România a intrat într-un turbion din care nu se mai vede nimic. Sub conducerea unor politicieni iresponsabili şi incompetenţi, poltroni şi cinici, arghirofili şi aroganţi, navigăm cîntînd spre prăpastie. Dl. Ponta este depăşit de poziţia pe care o deţine din toate punctele de vedere. Intelectual şi moral, blocat în lupta asta aberantă cu Băsescu, a făcut cele mai mari greşeli pe care le-a făcut vreun guvern postdecembrist. PDL însă, practic, nu mai există, nu se vede nici o reacţie. Dacă Boc nu putea nici să strănute că o armată de opozanţi invada emisiunile pentru a explica dezastrul pe care sputa sa l-ar constitui, riscul de a infecta toată ţărişoara, acum, sub conducerea „blajinului” Blaga PDL, care aproape că nu a făcut campanie electorală, pur şi simplu tace mormînt, preocupat exclusiv de războaiele interne. Rolul inexistentei opoziţii l-a preluat societatea civilă, ceea ce nu e normal. Dar e cam ultima şansă de a mai salva democraţia în România. Capabil de a emite cu o nonşalanţă criminală cele mai aiuritoare declaraţii dl. Ponta spune că 75 % din timpul şedinţelor de guvern este dedicat răspunsurilor la atacuri politice. Care atacuri? A da, am uitat, au fost atacaţi de papioane.
Este o recunoaştere a indiferenţei, nu criza economică aflată în faţa unui nou puseu îi preocupă, ci Duşmanul, Căpcăunul, Băsescu. Acum ceva vreme acest om invizibil care pozează în prim ministru şi din care nu vedem decît haina flutura în faţa ziariştilor o hîrtie, cu zîmbetul lui parşiv, ţipînd că e invitaţia la Consiliul European. Acum recunoaşte senin că era programul reuniunii, că n-a citit cum trebuie. Altceva, astăzi, cînd pînă şi picaţii de la bacalaureatul lui Funeriu se descurcă în engleză, Guvernul României nu găseşte un translator profesionist, trimiţînd revistei Nature un drept la replică şi obraznic (făcînd iar de cacao imaginea ţării) şi plin de greşeli de limbă. Vedeţi dvs, domnilor, aici puteţi defila cu agramaţi gen Vanghelie care să aleagă miniştrii educaţiei, pe plan internaţional se cere măcar să vorbeşti corect. Prins cu mîţa plagiatului în sacul de doctor, dl. Ponta crede că în Europa merge cu tupeul din parlamentul dîmboviţean. Chiar dacă onorabilul academician Răzvan Theodorescu aşa crede şi el:„În Europa se demisionează, dar la marginile Europei e suficient şi dacă îţi ceri iertare”. Chiar dacă dna Alina Mungiu susţine senină că toate tezele din România sunt plagiate. (în bună logică, de ar fi adevărată susţinerea domniei sale, tot nu l-ar exonera de răspunderea penală a gestului pe micul geniu). Dacă acesta este nivelul moral şi intelectual al sfătuitorilor dlui Ponta…..n-avem a ne mira. Ca să nu mai spun că Ponta nici gînd nu are să-şi ceară iertare. O ţine langa cu acuzarea lui Băsescu. În sfîrşit, dramoaleta Năstase aduce în discuţie o cantitate de necunoscute şi ilegalităţi egală cu cea de la Revoluţie. Situaţia lui El Însuşi de a ajunge să facă puşcărie sub un regim totalitar pesedist ţine de absurdul ţării lui Caragiale. Apropo de părintele nostru care ne veghează de o sută de ani din cerurile spiritului românesc. Zice Crăcănel: Încai să mă fac martir al Independenţii… Să fi încercat dl. Năstase să dea o lovitură de imagine care să urce emoţional imaginea PSD-ului, devenind martirul lui Băsescu? Oricum, regia a fost aşa de proastă, dl. Rus a telefonat atît de neinspirat, salvarea a uitat să pună perfuziile, încît totul s-a prăbuşit în ridicol. Pînă una alta se apropie momentul Bruxelles din care Ponta a făcut o stupidă miză de politică internă. Va găsi, dacă va ajunge acolo, pe masă, revista Nature. Consumîndu-şi toate energiile pentru demiterea preşedintelui, uslaşii pot rămîne în gol. Dacă Băsescu demisionează, punîndu-le ţara în braţe, vor vedea că frige şi vor încerca să o arunce, scuturîndu-se. Nu vor mai avea adversar, despre ce vor mai vorbi, ce pretexte vor mai găsi? Despre crizele de isterie ale lui Antonescu nu e cazul să mai vorbim. Închei cu un citat dintr-un martir autentic, economistul şi gînditorul Mihail Manoilescu, mort în temniţele comuniste: „Nicăieri, în viaţa omenească, nu există un contrast la fel de mare ca în politică între lumea pe care aceasta pretinde că vrea să o realizeze şi lumea care se consacră acestei realizări”.
