Editorial

COMBINAŢII DE N LUAŢI CÎTE DOI

Să recapitulăm: PDL, ex-partidul preşedintelui, dispare de pe scena politică lăsîndu-se fagocitat de fostul său duşman declarat, acum prieten, PNL. Uitate  sunt şi alianţa toxică a PNL-ului cu PSD-ul şi lovitura de stat din 2012 şi suspendările preşedintelui. Înainte de asta, a fost nevoie ca ambele partide să-şi devoreze paşnic din foştii lideri. Liberalii locali s-au supărat pe mine cînd am scris că Antonescu distruge PNL-ul şi că nu are nici o şansă de a deveni candidat la preşedinţie. Iată că, din păcate, am avut dreptate în ambele diagnostice: vedem PNL nu întărit, ci slăbit, dezbinat interior, de o alianţă nefirească cu partidul cu care a polemizat intens în ultimii ani, (dacă ar fi rămas în toţi aceşti ani alături de PDL şi nu s-ar fi lipit de stînga retrogradă de sorginte Iliescu-Năstase-Hrebenciuc-Dragnea plus Voiculescu, unde ar fi fost azi societatea noastră?) iar dl. Antonescu s-a păcălit, rămînînd complet în afara jocului de putere. Alte aberaţii gen Tăriceanu sau Cataramă nu merită privite decît ca numere de clovnerie în circul nostru naţional. De partea cealaltă, dl. Blaga şi-a atins scopul: a distrus partidul, topindu-l ca zahărul în ceai în această alianţă contra naturii. Cînd în primăvara lui 2013 preşedintele Băsescu rostea acel celebru „adio PDL”, soarta partidului era pecetluită. Într-un moment în care se putea „rupe pisica”, declanşînd o reformă radicală a societăţii, convenţia PDL adoptase linia politicianismului populist şi căldicel, ostracizînd aripa reformistă. PDL murea oricum, putea alege să moară glorios, rupînd definitiv cu tarele trecutului şi nu prin compromitere şi ridicol.

Faptul că Monica Macovei nici nu a fost lăsată să vorbească acum la congresul de priveghi, nici nu e lăsată să participe la cursa pentru nominalizările la prezidenţiale spune, în sine, totul. Combinaţia e însă ceva mai complicată… Înaintea fenomenului uroboros descris mai sus, a mai fost însă unul, mai mic: dl. Mihai Răzvan Ungureanu şi-a împachetat, la rîndu-i, forţa civică în cutia PDL-ului, care a intrat în cutia, mai mare, a PNL-ului. Adică exact partidul care a avut un rol fundamental în căderea guvernului Ungureanu. PSD-ul ţipă: „trădare!”, dar tot jocul e doar pentru peluza de chibiţi. În plus, la congresul de schimbare a numelor nu au participat tocmai liderii importanţi: Boc şi Antonescu. E şi ăsta un indiciu. Cine să mai înţeleagă ceva în cadrilul acesta în care prietenii de ieri devin adversarii de azi şi viceversa? De fapt, doar viteza caruselului derutează, ca într-un număr de scamatorie politică. Dacă însă te uiţi fix la mîinile scamatorului, vezi direct rezultatul. Lovitura de stat pusă la cale în vara lui 2012 a reuşit abia acum, în modul cel mai pufos. Alianţa ce s-a ivit acum este, în fond, o lovitură dinspre dreapta dată preşedintelui Băsescu, obişnuit să primească doar dinspre stînga. E reuşita finală a îngropării direcţiei reformiste, victoria partidului unic, cu două feţe de ochii lumii, de putere şi de opoziţie, ca în mafiocraţiile sudamericane. Opoziţia reală a murit, trăiască partidul unic! Sigur că politicienii noştri, complet lipsiţi de principii, (inutil balast!) n-au nici o problemă de a lăuda azi ceea ce blamau ieri. Pe de altă parte, s-a terminat şi epoca Băsescu, fără ca obiectivele ei principale să fie atinse. El mizează în continuare, iraţional, pe Elena Udrea, un politician peste media naţională cu mult, dar căruia oricum nu e cazul să-i oferim o pălărie prea mare. Rearanjarea tuturor pieselor de pe eşichier, în poziţiile cele mai ciudate, va face să avem o toamnă plină de surprize. O vom lua din nou de la zero. Poate chiar în altă direcţie… Cîţiva mai săraci cu duhul (vezi cazul nu ştiu cărui parlamentar PSD mai slobod la gură) chiar desenează viitorul: desfiinţarea DNA şi ANI, eliberarea celor arestaţi pentru corupţie, imunitate absolută pentru politicieni de a face orice fel de afacere. Într-o Europă lipsită de coloană vertebrală şi, aş spune, de carismă, România priveşte spre viitor cu ochii legaţi.

P.S. Dl. Ponta pare excedat de chestiunea plagiatului. Spune că, fie şi dacă ar fi fost inculpat penal, s-ar fi prescris vina. Falsă punere a problemei. Care, aşa cum scriam cu ceva vreme în urmă, nu e în primul rînd juridică, ci morală. La vina morală nu există prescriere, şi asta numai în cazul în care îţi ceri iertare. Ceea ce omul nostru nu a făcut niciodată. Antropologii spun că există două feluri de civilizaţii: ale vinei şi ale ruşinii. Personal, dl. Ponta n-a acces încă în civilizaţia ruşinii. El lucrează de zor la pregătirea viitoarei ere a României: era baronatului biruitor la oraşe şi sate. 

Christian CRĂCIUN