Şansa ei a fost, mi-e teamă, ratată. Pentru că pasivismul şi joaca bine coordonată cu psihicul colectiv au funcţionat atlta vreme cît, practic, nu aveam opţiune. Din nenorocire, opţiunea începe să apară. Neo-ţarismul moscovit este din ce în mai agresiv, şi mulţi bolşevici de şcoală nouă (degeaba ricanează dl. Ponta ca era puştan în 90, bolşevismul e ca diabetul, îl ai în sînge). Şi sînt mulţi care încep sa fie atraşi de sirene. Mai ales că acum e mai cool să-l sugi direct de la ţîţa universităţilor occidentale, unde îţi este servit într-un ambalaj foarte atrăgător, materialiceşte vorbind. Orientarea noastră spre Vest, singura viabilă, fără discuţie, nu exclude nici drastice delimitări, nici apărarea identităţii. Dar ea este o simplă lozincă atîta vreme cît românilor le dispare obiectivul. Neavînd cum să-i manipuleze altfel, baieţii de la butoane lucrează harnic la scopirea de speranţă. Ne spun la fiecare frază ca nimic bun nu ne aşteaptă. Ar fi bine să conştientizăm ca sîntem într-un război, sui generis. Un război cu înapoierea şi neterminata noastră modernizare. Venim din evul mediu direct în post- modernitate. Asta ar presupune o amplitudine spirituală a celor care ne fac programe, care nici nu poate fi visată. Or, pe timp de război, cei care demobilizează populaţia sînt acuzaţi de înaltă trădare. Aşa ar trebui făcut şi la noi. Nu de „ştiri pozitive” avem nevoie, ci de o cunoaştere reală şi mai ales nuanţată a realităţii. Iata ceva complet nepolitic: un studiu recent arată un număr incredibil de femei care nu s-au dus niciodată la medic pe timpul sarcinii, sau care pun cola bebeluşilor în lapte. Evul mediu, de care vorbeam. Nici un partid nu are pe primul loc în programul său educaţia, în sensul cel mai larg a cuvîntului. De la cea istorică la cea higienică. Copiii noştri nu ştiu absolut nimci despre comunism (tot un studiu de saptămîna asta) sau ştiu de la aceiaşi părinţi idiotizaţi de televiziuni că a fost un regim bun în care toată lumea avea seviciu şi apartament. În aceste condiţii, cum să mai avem viitor?
ORGANUL LIPSĂ
Pentru a avea un viitor, românilor le lipseşte un organ esenţial: speranţa. Seară de seară şi în proporţii de masă li se amputează această energie prospectivă fără de care nimic nu poate fi construit. Degeaba vin istorici, politologi, economişti chiar, din străinătate, nu doar din cloaca internă, care ne spun că este cea mai bună perioadă din istoria României. Să ne înţelegem, nu este decît în foarte mică măsură meritul unora sau altora dintre cei care ne-au condus… pur şi simplu, interesul lor a coincis la un moment dat cu interesul ţării de a fi „de partea cea bună a istoriei”, apoi ne-a preluat valul şi am înaintat de la sine, însă fără orizont şi fără voinţă. De 20 de ani România face pluta pe valul istoriei. Asta pentru că, practic, nu au existat opţiuni. Ţările care într-adevăr au ştiut ce vor au înotat vijelios spre teritorii ferme încă de la început. Vezi terapiile de şoc aplicate in Polonia înca de la inceputul anilor 90. N-o să-i auziţi niciodată pe pseudo-liberalii noştri făcînd referire al acea opţiune decisivă, operaţie fără anestezie care a făcut ca Polonia să fie azi una dintre ţările practic neatinse de criză. Pentru că, iată, suntem într-un moment în care sunt de luat din nou cîteva decizii majore. Nu cota unică este în discuţie, ci cota de speranţă.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!