Conform DEX, entorsa este o leziune traumatică a unei articulații provocată de executarea bruscă a unei mișcări dincolo de limitele fiziologice, fără a fi urmată de o deplasare permanentă a oaselor sau a ligamentelor. – Din fr. Entorse.
ENTÓRSĂ s. (MED.) scrânteală, scrântitură.
Glezna (articulația talo-crurală) prezintă o mare importanță în stațiunea bipedă și în mers. Oasele care iau parte la această articulație sunt tibia, fibula și talusul. Acestea sunt unite de capsula articulară și ligamente (ligamentul colateral medial sau deltoid și ligamentul colateral lateral). Articulația talo-crurală este stabilă datorită formei ei particulare, care permite corpului talusului să se angreneze în scoaba dintre tibie și fibulă.
Entorsa este o leziune traumatică produsă în urma unei distorsiuni articulare mecanice, mergând de la alungirea până la ruptura ligamentelor fără pierderea contactului permanent între suprafețele articulare.
Leziunile ligamentare sunt însoțite de leziunile terminațiilor nervoase ce alcatuiesc un adevărat “aparat nervos“.
Adolescenții și tinerii sunt cel mai des afectați de această patologie. Vârstnicii, care au epifizele mai fragile, sunt mai expuși fracturilor decât entorselor.
Printre factorii predispozanți amintim malformațiile congenitale (picior varus equin, genu valgum), laxitațiile articulare posttraumatice, atrofia musculară.
Leziunile care apar în cadrul unei entorse sunt ligamentare (alungire, ruptură parțială sau totală și dezinserție, care se produce, de regulă, cu smulgerea unui mic fragment osos), articulare (capsula articulară este deseori deșirată, sinoviala poate fi ruptă și generează hemartroza) și periarticulare (țesutul subcutanat prezintă numeroase rupturi vasculare ce produc echimoze superficiale și edem voluminos; mușchii și tendoanele prezintă deșirări sau rupturi cu producerea de hematoame interstițiale). Simptomele sunt: durerea, tumefacția (intensă, maschează reliefurile osoase), hipertermia, impotența funcțională, mișcările anormale. Existența unei mobilități anormale traduce o entorsă gravă.
Diagnosticul clinic este întărit de cel paraclinic.
Radiologia aduce precizări diagnostice negative (absența fracturii) sau pozitive. Tomografia standard evidențiază deformările suprafetelor articulare, leziuni osteocondrale.
Tomografia computerizată dă relații despre raporturile dintre tibie, peroneu și astragal, precum și despre starea părților moi.
Rezonanța magnetică nucleară identifică leziunile tendinoase și cartilaginoase.
Tratamentul medicamentos (oral sau topic – geluri, unguente) este completat de aplicarea de gheață local, apoi imobilizarea gleznei cu bandă elastică “in 8“, strapping sau cizmă ghipsată, menținută, în funcție de gravitatea entorsei, până la 10 săptămâni.
După trecerea perioadei de imobilizare indicate de medicul ortoped, începe perioada de recuperare care foloseste ca si mijloace: electroterapia (curenți diadinamici, curenți interferențiali, băile galvanice, ionizări cu novocaină, ultrasunete, magnetoterapie, LASER), masajul de drenaj limfatic, termoterapia locală cu parafină sau nămol, băi minerale clorurosodice, hidrokinetoterapia în bazine cu apă sărată și kinetoterapia (exerciții active, utile pentru resorbția edemului, prevenirea formării aderențelor și apoi exerciții pentru tonifierea musculaturii eversoare sau inversoare, în funcție de mecanismul de producere a entorsei; deosebit de importantă este și reeducarea reflexelor proprioceptive în scopul creșterii echilibrului și coordonării mișcărilor gleznei și piciorului).
Dr. Loredana Paul medic specialist
Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie
