Există un cuvințel revelator care a scăpat celui care a redactat scrisoarea artiștilor și care explică ireconciabilitatea pozițiilor. Anume i se reproșează lui Pleșu „radicalismul”. Și asta tocmai în numele democrației. Se ascunde în spatele acestui biet cuvînt o întreagă istorie de compromisuri mari și mici, uneori în numele „artei”, alteori pentru pricini mult mai lucrative. Intransigența (adică radicalitatea morală) nu a avut niciodată numele bun în intelighenția noastră. Cei care au încercat să o practice au sfîrșit fie la Sighet, Aiud, Pitești, Canal, fie marginalizați de campanii de presă precum aceasta. Maestrul Beligan a adresat grețoase elogii lui Ceaușescu și consoartei. Acesta e un fapt și nu poate fi nici negat, nici măcar justificat moralmente. Cei care îl apără ocolesc delicat acest amănunt. Căci imediat publicații care au o agendă ideologică foarte clară și pentru care „grupul de la Păltiniș” reprezintă tot ce-i mai rău în cultura română au sărit să-l scalpeze pe Pleșu. În scrisoarea amintită sunt folosite cuvinte grele, Pleșu fiind acuzat că „denigrează”, „terfelește” imaginea actorului. Care imagine? De ce? Pentru că îi atrage atenția că nu se face să te afișezi, să gerezi cu prestigiul tău, un om moralmente dubios. Nu de opțiuni politice este vorba aici, nu vă faceți că nu vedeți! Ci de opțiuni morale. Peste care se trece îndeobște cu un surîs complice. Bieți actori și cîntăreți care se bucurau de o excursie gratuită oferită de celebrul Antonescu (nu acesta, celălalt care a fost ministru pe la turism), sau de o sumă mizeră oferită ca pomană electorală la pensie de actualul guvern se arată ofuscați că Pleșu pune în discuție nu talentul lui Beligan, ci rectitudinea lui morală. Amestecă discret culorile în cutie. Deși cu toții contemplăm nostalgici din cînd în cînd celebrul adagio: nu de talente duce România lipsă, ci de caractere. Dintre toate disciplinele artistice probabil că teatrul este cel care injectează cel mai tare beția puterii. Poate unde el nu poate fi practicat în recluziune, cu discreție, are nevoie de un public. Dl. Beligan s-a lăsat îmbătat de posibilitatea unui recital în fața unui stadion plin. El reprezintă, din păcate, un caz dintr-o patologie întristător de bogată după 1989, al unor cărturari care îmbătrînesc urît. Bătrînii înțelepți sunt unul dintre elementele care lipsesc acut țării de azi.
ANGELA SIMILEA vs. ANDREI PLEȘU
Mare tam tam a stîrnit articolul filosofului Andrei Pleșu prin care acesta, în stilu-i casant atît de caracteristic, se arăta contrariat de susținerea pe care Radu Beligan i-a acordat-o la mitingul de lansare lui Victor Ponta. Nu voi discuta decît tangențial justificarea în sine a celor două poziții. Contrariantă a fost vehemența reacției unor „colegi de breaslă” ai actorului nonagenar care au protestat împotriva așa zisei denigrări a imaginii actorului. Și asta pentru că polemica lui Pleșu (CTP a observat cu justețe) a fost elegantă, așa cum ne-am dori să fie toate polemicile noastre. Nu neagă nici un moment puterea de simbol a personalității lui Beligan, dimpotrivă, îi atrage atenția că se cuvine să nu întineze această dimensiune prin alianțe inavuabile. Totul decent, dar ferm. Că Antena 3 l-a împroșcat de zoaie imediat pe profesorul Pleșu nu e o surpriză. Apărătorii lui Beligan ar fi trebuit să se arate oripilați și de această blasfemie, căci Pleșu este un simbol la fel ca și Beligan al creativității românești. Să te afli afiliat, fie și prin contagiune, de haznaua Antenei 3, te face să miroși urît. Inevitabil. Și aici apare nedumerirea mea. Pentru că nu i-am văzut pe niciunul dintre acești vigilenți reacționând în alte dăți: când Patapievici era scuipat în public, când Pleșu iarăși era linșat la Antene, cînd erau desființate instituții culturale șamd. Atunci au tăcut chitic, acum militează pentru dreptul democratic la exprimarea opțiunii politice. Făcîndu-se că nu înțeleg esența discuției. Omițînd strategic referințele la trecutul nu tocmai cușer al dlui Beligan în raport cu mărimile trecătoare ale veacului. Ba chiar căutînd să-i justifice ploconelile față de Ceaușescu.
P.S. Observați că nu am pus în discuție opțiunea politică a dlui. Beligan. Ponta nu e o politică, ci un individ. Dl. Beligan știe prea bine ce este acela un plagiat. Fie și numai din această cauză ar fi trebuit să aibă măcar o tresărire de îndoială. Sigur, are tot dreptul să voteze cu cine crede. Dar nu are dreptul, cum par a crede apărătorii săi de ocazie, să-mi amaneteze mie, cetățeanul amărît, viitorul prin punerea în balanță a uriașului său prestigiu în favoarea unui om moralmente compromis. Talent și morală. Ce abis le desparte!
Christian CRĂCIUN
Daca l-ar fi sustinut pe basescu , maestru era baiat bun, nu- i ada? Pentru ca esti intelectual nu inseamna ca esti infailibil. Au si altii dreptul la alta opinie, aici maestrul, de a nu-l pupa pe basescu in c.. .Maestrul nu a fost ministru culturii in timpul lui bas. si nici consilier la cotroceni ca alti pupatori intelectuali
Nu ma mir ca il susti pe Plesu. La urma urmei stimabilul Plesu nu a ratat pe nici unul din presedintii Romaniei in a-i pupa in posterior. A inceput cu ceausescu apoi Iliescu si Constantinescu si a terminat cu basescu. Ca a manifestat si atitudine trantind usa dupa el (a se vedea plecare de la Cotroceniul basesc) nu mai are relevanta. Asa ca sincer iti spun are tot dreptul sa il critice pe Beligan. E un Mo integru.Daca nu intelegi ce este Mo intreaba unul mai tanar despre chestia asta si o sa iti spuna.