„ESEUL DE CAMPANIE” cu Mădălin-Cristian Focșa (Ep. 2)

Aminteam în episodul de săptămâna trecută despre felul prin care Câmpina a ajuns odinioară un loc cu oameni civilizați, educați, cu bun-simț și cu înalt nivel intelectual. Deși avem impresia că ne aflăm într-o epocă civilizată, mie unuia nu mi se pare deloc că orașul nostru s-ar mai remarca astăzi prin civilizație. Felul cum arată Câmpina vorbește de la sine despre hărnicia locuitorilor și despre gradul lor de civilizație. Unora le place – și se mângâie deșănțat cu câte o laudă venită de la te miri ce vizitator superficial, ori având așteptări scăzute. Dar noi câmpinenii nu putem avea așteptări scăzute: e mai mare rușinea față de moștenirea și tradiția de excelență a acestui oraș. Așadar, să ridicăm ștacheta așteptărilor – și când o puteam face mai bine decât acum, pe fondul campaniei electorale, perioada în care suntem întrebați și ascultați mai atent? A propos: o fi auzit vreunul dintre candidații de azi despre felul cum lucra marele primar Gheorghe Ilioiu (1954-1960): bătând la pas orașul zilnic, din revărsatul zorilor, culegând din stradă problemele locuitorilor, și mai ales fiind sensibil la felul cum arăta fiece colțișor al urbei?

Eu am avut șansa să pot reveni acasă de un deceniu (după peregrinări bucureștene și brașovene ce au urmat studenției); mă leagă de acest oraș nu doar rădăcinile și pasiunea, ci și urmele de civilizație și liniște regăsite aici. De ce doar urme? Pentru că îmi doresc mai mult și mai bine, pentru că visez ca ștacheta bunului-simț să urce mereu, în schimb constat cu dezamăgire cum ea coboară, an după an. Ori, acest lucru e o mare piedică în a face Câmpina atractivă, după rețeta propusă în eseul de săptămâna trecută. 

Am să pornesc de la o necesitate de bază: igiena. E ceva elementar, la care suntem încă repetenți. Tot mai mulți dintre noi iau spațiul public drept hazna: unica noastră grijă în ce privește curățenia, e raportată numai la propria locuință. Când ați văzut ultima dată locatari de la blocuri care să facă curat în proximitate sau măcar să-și întrețină spațiile private comune ca pe bunul propriu? Nici măcar mormintele înaintașilor nu le mai îngrijim – cimitirul municipal, un panteon ce ar putea fi obiectiv turistic, e distrus de haos și nepăsare; cam un sfert dintre locuri ar putea fi reconcesionate, chiar prin regulamentul actual. Cât despre curățenia spațiului public, oricine poate vedea cu durere că tocmai în zilele de duminică, atunci când e sărbătoare și totul ar trebui să fie mai curat ca oricând, străzile și spațiile verzi sunt pline la tot pasul de gunoaie, resturi care vorbesc oricui iese pe stradă despre huliganismul și dezmățul necontrolat ce se repetă regulat în noaptea de sâmbătă. De vandalism nu mai vorbesc, atâtea cazuri ne-au șocat în ultimii ani. Sau de focarele de infecție care sunt pubelele cartierelor de blocuri, ce ne oferă în fiece duminică imagini specifice unor ghettouri din lumea a treia: ne-am obișnuit pur și simplu să stăm cu gunoaiele sub nas. Spațiul public al municipiului este imens, dar cel „salubrizat” regulat nu este decât cel pavat: pe iarbă, pe locurile virane și mai ales pe cele mai dosnice (inclusiv în natura atât de frumoasă din jur, care reprezintă majoritatea spațiului public de pe teritoriul UAT Câmpina) nu se fac igienizări de multe ori cu anii. Pare să nu ne mai pese că tocmai cele mai frumoase colțișoare ale Câmpinei sunt invariabil pline de deșeuri și de urmele mârlăniei. Și asta e doar o parte, mai vizibilă: dar despre infestarea apelor, despre marea poluare, despre atâtea gospodării fără contract de salubritate, și câte și mai câte probleme, ce să mai spunem: mă-ntreb oare cum ne permitem să mergem mai departe în alte domenii, să ne gândim la alte domenii, câtă vreme nu rezolvăm această problemă elementară? Oare acasă la fiecare, stă careva o săptămână fără să tragă apa la WC? Ți-e și rușine s-ajungi în anul 2020 dezbătând tot astfel de probleme…

Ne limităm de atâția ani la campanii penibile de adunat gunoaie după bădărani, sau la inițiative educaționale cu rezultat necuantificabil – apă de ploaie în marea de grosolănie tot mai mare. Nimeni nu are curajul să ia taurul de coarne și să aplice arma infailibilă a civilizării, care a ridicat nivelul de trai al țărilor avansate: coerciția. Veți spune că lupta cu lipsa de civilizație a concetățenilor noștri este grea, că nu există cadru legislativ eficace sau personal suficient. Acestea sunt pretexte: ceea ce nu există este voința din partea factorilor decidenți. Dacă s-ar vrea cu adevărat, s-ar găsi soluții pentru a lupta eficient, în special prin prevenție, cu necivilizarea unora, în folosul tuturor. Dar e un cerc vicios: politicienii se tem să-și strice popularitatea dacă declară război celor certați cu bunul-simț, căci aceștia sunt mulți și manevrabili electoral. Și totuși: poate nu ei sunt (încă) majoritari, poate mai e speranță! Trebuie acționat însă cât mai curând; cu fiecare an ce trece, va fi tot mai greu. Aș pune aici o întrebare, la scenă deschisă, tuturor candidaților la funcția de primar: cine are curajul să-și asume concret lupta cu lipsa de civilizație și bun-simț a semenilor noștri, pentru a face cu adevărat din Câmpina un oraș atractiv? Ce dacă nu prea găsim precedente în jur? De ce n-am da noi exemplu? De ce n-ar putea ajunge și Câmpina odată la știrile naționale, în rândul poveștilor de succes, ca model pentru întreaga țară? Măcar așa: la coerciția în folosul curățeniei (că oricum, rămân o groază de alte situații în care suntem necivilizați).

Unul dintre candidați face, mai nou, mare caz de dezastrul financiar în care este orașul: și-ar asuma oare dumnealui exploatarea celei mai bogate surse de redresare bugetară rapidă – și anume lipsa de respect, bun-simț și civilizație a câmpinenilor??? Eu cred că primarul și consiliul care vor reuși valorificarea financiară, prin impozitări și amenzi drastice și dese, a indolenței împământenite, ar aduce sigur o comoară bugetului local – cel puțin pe moment, un an – doi, maxim un mandat, până frica ne va civiliza; dar suficient pentru redresarea financiară. Iar apoi, în locul banilor la buget, Câmpina ar avea măcar cetățeni cu frică de lege – dacă de Dumnezeu sau semeni n-o mai pot avea.

Evident, dac-am reuși s-avem în permanență un oraș curat, ar urma pașii următori – mereu ștacheta trebuie ridicată. Căci fața orașului, anostă și haotică, strigă după o viziune urbanistică, peisagistică, cere conturarea unei identități proprii, de care duce atâta lipsă! Memoria și conservarea ne sunt străine, dar fără ele nu putem crea valori durabile care să aducă atractivitate. Știți oare că acest oraș a avut odată o mare piață publică centrală, pietonală, mărginită de clădiri vechi, care azi, dacă era conservată și reabilitată, ne-ar fi adus un aer urban de tip occidental, ca în orașele ardelene? Era doar prima comoară, risipită deja de strămoșii noștri – dar fiece generație s-a „priceput” de atunci să mai distrugă câte ceva. Iar noi le călcăm pe urme: nu e stradă în acest oraș pe care să poți face 10 metri fără să remarci o neîmplinire, o disonanță, ceva prost făcut sau mai ales ceva urât. Gustul estetic a dispărut cu totul. Patrimoniul atât de specific al Câmpinei comercial-petroliere, după ce că fusese așa brutal rănit în era comunistă, prin uniformizare și banalizare, a ajuns după 1989 într-o situație deplorabilă.

Voi aminti aici doar fugitiv tipurile de atacuri la frumusețea acestui oraș: proiecte neterminate, părăsite, chiar câțiva coloși ce poluează vizual; clădiri aparent moderne, dar rupte de context, de proastă calitate; lipsă de viziune coerentă urbanistică, regulamente ineficiente, făcute după ureche și nici acelea respectate (ultimul plan de sistematizare valoros, cel al marelui arhitect Toma T. Socolescu din 1948, fiind ignorat, deși era un excelent punct de plecare); încremenire completă a tramei stradale, cu mult mai dinamică în perioada interbelică, deși marile evoluții de trafic ale ultimelor decenii impuneau decizii majore – ba dimpotrivă, în loc de fluidizarea traficului, avem parte recent de soluții inepte și scumpe (semaforizare în loc de relantisoare în intersecțiile cu probleme); amalgamul stilistic permis prea ușor, mărirea gradului de ocupare a parcelelor (ce duce invariabil la scăderea confortului și calității vieții); refaceri nepotrivite ale imobilelor de patrimoniu și nu numai, inclusiv în zonele cu valoare istorico-arhitecturală; anveloparea termică necontrolată ce desfigurează fațadele istorice; sluțirea aspectului stradal prin dughene; înlocuirea gardurilor joase și discrete ce făceau farmecul Câmpinei, de către paravane opace, de prost-gust; ignorarea și nevalorificarea locurilor de valoare (vestigii medievale, clădiri importante necercetate); lăsarea în paragină (cu exemple numeroase, inclusiv de obiective ce-ar fi trebuit clasate în Lista Monumentelor); demolări de nepermis, multe inutile, ce-au văduvit zestrea identitară a Câmpinei (celebru cazul conacului Știrbey, a cărui valoare emblematică pentru oraș n-a fost niciodată conștientizată); construcții noi oribile în chiar țesutul rezidențial de valoare (exemplul depozitului ICPT – hală industrială de tip periferic, băgată brutal în inima zonei cu valoare arhitectural-istorică). 

Nu putem uita afrontul la imaginea verde a orașului și la sănătatea noastră, prin politica perpetuă de ciuntire a masei verzi, în totală contradicție cu principiile moderne horticole și cu nevoia de umbră tot mai stringentă, de la vară la vară. Ca de altfel și absența totală a unei viziuni peisagistice, sau rezolvarea numai de fațadă a unor probleme complexe (ca de pildă „reabilitarea” lacurilor prin metode depășite, invazive, limitate doar la cuveta lacustră, cu ignorarea problemelor hidro-geologice ale întregului bazin, inclusiv a infestării pânzei freatice și izvoarelor de alimentare). Ca să nu mai vorbim despre întârzierea marilor proiecte de ecologizare ce ar aduce Câmpinei beneficii turistice imense (doar dacă ne gândim la ce zonă de agrement s-ar putea realiza din Lacul Peștelui, de pildă).

Așteptăm așadar ca noul primar și noul consiliu să pună preț și pe felul cum arată acest oraș, să meargă printre case și blocuri alături de specialiști în estetică, urbaniști și peisagiști competenți, formați în spiritul conservării și dezvoltării durabile, oameni care să le deschidă ochii și inima la ceea ce trebuie corectat. Dar, evident, ne dorim să pună preț pe calitate, nu pe kitsch! Cine dintre dvs, stimați candidați, își asumă această misiune între prioritățile sale?