Recent, Andrei Pleşu a consacrat două editoriale simpatice spre delicioase în revista DILEMA VECHE numelor de străzi din Bucureşti (stabilind categorii, dând explicaţii scurte. “Deunazi, am văzut, din fuga maşinii, un număr de stradă banal în aparenţă, dar totuşi misterios: strada Vaselor. De ce ar trebui să se numească aşa o stradă oarecare, printre blocuri? Cum poate să-i vină în minte unui edil să boteze o stradă, strada Vaselor? Ce fel de vase? Şi de ce nu orice altceva? Întrebarea a început să ma chinuie. Până într-atâta încât am devenit curios să aflu în ce perimetru onomastic trăieşte oraşul meu. Am descoperit o enormă materie de reflecţie pentru istorici, psihologi, sociologi, antropologi şi metafizicieni. N-am reuşit să pricep prin ce mecanisme subtile se hotărăsc numele străzilor metropolitane. Şi cine ne hotărăşte, în ultimă instanţă, adresa?”).
Tot felul de nume industriale, florale (remarcabilă era Intrarea Smaranda). În alte oraşe ale ţării perdurează tot felul de denumiri ale unor combatanţi comunişti sau tot felul de mici gradaţi care au murit în lupta împotriva fascismului etc. (sergenţi majori, locotenenţi, mai rar aviatori, căci nu prea am avut cine ştie ce aviaţie de război etc.). Aruncându-mi privirea asupra unui mai vechi număr (82-83) al revistei Memoria şi ajungând la dicţionarul celor ucişi de comunişti, mă gândeam: câte nume elocvente de eroi care ar trebui să ajungă numele străzilor oraşelor unde au trăit şi, mulţi dintre ei, luptat împotriva bestiei comuniste, plătind preţul suprem. Abia astfel s-ar insera în conştiinţa acestui popor un trecut de care nici acum nu este conştient. Oameni simpli, funcţionari, ţărani, studenţi, tineri, bătrani, aceştia formau acea coloana vertebrală pe care bolşevicii s-au grăbit s-o opereze „în viu”, oscior cu oscior, pentru a-i fi lăsată în pace masa amorfă a corpului. S-au smuls atunci nervii ţării. Operaţiunea a durat ceva timp, dar a meritat căci aparenta linişte şi „pace socială” moştenite de Ceauşescu nu ar fi fost posibile fără ampla operaţie chirurgicală întreprinsă sub Dej. Degeaba s-a dat Ceauşescu peste cap să se delimiteze de Dej (şi el având mâinile mânjite cu sânge). Ce-ar zice Larry despre asta? Şi nu mă refer la toboşarul trupei U2, Larry Mullen jr… FLORESCU Ştefan – Puiu, funcţionar. După stabilizarea monetară din 15. VIII. 1947 a sustras (împreună cu Spiridon Obreja, Ionuţ Stoian şi Serba Secu) de la casieria CFR a Gării de Nord, suma de 15 milioane de lei, din care o parte a ajuns la partizanii din munţi, la familiile deţinuţilor politici, la tipărirea de manifeste contra regimului comunist, iar o parte a fost transformată în aur şi investită în cumpărarea de imobile. I. Stoica a murit in lupta cu Securitatea, la Bucureşti, în ianuarie 1949 (se inapoia din Munţii Bucegi). Ceilalţi membri ai grupului au fost prinşi cu ajutorul unui trădător şi au fost executaţi în penitenciarul Jilava, pe 6.IX. 1950, refuzând să semneze o cerere de graţiere. FLORIN Mihai – ţăran din com. Intregalde, jud. Alba. Partizan din grupul Nicolae Dabija. Arestat la 14.V.1949 a fost condamnat la muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Pe 5.IV.1950, din ordinul lui Nicolski, a fost ridicat din penitenciarul Gherla, dus la Cluj şi împuşcat. Formatu Mihai, student la Facultatea de Teologie. A fost condamnat la închisoare. In intervalul 1962-1964 s-a aflat în penitenciarul Aiud. A fost omorât în timpul acţiunii de “reeducare” Fritzman Iosif din com. Secaş, jud. Timiş. A fost omorât în bătaie de soldaţii sovietici la marginea com. Ilint din acelaşi judet. Frigoiu Constantin Gh. N., la 2.X.1914, in satul Rahman com. Casimcea, jud. Tulcea. Tată a trei copii. Împuşcat pe 9.X.1949, în curtea casei, de oamenii Securităţii, care veniseră să-l aresteze pentru că s-a opus colectivizării” etc.
Sursa: Au fost folosite volumele „Victimele terorii comuniste” de Cicerone Ioniţoiu, Editura Maşina de Scris şi „Cartea morţilor” editată de Academia Civia, 2013, coordonată de Romulus Rusan.
Codruţ Constantinescu
