Eşecul unei societăţi care îşi abandonează până şi muribunzii

Un caz social terminat în mod tragic ridică o întrebare chinuitoare şi cenuşie precum viaţa unui muribund: este municipalitatea capabilă să adăpostească în Centrul Social de lângă Spitalul Voila, ridicat şi amenajat pe bani publici, un localnic fără casă, fără familie, în ultimele sale săptămâni de viaţă? Un bolnav de cancer în fază terminală care riscă să-şi trăiască în stradă ultimele zile ale vieţii sale nenorocite. Răspunsul, din câte veţi vedea în continuare, este unul negativ. Cu toate acestea, în cele din urmă, primarul şi conducerea Primăriei au arătat, în final, că se pot implica în înmormântarea după datina creştină a unui nefericit defunct, fără nicio rudă şi niciun sprijin material în finalul vieţii sale pline de mizerie şi de mizerii. 

În fine, să continuăm articolul cu începutul unei poveşti dramatice. Protagonistul ei este Nicolae Apostolescu, fost bolnav de cancer în fază terminală, fost trăitor pe aceste meleaguri, pe care a copilărit, fost ofiţer telegrafist, de loc, din Poiana Câmpina. E un fel de a spune “de loc”, deoarece el nu a avut, în ultimii patru ani, un loc de domiciliu, ci mai multe locuri de pe domeniul public, locuri pe care obişnuia să-şi pună capul pentru a se odihni. Ca pat avea pământul reavăn de sub el, în timpul nopţilor calde de vară, sau orice loc acoperit găsit neocupat, în timpul nopţilor de iarnă. Acoperiş deasupra capului i-a fost, aşadar, bolta cerului înstelat, locuinţa sa fiind, cum s-ar spune, una metaforică, fără pereţi şi fără geamuri. Doar cu nişte stele strălucitoare atunci când “acoperişul” său era senin, nişte stele ca nişte ferestre cosmice prin care putea privi infinitul,  o parte dintr-un univers neţărmurit, atât de departe şi totuşi atât de aproape de micul şi mizerul său univers. Deşi a fost înfiat de nişte bunici din Poiana Câmpina, nu se ştie cum a ajuns fără casă. Bunicii i-au murit de multă vreme, casa lor a ajuns probabil pe mâna altora. Amărâtul nostru personaj a venit din Sinaia în urmă cu patru ani, iar de atunci, Nicu (nume de stradă, nu de scenă), a ajuns un om al străzii şi al nimănui. O perioadă a avut un acoperiş deasupra capului, căci a dormit într-o rablă de maşină abandonată într-o parcare de lângă Electromontaj. 

“Nicu a ajuns şi la Centrul Social de pe Voila, după ce fusese operat de cancer la stomac, iar cancerul începuse să-i cuprindă aproape tot corpul. Din acest aşezământ, el mă suna întruna să-mi spună că nu poate ieşi de acolo ca să-şi facă tratamentul cu citostatice. Trebuie schimbat ceva în programul acestei instituţii, măcar pentru unii dintre cei găzduiţi acolo, cei care sunt bolnavi ce necesită un tratament special. În prezent, îi ţin şase luni, după care nu mai pot fi găzduiţi. Administratorul Centrului este un fost asistent social al Primăriei, Andrei Rugină, absolvent de Teologie. Aşa o fi invăţat la Teologie să se poarte cu oamenii săraci şi bolnavi. Acest Rugină ar trebui să-i trateze pe oamenii străzii ca pe nişte oameni, nu ca pe nişte alte alea. Văd că pentru un câine vagabond se alocă lunar mai mulţi bani decât pentru un om al străzii. Poate dl Rugină crede că aşezământul pe care îl administrează, printr-o fundaţie a Patriarhiei, este pentru VIP-uri. Ei, nu-i aşa. Oamenii străzii sunt oamenii străzii, au o istorie în spate şi trebuie să te porţi omeneşte cu ei. Dacă vrei să le întinzi o mână de ajutor. Dacă îi iei de sus şi vrei să-i umileşti, mai bine lasă-i în stradă. Intrând în conflict cu Rugină, după ce au trecut şase luni, Apostolescu a fost scos cu Poliţia Locală din Centrul Social. L-am ajutat să-şi găsească o gazdă, dar nici acolo nu a stat prea mult, deoarece, aflând că are cancer, bătrâna la care locuia l-a dat afară. A stat un timp şi la Casa Tineretului, sub nişte scări de la subsolul clădirii. Între timp, Nicu a paralizat. A fost dus la Spitalul Municipal, de acolo, trimis la Spitalul Judeţean, apoi la Spitalul Schuller din Ploieşti, de acolo, întors la Spitalul Municipal Câmpina. Într-un târziu, la intervenţia lui Florin Frăţilă, directorul publicaţiei Oglinda şi consilier municipal, şef la Comisia de Cultură, Nicu Apostolescu a fost primit într-un salon al SMC. Înainte de Crăciun cu două zile. Aşa a avut şi el săracu’ parte de un Crăciun mai liniştit. Doctorului Călin Tiu, managerul spitalului, i s-a făcut milă de el şi l-a îngrijit aşa cum se cuvine. Infirmierele au avut grijă de el, lucru pentru care le mulţumesc şi pe această cale. Pe 2 februarie 2014, Nicu Apostolescu a murit la spital. Cu ajutorul Primăriei, am putut să-i facem o înmormântare decentă, după toate datininile creştinilor şi orânduielile bisericeşti”, ne-a povestit Aurora Mocanu, o câmpineancă miloasă care a avut grijă de Nicu Apostolescu în ultimele luni ale vieţii sale. 

O poveste tristă, aşa cum sunt multe dintre poveştile celor singuri pe lume şi aproape de moarte, deveniţi paria societăţii. “După ce nefericitul ăsta ne-a fost trimis înapoi de la Spitalul Schuller, eu am ridicat problema lui şi în Consiliul Local, dar primarul mi-a spus că nu are ce să-i facă, pentru că la Centrul Social nu mai poate fi primit după ce a fost găzduit şase luni. I-am spus primarului să facem ceva cu acest adăpost al oamenilor străzii, care se pare că nu este decât rareori adăpost. Aşa este regulamentul acestui stabiliment, mi s-a spus. Când l-au adus de la Schuller, m-a sunat Aurora Mocanu şi mi-a zis că Nicu a ajuns ca un câine, nu vrea nimeni să-l primească. Am sunat, atunci, la Rugină, am vorbit cu el, am vorbit cu primarul, am sunat la Spitalul Voila, am sunat la Spitalul Municipal, nimeni nu voia, într-adevăr, să-l primească. Primarul mi-a spus că nu poate să-l bage în Centrul Social până nu vorbeşte cu Rugină, iar cu Rugină am vorbit şi eu, dar degeaba; şi mi-a vorbit cu un limbaj total nepotrivit, de parcă el era patronul aşezământului. Atunci l-am întrebat pe directorul Călin Tiu: “Domnule doctor, nu putem lăsa un pacient să moară ca un câine pe stradă, indiferent ce condiţie socială are.” Noroc de la Dumnezeu că am găsit înţelegere la dl doctor Tiu, un mare caracter, care l-a internat în SMC şi l-a îngrijit, de-i dădeau lacrimile bietului om când povestea ce i s-a întâmplat. Doctorul Tiu l-a ţinut în SMC pe spezele lui 100 de zile. Eu cred că trebuie făcut ceva, astfel încât în Centrul Social să poată fi găzduiţi oameni ai străzii aflaţi în ultimele zile ale vieţii. Nu pot fi îngrijiţi aici din punct de vedere medical, dar un pat şi o farfurie de mâncare li se pot acorda. În aceste situaţii extreme, municipalitatea nu are nicio soluţie în prezent, orice bolnav de moarte putând sfârşi în stradă, mai rău ca un animal”, ne-a declarat consilierul Florin Frăţilă, nemulţumit că nu poate urni lucrurile din această împietrită şi inumană situaţie. A.N.