Cu alte cuvinte, votantul este la fel de imoral ca şi politicianul. Traseismul politic, drapat în cuvinte mari, este cea mai scîrboasă injurie pe care politicianul român o scuipă în obrazul electorului român. Acum vreo doi ani, PNL şi PSD vociferau împotriva racolării de către PDL, prin tot felul de mijloace, a politicienilor din cele două partide. Acum, cînd fluxul s-a inversat, jubilează. Sigur, am fi naivi să credem că traseismul politic poate fi combătut, dar măcar el poate fi mai discret, ascuns ca o boală ruşinoasă. Sunt surprins apoi că o seamă de intelectuali, apărători decişi ai ideii liberale şi tuturor drepturilor oamenilor, ca şi ai introducerii moralităţii în spaţiul public, tac mîlc în faţa acestei hemoragii. Dimpotrivă, se bucură. E o bucurie ciudată, să vezi că în partidul pe care îl creditezi vin dezertori. Ba mai mult, îi faci în aceeaşi zi generali ai noii armate. Să luăm exemplul lui Pacepa: americanii s-au bucurat fireşte de avantajele pe care secretele ex-spionului le-au oferit. I-au asigurat o viaţă boierească, dar nu l-au făcut general al FBI. Mutatis mutandis, dl. Antonescu l-a cocoţat pe Frunzăverde într-o astfel de funcţie. E dovadă nu numai a faptului că Antonescu nu e om politic, ci că e samsar prost. Ar fi avut la îndemînă un test foarte simplu pentru a verifica sinceritatea convingerilor dlui. Frunzăverde, sau ale celorlalţi şobolani de pe navă: bine, veniţi, dar fără nici un fel de funcţii… Profesorul de istorie Antonescu n-a învăţat din studiul admirabilei discipline că nu e totul să cîştigi o bătălie, ci la fel de important cel puţin este şi cum o cîştigi. Calitatea detestabilă a clasei noastre politice s-a văzut foarte bine în această migraţie pre-electorală a neo-barbarilor. Cei care primesc acum la sînul lor generos fugarii, vor trece prin aceeaşi hemoragie peste patru ani, sau mai devreme…. Dacă nu vom rupe pisica, interzicînd complet migraţia politică, adică retrăgînd orice drepturi cuiva care şi-a părăsit partidul, roata se va învîrti tot aşa pînă cine ştie cînd. Sunt multe fraze în Caragiale – centenarul – care rezumă, cum altfel, perfect situaţia: ”Iubesc trădarea dar urăsc pe trădători”, ”trădare să fie dacă o cer interesele partidului….”. dar nu e nimic de rîs în situaţia României din aprilie 2012. Ci doar de reflectat la întrebarea turmentată, adaptată la mizeria cotidiană: dumneata cu cine votezi, cu oamenii, sau cu şoarecii?
OAMENI ŞI ŞOARECI
Metaforele animaliere sunt foarte folosite în vremea din urmă pentru a caracteriza situaţia din politica românească. Cristoiu a scris într-un editorial care se voia arghezian în vocabular despre căţeaua care stă cu coada ridicată, aşteptîndu-şi inseminatorul. Apropo de bucuria cretină a liberalilor care primesc cu osanale dezertorii din PDL. Eu aş propune o reluare a titlului cunoscutei piese a lui John Steinbeck Şoareci şi oameni. Căci, se ştie, în caz de accident naval, şoarecii sunt primii care părăsesc nava. Este mişcarea care descrie, mi se pare, cel mai fidel fripturismul politic românesc. Aproape că l-aş respecta pe parlamentarul sau primarul care ar spun franc: da, domne, plec pentru că nu accept să fac parte dintr-o echipă care, după toate semnele, va pierde şi ţin să-mi păstrez postul, indiferent sub ce stindard. O, nu, toţi dar toţi trădătorii şi-au drapat abjecţia sub cuvinte pompoase: principii, moralitate, democraţie, libertate şamd. Toţi au îmbrăcat armura unor cavaleri fără teamă şi fără prihană, cruciaţi ai binelui pe care acum două zile îl vedeau alături de partidul X iar azi, brusc, îl văd alături de partidul Y. Trist nu este că avem asemenea tip de politicieni imorali, ci că ei sunt convinşi că dezertarea nu va avea nici un impact asupra şanselor de a fi votaţi.
Christian CRACIUN
