Editorial

NOU-VENIŢI  ŞI NEAVENIŢI

Există o percepţie populară, conform căreia politicienii trimişi la Bruxelles ar trebui să fie „spuma”, nişte super-oameni în specialitatea lor. Sigur că de la această mitologie colectivă la realitate distanţa este mare. Că un Gigi Becali, o Elena Băsescu sau o Norica Nicolai au fost parlamentari ai României la nivel european ţine doar de gradul de subdezvoltarea morală al electorilor. Ca să nu mai zic de „discretul” Severin, penal corupt şi arogant, o combinaţie ciudat de frecventă în politica noastră. Acum, duminică, la ora cînd scriu, nu am evident nici o idee despre rezultatul alegerilor, am doar nedumeriri în legătură cu campania în care subiectele europene şi candidaţii cu anvergură au lipsit aproape cu desăvîrşire. Cum să explici că pe benerele celui mai mare partid din ţară apare chipul preşedintelui de partid, (şi nu al candidaţilor) care nu are nici o atribuţie în această campanie, iar sloganul cu „apărăm România” este de o stupiditate galactică, ceea ce nu înseamnă că nu este perfect ţintită pe electoratul spălat pe creier de conspirativită? Un alt element nou al acestor alegeri a fost o foarte virulentă campanie a zişilor „hipsteri” pentru ca lumea să nu  se prezinte la vot. Tineri educaţi, cu studii occidentale au risipit o impresionantă muniţie de argumente pentru care „sistemul” ar trebui sictirit în întregul său prin neprezentare sau anularea votului. Eu caracterizez această teorie drept o enormă idioţenie. Idioţenie de stînga, precizez, pentru că este evident…practic acest absenteism nu poate avantaja decît partidul-stat care a cocoşat deja România. Dar e mult mai chic să probezi astuţii argumentative, să-i înjuri iar şi iar pe duşmanii poporului Liiceanu, Pleşu şi Patapievici, decît să observi cum ţara e înghiţită de o corupţie patologică şi care începe de acolo de sus. Una dintre lozincile ultimului timp este că nu s-a întîmplat o primenire clasei politice, că tinerii sunt la fel de răi (dacă nu mai răi) decît bătrînii. Şi sigur că e o doză de adevăr în această teorie. 90% din parlament e format din neaveniţi, oameni fără nici o calificare certă şi performantă. Ponta e ca pregătire profesională şi politică cel puţin cîteva clase sub Năstase. Nu avem tineri remarcabili nou intraţi în politică, şi personal, din hogeagul meu ursuz şi conservator, nici nu am încredere în juventolatrie. Mişcarea asta antivot mi-a pus bomboana pe coliva ultimelor speranţe că, dinspre partea asta, a celor de pînă la 40 de ani, ar putea veni ceva bun, reprezentativ la nivel naţional.  Povesteam zilele trecute cu un prieten care făcea o comparaţie între Piaţa Universităţii din 1990 şi cea din 2012. Vom mai găsi vreodată un tineret suficient de lucid şi idealist precum cel din neuitata vară de după revoluţie? Sunt convins că nu, pentru că asta ar presupune un anume tip de educaţie, o anume constelaţie de valori care nu se mai cultivă azi, nici măcar nu mai este „europeană”, nu se mai încadrează în Europa xenofobă şi moartă după Conchita Wurst. Cifrele cu prezenţa foarte scăzută sunt ele însele  un indicator necruţător al lipsei de cultură civică. După cum faptul că partidul cel mai anti-european va cîştiga net aceste alegeri (e în discuţie doar procentul) nu e deloc o medalie de onoare pentru această ţară în curs de ştergere din istorie. Omul din bărcuţă, omul cu plagiatul şi cu Fă, va fi liderul incontestabil al ţării. Ce discurs european are acesta? Pentru interesele cîtorva oligarhi, ţara iese din istorie. Blaga spunea că ţăranul român a sabotat istoria. Perfect adevărat pentru orice civilizaţie tradiţională care trăieşte în timpul mitic, nu în cel istoric. Oprită la jumătate de drum, nici în tradiţie, pe care şi-a distrus-o, nici în istorie, pe care nu şi-a asimilat-o, poporul român regresează la stadiul de trib. Meseria de conducător de oameni se învaţă. Binele colectiv se construieşte. Prevăd că, după aceste alegeri, va urma, cum s-a întîmplat la mai toate cele din ultimul deceniu, un acut simptom de „scapă cine poate”. Cei care nu vor pleca dincolo, scîrbiţi de ţară, vor alege să se refugieze în spaţiul intim, în cariera, familia, pasiunile lor. Interesul public? Ceva cu totul insignifiant.

P.S. Dl. Mitrea ne atrăgea atenţia acum vreo două săptămîni că votul popular va anula acuzaţiile de partid corupt, de plagiat etc. Total fals. Criteriul moral, despre care scriam acum cîteva numere, funcţionează într-o societate normală cu aceeaşi pertinenţă ca şi votul majoritar, dar pe alt palier.  Aserţiunea dlui Mirea, care sintetizează perfect ideologia partidului, demonstrează clar interesul acestor oameni de a ne ţine cu forţa în stadiul de subdezvoltare morală şi civică. Plagiatorul şef ce alt interes ar putea avea?

Christian CRĂCIUN