„Pentru a înflori, o inimă de artist are neapărat nevoie de căldura aprobării şi aprecierii şi chiar de strălucirea admiraţiei.” – Adina Olănescu
Început de decembrie. Străzile oraşului sunt ca nişte versuri furate dintr-un poem. Surprinzător, doamna iarnă ne-a zâmbit cu fulgi de zăpadă din primele zile de când a trecut la domnie. Este trecut de ora 14.30. Merg cu paşi grăbiţi, dar controlaţi. Încălţămintea îmi alunecă pe omătul diform. Îmi repet ca nu trebuie să cad, dar îmi dau seama că o fac automat. Gândurile mele sunt setate pe ceea ce va urma şi, fără să realizez, mă trezesc ajunsă în faţa casei, dintr-un cartier mărginaş al oraşului, casă în care locuieşte, spun eu, unul dintre cei mai talentaţi copii ai oraşului nostru. Emanuel Crăciun este un puşti în vârstă de 13 ani, senzaţional, spontan, creativ, frumos, elev în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 7.
Nici nu am păşit bine pragul casei şi am simţit cum sunt lovită de zâmbete şi bucurie. Trei chipuri luminoase, mama – doamna Luminiţa, sora mai mică cu un an – Stela şi Emi, mi-au invadat sufletul cu ospitalitatea lor, activându-mi emoţiile şi răsfrângând parcă asupra mea toate energiile pozitive ale Universului. Îmi doream de mult timp să revăd familia Crăciun, în special pe Emanuel. I-am cunoscut cu ceva ani în urmă, în timpul unei campanii umanitare. Nişte oameni simpli, de etnie rromă, cu vorbă caldă şi frumoasă, de un bun simţ cum rar mai întâlneşti, cu credinţă în Dumnezeu şi cu speranţa într-o lume mai bună. Punctul culminant a fost când l-am descoperit pe Emi şi am văzut cu cât talent a fost înzestrat acest copil. L-am rugat să-mi deseneze ceva, orice. Cu o timiditate bine dozată, şi-a luat blocul de desen primit cadou în acea zi, l-a aşezat cu blândeţe pe genunchi, şi-a poziţionat creionul într-un punct şi, dintr-o singură mişcare, fără să se oprească, a desenat un cal. A fost realizat aproape într-un minut şi era perfect. M-a fascinat pe loc.
„Dumnezeu are ceva special pentru el”, aşa spune mama lui Emi. Povesteşte cum încă, de la naştere, copilul său a fost un norocos. Este al nouălea dintre cei unsprezece ai familiei Crăciun. A fost născut în noaptea de Înviere, dar cu grave probleme de sănătate, cu puţine şanse de supravieţuire. Despre cazul său s-a scris într-un săptămânal câmpinean existent pe piaţă în vremea aceea, mai exact în anul 2001. Însă băiatul şi-a revenit. De asemenea, aşa cum spuneam, un mare dar aducător de noroc este talentul său, pe care părinţii i l-au remarcat în jurul vârstei de patru ani. Confecţiona din sârmă fel şi fel de animale. De altfel, acestea au şi fost primele lui teme de studiu. Inspirat de documentarele despre animale pe care le viziona foarte atent pe Discovery, primul lui desen a fost un peşte, urmând o serie întreagă de animale care mai de care. Bineînţeles, nu toate erau reuşite, însă Emi nu se lăsa, se ambiţiona şi exersa până când era mulţumit de rezultatul obţinut. „Primii cai desenaţi semănau mai mult cu nişte porci, pentru că văzusem la televizor nişte bivoli, dar eu am crezut că sunt cai”, povesteşte Emanuel amuzat de această amintire. „Desena tot timpul. Dacă îi dădeam creionul şi un caiet, nu ştiam de el”, completează şirul povestirii doamna Luminiţa. Părinţii nu au ştiut de el nici când, într-o seară cu musafiri, micul artist a considerat că trebuie să-i deseneze pe Tom şi Jerry, dar nu oriunde, ci pe perete. De la sora lui mai mare, Rebeca, a învăţat despre sirene şi, mai ales despre trandafiri. Plecând de la forma lor, de la felul în care petalele sunt ordonate, Emanuel şi-a definit primul pas în căutarea propriului stil. Nu degeaba afirmă că ceea ce îl salvează pe el mereu sunt modelele. Aceste modele înseamnă diferite forme, texturi, jocuri de umbre şi lumini sau combinaţii de culori.
Perseverenţa şi pasiunea lui Emi pentru artă, completează tabloul talentului. Nu a luat nicio lecţie de desen până în clasa a V-a, însă a mai fost ajutat cu sfaturi şi idei de fratele lui mai mare, Daniel, de sora sa Rebeca şi de vărul Lucian, activ şi în prezent în susţinerea băiatului. Părinţii i-au fost şi îi sunt alături mereu, îl încurajează şi sunt mândri de copilul lor. Însă doar atât. Posibilităţile financiare ale familiei sunt foarte limitate. „Dacă aveam bani, o posibilitate, îl ajutam…”, spune cu tristeţe în glas mama. Banii care le intră în casă lunar sunt alocaţiile copiilor, 214 lei. Mai primesc ceva bănuţi de la fata lor Rebeca care lucrează în Franţa, într-un restaurant, dar aceştia sunt cu adresă pentru Daniel, student în anul I la Politehnică, un băiat harnic, responsabil şi studios, mâna dreapta a mamei în ceea ce priveşte treburile gospodăreşti şi fără nicio restanţă în prima lui sesiune de examene. Mama a fost şi este casnică. A avut întotdeauna grijă de copii cu foarte multă dragoste. Tatăl, Gheorghe Crăciun, a lucrat până acum vreo doi ani la Primăria Câmpina, consilier pe problemele rromilor. De atunci este fără un loc de muncă. A încercat din răsputeri să se angajeze undeva, dar fără noroc. S-au interesat în vederea obţinerii unui ajutor social, dar este imposibil, pentru că nu îndeplinesc anumite condiţii. Sunt fără niciun ajutor şi fără asigurări medicale. Emanuel a fost depistat cu nişte probleme la inimă, dar costurile investigaţiilor şi ale tratamentelor sunt peste puterile familiei.
În clasa a V-a, micul artist a participat la un concurs de desen în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Copilului unde a obţinut locul I. A fost remarcat şi invitat să participe la cursurile susţinute la Şcoala Generală nr. 8 de către „Atelierul Irma”. A frecventat o vreme, apoi a renunţat. Îi era greu din mai multe motive. Trebuia să străbată tot oraşul, indiferent de vremea de afară, fără ceva de mâncare la el, dar cel mai mult a primat felul în care era tratat cu superioritate de către ceilalţi copii. S-a simţit marginalizat şi intuiţia i-a dictat să renunţe. Uitându-se profund în ochii mei, mi-a spus cu o sinceritate zdrobitoare „Eu simt oamenii…!”
Tot în clasa a V-a a mai participat la un concurs coordonat de profesorul de educaţie plastică Mihaela Baltag, la care a obţinut, de asemenea, locul I. Pe durata concursului, o elevă cu doi ani mai mare, participantă şi ea, i-a furat ideea, fapt care nu i-a plăcut şi a ţinut să facă public acest lucru. După ce şi-a primit premiul şi a adus mulţumirile de rigoare, a exclamat satisfăcut „Copia nu are valoare!”. Reacţiile au fost pe măsură, spontaneitate şi gândirea puştiului fiind apreciate de către cei prezenţi.
„De-a lungul anilor am cunoscut foarte mulţi elevi talentaţi, cu simţuri estetice foarte dezvoltate sau dornici de-a călători în lumea artelor plastice. Emi este un copil special, un copil bun, muncitor, cu talent înnăscut – extrem de talentat, extrem de talentat! Acest copil supradotat şi talentat dă dovadă de abilităţi înalte, creative, artistice şi performanţă în domeniul artelor plastice. În calitate de profesor de educaţie plastică l-am îndrumat pe Emi, încercând să-i asigur progresul ca elev talentat prin implicarea în activităţi extracurriculare bazate pe necesitatea dezvoltării spiritului creativ, al imaginaţiei, pentru că implicarea în artă a copiilor ajută la dezvoltarea abilităţilor cognitive, ne conectează mai profund cu lumea lor, îmbunătăţeşte motivaţia, concentrarea, încrederea în sine, etc. Dar elevii ca el au nevoie de programe şi servicii speciale care nu sunt, de regulă, oferite de şcolile obişnuite, în lipsa acestora neputându-se dezvolta complet, la adevărata lor capacitate, mai ales că mediile sociale din care ei provin sunt precare. Deşi el are un uriaş potenţial creativ, nu se poate dezvolta integral decât în condiţiile unui sistem educativ specializat. Frumosul artistic se caracterizează prin armonia dintre conţinut şi formă, prin proporţie şi echilibru, prin natura sentimentelor şi a ideilor exprimate, generând astfel stări de admiraţie, de încântare şi de satisfacţie intelectuală. Plecând de la acest concept, sper ca societatea să-şi îndrepte atenţia spre nevoia de frumos a oricărui om şi, implicit, la importanţa frumosului în viaţa socială, pornind de la frumosul natural şi insistând pe frumosul produs de copiii-artişti prin creaţiile lor. Toate acestea se dobândesc şi se cultivă prin instrucţie şi educaţie: în familie, şcoală, societate. Dar cum contribuie societatea contemporană la formarea şi cultivarea valorilor superioare de frumos?” – ne-a mărturisit profesorul de educaţie plastică Mihaela Baltag.
Emanuel este un copil cu un potenţial aparte, un copil care trebuie încurajat. „Fantezie de toamnă” este o lucrare pe care a avut-o de pregătit în cadrul orelor de desen desfăşurate la şcoală. Mare parte din aceasta a pictat-o la lumina stâlpilor de iluminat stradal din faţa casei. Nu a vrut să-şi trezească fraţii din somn, toţi dormind într-o cameră.
Emi desenează cam 2-3 ore pe zi, cu ce are la îndemână. Îşi doreşte să realizeze desene 3D, dar nu are cum. Lipsa materialelor este frecventă. Nu are blocuri de desen, culori, creioane colorate… Dar are ambiţie, putere de muncă, dorinţă, iar pasiunea cu care îşi pune în valoare talentul izgoneşte pentru un timp realitatea crudă.
Pe lângă tot ceea ce ţine de artele plastice, lui Emi îi mai plac foarte mult badmintonul şi atletismul, însă nu le poate practica din cauza problemelor cardiace. Este pasionat şi de muzică. A participat la concursul „Câmpina are talent” şi a ajuns până în semifinale. Nici nu se aştepta! Povestindu-mi despre toate acestea mi-a stârnit curiozitatea de a-l întreba care crede că este cuvântul care îl caracterizează şi mi-a răspuns scurt, clar şi la obiect: „Complex”.
Ce vrea şi ce îşi doreşte Emi?! „Vreau să fiu artist, dar nu orice fel de artist. Vreau să fiu mai creativ. Vreau să pornesc o revoluţie în artă! Îmi doresc să-mi ajut familia, să avem şi noi ce ne trebuie. Îmi doresc să-mi ajut fraţii, să nu mai fie nevoiţi să plece în alte ţări. Vreau să lupt împotriva discriminării, împotriva rasismului.”
Emanuel Crăciun nu este un copil oarecare, este un copil care are multe de oferit celor din jurul lui. Este un copil matur, isteţ, cu un suflet curat, un copil care merită atenţie din plin. Acest copil trebuie ajutat, trebuie susţinut din toate punctele de vedere pentru a i se valorifica talentul, pentru a nu lăsa în umbră un posibil viitor artist de renume.
Are nevoie de un artist plastic, de un profesor care să-l înveţe zi de zi tainele desenului, ale picturii şi lângă care poate studia intensiv. Are nevoie de un mentor care să-l ajute să crească. Haideţi să-l ajutăm!
Andreea Ştefan
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!