Știri

Editorial

SFÎNTA, MARE IPOCRIZIE!
   
Circulă cu mare tam-tam mediatic pe net o petiţie iniţiată de CNA, cu un titlu ridicol: Interesul public mai presus de gustul publicului. De ce nu semnez această petiţie? Înşir aici mai multe motive. Cine defineşte termenii de interes şi gust public? Şi cum se poate impune, în virtutea cărei legi, primul în favoarea celui de-al doilea? Nu e cumva cam „antidemocratic”? Dacă am aplica logica CNA-ului, ne-am putea întreba retoric: este în interesul public să avem un parlament de vreo 600 de inşi? Este în interesul public să fie foarte mulţi acolo cu dosare penale, sau cu studii absolut precare? Evident, nu, dar „gustul” public a ales. Al doilea: CNA ar trebui să aibă autoritatea  de a impune legea, nu să se ascundă după petiţii. În realitate, politizat pînă în vîrful unghiilor, acest organism şi-a anulat de mult orice credibilitate, pe care zadarnic încearcă să o învelească acum în ambalajul fad numit „interes public”. Vă amintiţi scandalul cu demisia lui Dan Grigore? CNA este unul dintre vinovaţii principali pentru otevizarea şi manelizarea şi tabloidizarea (iată cuvinte noi care i se datorează) spaţiului nostru audio-vizual. Este ipocrit să-şi pună acum mîinile la ochi făcînd pe îngrozitul. Cîtă vreme n-a stîrpit boala de la primele simptome… Dar  cel mai  periculoasă mi se pare o sugestie sub-textuală: se deduce din comunicatul CNA că divorţul dintre interesul public şi gustul populaţiei se manifestă doar în domeniul divertismentului grobian. Ce ne facem însă cu emisiunile de ştiri şi cu interminabilele talkshow-uri? Poate cineva să argumenteze că Antena 3 este mai puţin pernicioasă decît Taraf Tv? Eu cred dimpotrivă.

Dar comunicatul consiliului nu suflă un cuvînt despre asta. Gustul publicului îi apreciază superlativ pe Badea, Ciutacu, Gâdea, Grecu, Stan, et comp., aşa cum îl divinizează şi pe „dl. Dan”, ei ilustrează perfect observaţia lui Caragiale: dacă vrei să minţi, minte cît mai gros, minciuna subţire, rafinată nu se prinde. Nici un consiliu din lume n-ar putea sancţiona manipulările grosolane, campaniile denigratoare ale cîtorva posturi Tv. După cum nu poate fi sancţionat non-combatul radioului sau televiziunii naţionale, care, sub pretextul echidistanţei, se situează constant într-o zonă a derizoriului informativ şi a manipulării prin omisiune, tot străine interesului public, dacă e s-o luăm aşa, dar evident imposibil de sancţionat după vreo lege. Per total, petiţia iniţiată de CNA este doar un exerciţiu de imagine menit să arate româneşte că „ne facem că facem”. Spaţiul publicisticii româneşti scrise şi electronice este atât de infectat, încît e greu de găsit un antibiotic. Iar sugestia unei rupturi dramatice între ceea ce interesează consumatorul de media şi ceea ce ar trebui să primească ar putea genera tomuri de analize savante despre limitele democraţiei. De fapt, ridicolul acestei „petiţii” vine şi din faptul că soluţia nu se află nicidecum la CNA. Ci în cu totul altă parte: la Ministerul Învăţămîntului, la Ministerul de Finanţe, la Parlament. Pentru că numai printr-o educaţie pornită de jos şi permanentizată pînă la vîrstele înaintate (la noi ar trebui început prin a-i educa pe părinţi) gustul public ar începe să se apropie încet, încet (vreo două trei generaţii, ca să fiu optimist) de ceea ce ar fi interesul unui popor educat. Nu este în această enciclică pseudo-democratică a CNA decît o expresie a ignorării realităţii: căci dacă avem un interes naţional situat mult deasupra mentalităţii colective (aşa cum se deduce din titlu şi din conţinut) atunci ne întrebăm: şi unde este poporul de votanţi? Sub această complet neliniştitoare întrebare îmi drapez refuzul de a semna o petiţie contraproductivă şi înşelătoare.
P.S. Interesul naţional ar fi să nu avem un prim ministru plagiator. Mentalului colectiv puţin îi pasă de asta, ba e chiar revoltat pe ex-ministrul care nu l-a lăsat să copieze la Bac. Dar asta nu mai este treaba CNA.

Christian CRÃCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare