apropo de furia lui Tăriceanu împotriva miliardarului
american), apoi a intrat în politică, a fost chiar consilieră a președintelui
Băsescu și este unul dintre puținii europarlamentari români care știu cu ce se
mănîncă politica europeană (ce deosebire între ea și dna Viorica!). Multe luări
de poziție, din punctul meu de vedere bizare, a avut doamna avocat de-a lungul
vremii, inclusiv, recent, scrisoarea semnată împreună cu Norica Nicolai, zisă
„nepoata” – prietenii știu de ce – prin
care transborda imunda chestiune internă a „protocoalelor secrete” la nivelul
european. Ceea ce ne pune însă serios pe gînduri este declarația sa
antiamericană și pro-rusă, conform căreia scutul de la Deveselu i-a stîrnit pe
ruși, dăm prea mulți bani pentru industria de armament a americanilor șamd,
parcă citim agențiile de știri ale Moscovei. Ciudat, nu?
Celălalt
„eveniment” este brusca reactivare a lui Crin Antonescu, unul dintre cele mai
nocive personaje ale politicii autohtone din ultimele decenii. Mulți, făcînd
doar o comparație inevitabilă cu ipochimenii actuali, au apreciat această
revenire. Singurul merit politic al lui Crin ar fi fost acela că s-a retras la
timp, într-o binevenită tăcere. Din păcate, nu a avut tăria să reziste pînă la
capăt și s-a cerut acum candidat pentru alegerile europene. Dar pentru care
merite? – vorba poetului. Caricatura de partid și mai precis de partid de
opoziție care a ajuns azi PNL-ul este și rezultatul politicii dezastruoase pe
care a dus-o, la vremea lui, Crin Antonescu. Știe că, în plan intern, nu are
prea multe șanse, și probabil nici destulă energie pentru toate luptele
subsecvente. Dar un fotoliu „extern”, fără prea mari bătăi de cap și extrem de
generos remunerat, inclusiv la pensie, nu este de ici de acolo. Unde merge
Norica, merge și Crin. Revenirea aceasta are însă și un sens mai larg, ea ne dă
un semn despre disperata criză de oameni
credibili din politica noastră. Uitați-vă la acele „școli de vară” cu
tineretul din diferite partide: te apucă groaza! Sîntem nevoiți să alergăm
curse de Formula I cu anvelope reșapate. Să nu mai zic de cele făcute din gumă
de cea mai proastă calitate, precum madame Dăncilă.
„eveniment” este brusca reactivare a lui Crin Antonescu, unul dintre cele mai
nocive personaje ale politicii autohtone din ultimele decenii. Mulți, făcînd
doar o comparație inevitabilă cu ipochimenii actuali, au apreciat această
revenire. Singurul merit politic al lui Crin ar fi fost acela că s-a retras la
timp, într-o binevenită tăcere. Din păcate, nu a avut tăria să reziste pînă la
capăt și s-a cerut acum candidat pentru alegerile europene. Dar pentru care
merite? – vorba poetului. Caricatura de partid și mai precis de partid de
opoziție care a ajuns azi PNL-ul este și rezultatul politicii dezastruoase pe
care a dus-o, la vremea lui, Crin Antonescu. Știe că, în plan intern, nu are
prea multe șanse, și probabil nici destulă energie pentru toate luptele
subsecvente. Dar un fotoliu „extern”, fără prea mari bătăi de cap și extrem de
generos remunerat, inclusiv la pensie, nu este de ici de acolo. Unde merge
Norica, merge și Crin. Revenirea aceasta are însă și un sens mai larg, ea ne dă
un semn despre disperata criză de oameni
credibili din politica noastră. Uitați-vă la acele „școli de vară” cu
tineretul din diferite partide: te apucă groaza! Sîntem nevoiți să alergăm
curse de Formula I cu anvelope reșapate. Să nu mai zic de cele făcute din gumă
de cea mai proastă calitate, precum madame Dăncilă.
Asta
este problema majoră a României centenare: foarte proasta calitate a oamenilor
care conduc, la diferite niveluri. Cinste excepțiilor. Blocați în inutila luptă
cu justiția a lui Dragnea, am uitat să
construim țara la centenar. Ni se pare că totul se învîrte în jurul
mustății sale. Nimic mai fals. Rezistența înseamnă tocmai a da o șansă
viitorului. „Eternitatea” pe care ne-o vinde la borcan de zacuscă PSD-ul
(dictatorii au ce au cu eternitatea, „imperii pe o mie de ani”, „viitorul de
aur” șamd) este doar o distorsionare a vieții noastre prea scurte. Se pare că
ritmul de expatriere a crescut, așa cum s-a întîmplat cîndva,
imediat după eșecul Pieței Universității și năvălirile numite mineriade. Oamenii
s-au săturat să fie umiliți de un stat incompetent și abuziv. Nu „muie” este
jignitor, cum crede Mircea Cărtărescu, ci un guvern care își insultă în fiecare
zi poporul prin incompetență și minciună. Luați cu lupta asta penibilă, ratăm
consecvent mari contexte istorice, încadrarea în fluxul gîndirii secolului XXI.
Zăcem în gunoiul nostru ca Iov. Trebuie urgent construit un partid nou de
opoziție: PNL-ul nu prezintă nicio încredere datorită îndelungatei complicități
cu PSD-ul, celelalte sînt prea fragile și inconsistente doctrinar. Și, mai
ales, este nevoie de oameni politici autentici. Așa cum era Băsescu în perioada
lui de glorie. Oricît nu le place multora, avea toate calitățile (și
defectele!) unui om politic autentic. Ceea ce nu putem spune, din păcate,
despre dl. Johannis. Inadecvat situației care cere reacții rapide. Și domnia sa
crede că avem la dispoziție o eternitate. Nu-i adevărat! Din povestea asta s-a
ivit însă o societate civilă bine antrenată și în ton cu imperativele timpului.
De la ea sînt de așteptat schimbările viitoare, nu de la strigoii politicii
actuale.
este problema majoră a României centenare: foarte proasta calitate a oamenilor
care conduc, la diferite niveluri. Cinste excepțiilor. Blocați în inutila luptă
cu justiția a lui Dragnea, am uitat să
construim țara la centenar. Ni se pare că totul se învîrte în jurul
mustății sale. Nimic mai fals. Rezistența înseamnă tocmai a da o șansă
viitorului. „Eternitatea” pe care ne-o vinde la borcan de zacuscă PSD-ul
(dictatorii au ce au cu eternitatea, „imperii pe o mie de ani”, „viitorul de
aur” șamd) este doar o distorsionare a vieții noastre prea scurte. Se pare că
ritmul de expatriere a crescut, așa cum s-a întîmplat cîndva,
imediat după eșecul Pieței Universității și năvălirile numite mineriade. Oamenii
s-au săturat să fie umiliți de un stat incompetent și abuziv. Nu „muie” este
jignitor, cum crede Mircea Cărtărescu, ci un guvern care își insultă în fiecare
zi poporul prin incompetență și minciună. Luați cu lupta asta penibilă, ratăm
consecvent mari contexte istorice, încadrarea în fluxul gîndirii secolului XXI.
Zăcem în gunoiul nostru ca Iov. Trebuie urgent construit un partid nou de
opoziție: PNL-ul nu prezintă nicio încredere datorită îndelungatei complicități
cu PSD-ul, celelalte sînt prea fragile și inconsistente doctrinar. Și, mai
ales, este nevoie de oameni politici autentici. Așa cum era Băsescu în perioada
lui de glorie. Oricît nu le place multora, avea toate calitățile (și
defectele!) unui om politic autentic. Ceea ce nu putem spune, din păcate,
despre dl. Johannis. Inadecvat situației care cere reacții rapide. Și domnia sa
crede că avem la dispoziție o eternitate. Nu-i adevărat! Din povestea asta s-a
ivit însă o societate civilă bine antrenată și în ton cu imperativele timpului.
De la ea sînt de așteptat schimbările viitoare, nu de la strigoii politicii
actuale.
Christian CRĂCIUN
