În acest început friguros de noiembrie, oraşul nostru a fost gazda câtorva manifestări culturale deosebite, care au avut darul de a ne scoate din amorţire.
Astfel, vineri, 4 noiembrie, la Coffe Shop, cafeneaua amenajată într-un cadru intim şi cu mult bun gust în parcul de la Soldat, a avut loc vernisajul unei expoziţii de grafică aparţinând tinerei studente la psihologie Miruna Mutu. Expoziţia a fost un dar pe care prietenele studentei, ziarista Diana Roman şi fermecătoarea sa mamă, i l-au oferit Mirunei la aniversarea celor 23 de primăveri.
A fost un vernisaj atipic, prezentarea artistei constituindu-se mai mult într-o discuţie liberă susţinută de muzeografa Alina Apostol, artiştii plastici Manuela Toderaş, Carmen Bălan, Dorin Sava, precum şi de subsemnatul. Prezent şi el la eveniment, poetul Ştefan Al. Saşa a asigurat fondul sonor cu un CD imprimat cu muzica sa şi şi-a încântat auditoriul cu o serie de epigrame spumoase.
Duminică, 6 noiembrie, la Biserica Catolică, după liturghia slujită de Ioan Robu, Preasfinţitul Mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti (care în acea zi împlinea 72 de ani), s-a lansat o valoroasă monografie – „Catolicii din Câmpina. 160 de ani de prezenţă pe Valea Prahovei”.
Autorii Dănuţ Doboş şi Tereza Sinigalia au îmbogăţit astfel istoriografia oraşului Câmpina cu o valoroasă lucrare. „Citeam conştiincios dintr-un registru mare nume şi locuri din care proveneau părinţii celui botezat. Când ochii mi-au căzut pe un nume, nu mi-a venit să cred: Irena Carolina, fiia lui Edmund Kasprovski, arhitect din Bucureşti şi a Irenei, născută Peter, a fost botezată în Biserica «Sf. Anton de Padova» din Câmpina la 10 iulie 1910 (…). Era mama mea, despre care ştiam că se născuse la Câmpina, pe când bunica îşi însoţise soţul în oraşul în plină înflorire în care acesta proiectase case şi urmărea ridicarea lor. Am privit cu alţi ochi minunata cristelniţă de marmoră albă pe care o remarcasem, pentru că nu mai văzusem nicăieri ceva asemănător” – spune co-autoarea lucrării. D-na Tereza Sinigalia a prezentat la lansare o comunicare despre lucrările artistice din Biserica Catolică şi despre donatorii lor, menţionând totodată un nume drag câmpinenilor, cel al părintelui greco-catolic care a slujit între anii 1930 – 1948, Laurenţiu Moisin.
Luni, 7 noiembrie, un concert ieşit din tipare a fost susţinut la Casa de Cultură „Geo Bogza” de formaţia „Imago Mundi”, intitulat „Izvor G. Enescu”.
Formaţia a descompus Rapsodia Română în teme folclorice, prezentând pe bucăţi cântecele ce i-au servit lui George Enescu drept sursă de inspiraţie. Concertul a fost şi o adevărată lecţie deschisă, în care publicul avut ocazia să afle chiar de la muzicieni detalii despre instrumentele arhaice pe care le folosesc cu atâta îndemânare.
Miercuri, 9 noiembrie, la Muzeul „Nicolae Grigorescu” a avut loc vernisajul pictorului spaniol Eduardo Diez. Acesta a ţinut un discurs în spaniolă, tradus de soţia sa, d-na Maria Vasile. „Primii mei paşi în pictură au început cu mulţi ani în urmă. Mă simt împlinit când îmi las pensulele să alunece pe o pânză, transmiţând pe ea ceea ce-mi imaginez şi ceea ce simt. Tema mea favorită este marea, pentru că am locuit lângă ea”.
Din pliantul de prezentare a artistului reiese că a avut între anii 2012 – 2016 o intensă activitate expoziţională însumând 65 de expoziţii din Ecuador până în Laponia.
Prezentarea a fost făcută de istoricul de artă Dan Rădulescu, care a asociat maniera de a picta a artistului cu aceea a impresioniştilor. Vernisajul s-a bucurat de succes şi prin prezenţa numeroşilor iubitori de artă din Câmpina, care frecventează cu fidelitate expoziţiile organizate în Muzeul Memorial de pe Câmpinţa.
Alin CIUPALĂ