Motto: „Mi-a omorât unchiu. Nu puteau face comunismul de el…”
Povestea neasemuitei anticomuniste din Nucșoara Argeșului, Elisabeta RIZEA, așezată în paginile cărții pe care, mergând pe firul tragediei acestei Ioana D Arc românce, Irina Nicolau și Theodor Nițu au scris-o și editat-o cu prefața filozofului Gabriel Liiceanu în 1993, incriminează regimul roșu instaurat, din 23 august 1944, în România, cu bunăvoința lui Churchill, de Stalin, Vâșinski, Groza și Dej, „consolidat” apoi de Ceaușescu. Aproape o jumătate de secol de asuprire moscovită, plătită, între altele, pe lângă cele 300.000.000 lei-aur, cu milioane de vagoane de grâne, fabrici și petrol, prin „întronarea” „democrației populare”, cu pistolul, colhozul și colectivizarea, furându-ne Tezaurul României și bijuteriile Reginei Maria, inclusiv Cloșca cu Pui, cu alungarea regelui Mihai și „întronarea Republicii și a democrației populare”, cu Naționalizarea, cu canalul Dunăre-Marea Neagră și eradicarea Elitei intelectuale a Țării și rusificarea României, a întregului sistem educațional, de cercetare, social și învățământ…
Puștanul de atunci, de 7-10 ani, ținut, în anii de ocupație germană, apoi sovietică, pe genunchi, de parfumați ofițeri germani, apoi de sălbatici ostașii din Uzbekistan, habar n-avea ce se întâmpla, nici către ce imens con de umbră morală, economică și socială pășea, tot mai derutat de tristețea părinților și altor mii asemenea lor! Nici despre Elisabeta Rizea nu aflase vreo vorbă. Răstimp în care, peste alți ani, speculându-i-se naivitatea, ca să-și câștige pâinea, „tovarășii” l-au făcut membru p.m.r.
Reproșurile, regretele trăite la întâlnirea cu paginile despre ELISABETA RIZEA DIN NUCȘOARA, sunt tardive; vina de a fi rămas purtătorul carnetului roșu, cu secera și ciocanul inima coroanei de spice de grâu i s-a-nfășurat în jurul conștiinței, ca o frânghie, de care s-a lepădat – datorită lui Bush și Gorbaciov – în jurul orelor 10 ale dimineții de 22 decembrie 1989, în plin centrul Bucureștilor, văzând cum elicopterul cu Ceaușeștii fugea de pe acoperișul CC-ului, într-o rână, peste marea de oameni care își ieșise din minți, de bucurie… Visul Elisabetei Rizea se împlinise, prea târziu pentru Dânsa, dar se împlinise. Jurnaliștii de rasă Irina Nicolau și Theodor Nițu au înălțat din cuvintele rostite de Ioana D Arc de Nucșoara, monumentul recunoștinței naționale, lângă care dăinuie, din clipa în care această româncă din Argeș spusese reporterilor, la un moment dat, proba speranței sale în izbândă: TREI ZILE DACĂ MAI TRĂIESC, DA VREAU SĂ ȘTIU CĂ S-A LIMPEZIT LUMEA!
Lumea românească s-a schimbat; presupun că Elisabeta Rizea (1912-2003) a fost, până ce Dumnezeu a chemat-o la EL în Ceruri, fericită că a prins din această schimbare în mult-năzuita lui fațetă: Libertatea, căderea rânduielii staliniste! Romanul reportaj scris de Irina Nicolau și Theodor Nițu redă îndelunga mărturisire a argeșenei Ioana D Arc, „de loc din Domnești… din neamul lui Șuța… din părinții Ion și Maria… chemată cu apelativul Tuța… crescută de unchiul Gheorghe, că n-a avut copii… care, cumpărând un munte (pesemne ca viitoare zestre), a măritat-o la 18 ani și a dus-o la Nucșoara… naș, popa Drăgoi, prins și împușcat de comuniști la Vâlsănești…“ „Ca să ajung unde mă vedeți am fost la Domnu Ceaușescu. Am avut eu pe cineva la București care a umblat… Mi-a dat casa…“; „dacă am scăpat de lanțuri și de doișpe ani de chin, să mă omoare ei acum?”… „vedeți ce scrieți, doamnă, în carte, să nu dați de rău. Barim să (mai) trăiesc și eu, să am parte de moarte bună”…
Gheorghe, soțul ei, e militar, Vânător de Munte la Brașov. Luat militar din fabrica de bușteni din Domnești. Au două fete.
11 iunie 1948: „Mi-a luat buștenii, mi-a luat pământu, mi-a luat tot!”… Ce să alegi mai întâi din 190 de pagini – tragice toate, suferințele unei românce neaoșe, simple, devotată familiei, gospodăriei, lui Dumnezeu! Mă rezum la câteva titluri de capitole: „În ce fel au trăit și au muncit Elisabeta și Gheorghe”; „Arsenescu, Arnăuțoii și ceilalți au urcat în munți”; „Jurământul. Câți au făcut pușcărie din neamul Elisabetei”; „Cum a trăit Gheorghe ascuns. Și poți, bre, să ierți comuniștii?”
Din „Poezia de pușcărie” a Laurenției Belu, 180 de versuri, o secvențială panoramare a ei:
„Într-o zi, pe așteptate / Ne văzurăm arestate / Și la dubă aranjate, / La Pitești transportate, / La Pitești, la securitate, / Unde criminalii bate. // (…) // Într-o zi la ora opt, / Toți la dube, cot la cot, / Și ne-a dus, ne-a ocolit, / La Jilava ne-a oprit, // (..) // Milițienii ne descuie / Și ne-așează-n grea robie. / Și-n pământ ca-ntr-un bordei / Zăceau mii, bărbați, femei, / Ne da masă zeamă de caș / Cu tineta stam la nas.// (…) // Prin grădele de fier / Vedeam stelele pe cer, / Se uita la noi cu jale / Fără nici o alinare. / Zgomotele-n miez de noapte – / Mă cuprind fiori de moarte / Că nu știu ce se petrece / Peste zidul greu și rece. // (…) // Tot cu duba-ntunecată / Ne ducea la judecată. / Și-acolo persecutați / Și cu mulți ani condamnați, / Și mai mulți și mai puțini / După planul lui Stalin, // (…) // La gară ne-a transportat / Și la tren ne-a așezat / / La celule câte șase, / Cu ferestre-ntunecate / Și cu ușile-ncuiate. / Trenul merge-n libertate, / Numai noi înstrăinate, / Undeva-n țară departe. / Aproape când însera, / Am sosit la Câmpina // (…) // Lumea se plimba pe-afară, / Noi cu garda militară / Striga să stăm adunați / Că de nu vom fi-mpușcați. // (…) // Valea Prahovei frumoasă / Pentru min-ești dureroasă, / Căci pe meleagurile tele / Îm-îngrop zilele mele. // (…) // Deschiz ochii și privesc, / Tot la Mislea mă găsesc, / Tot la Mislea-n pușcărie, / Fără nimeni și-n pustie, // (…) // Și dac-o vreau Dumnezeu / Mă duc iar în satu meu. / Clopoțelu va suna / Muscelu ne va chema / Pe toți fiii lui iubiți / Care-acum sunt răspândiți. / Clopoțelu a sunat / Muscelu ne-a adunat / Și pe tineri și bătrâni / Și nu sântem nici azi stăpâni!”
Climatul torționar în care a îndurat amarul vieții Elisabeta Rizea, în vremuri sintetizate cu sumbrele expresii (definind nenorocirile fără seamăn) „tovarășe”, „sfat” în loc de primărie, „rate”, cote”, „aprolacta”, aprozar”, sovrompetrol” ș.a.m.d., într-un spontan adaos din înfiorătoarea spovedanie a Elisabetei Rizea, confirmă și după 30 de ani de libertate, un adevăr cutremurător: „Foarte grieu, foarte grieu o să mai dăm lumea înapoi. Că au trăit și au văzut numai așa. S-au obișnuit în felu ăsta. Și nu mai ai încredere în nimeni, toți spun că fac și dreg, da sânt crescuți în regimu ăsta și nu se îndreaptă. Studenții, poate. Și nu știi pentru cine să votezi”!
Anii de sumbră suferință pentru nucșoreanca de fier, inițial 25 dați Elisabetei, iată-i rezumați în alte câteva titluri: „Când căpitanul Cârnu a legat-o pe Elisabeta de cârligul din plafon”, „Ce i-au propus securiștii la Jilava și ce-a răspuns Elisabeta”, „A doua oară la pușcărie” – fragment: „M-a dus la Pitești. (…) Era dimineață. M-a sculat din pat, m-a îmbrăcat, mi-a încuiat ușile, mi-a pus sigiliu la uși – să-i urmez, (…) Gheorghe era închis. Am fost le el o dată la vorbitor, la Brașov“. (…) La Pitești: „M-a dus la anchetă, Să trăiți! Și, zic, domnule anchetator, dumneavoastră nu vă gândiți că io nu mai judec? Împușcați-mă, domnule, omorâți-mă! Scrieți ce vreți dumneavoastră acolo. Eu nu mai mi-aduc aminte nimic, nu știu cu cine m-am întâlnit când m-am dat jos din rată. Da știam că cu popa, n-am uitat, vezi, că nu le uit. Nu le uit! Nici atunci nu uitasem. Da să ocolesc, să nu spui io pă nimeni…”
O sută de pagini despre neînfricata Elisabeta RIZEA, următoarele 90, despre Cornel DRĂGOI – membru al organizației HAIDUCII MUSCELULUI, întemeiată de Arsenescu, pe care Elisabeta l-a cunoscut în 1949 în casa lui Iancu Arnăuțoiu (și l-a cununat, împreună cu soțul ei, Gheorghe Rizea), grupare de partizani în arealul Câmpulung – Rucăr – Bran. Printre frații de celulă piteșteană, Cornel Drăgoi a suferit alături de inginerul Radu Rosetti, fiul generalului cu același nume, și părintele Mușatescu, fratele scriitorului Tudor Mușatescu…
Serghie Bucur
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!