Știri

Editorial

ROMÂNIA TRAGICĂ ŞI ROMÂNIA MAGICĂ…
Împrumut această excepţională formulare dintr-un interviu cu unul dintre oamenii mari de azi ai ţării: inginerul Justin Capră. Şi asta pentru că ora istorică la care ne aflăm se cere privită cu oarecare detaşare, dar, în acelaşi timp, cu maximă luciditate. O calitate de care „patrioţii” noştri de diverse secte nu abuzează deloc. Contextul istorico-politic, atît cel intern, cît şi cel euro-atlantic, ar fi favorabil deschiderii unei noi epoci a speranţei. Tocmai în clipa în care ebola morală care ne-a cuprins pe toţi, ne-a ucis exact anticorpii încrederii în viitor, fără de care un popor nu se poate coagula în jurul unei idei. România magică mai trăieşte doar în sufletul idealiştilor incurabili, „realiştii” n-au decît sloganuri eficiente şi interese. În România tragică nu se plînge, ci se rîde hohotit. Cinic. Apocaliptic. Distructiv. E ţara care se goleşte. Din care se pleacă. Rămîn în urmă profitorii, copiii debusolaţi, bătrînii neputincioşi, maturii dezamăgiţi, maneliştii şi manelizaţii, realizatorii tv şi politicienii. Ciudată populaţie!

Încet, încet ţara adîncă se scufundă în timp ce gunoaiele rînjesc pe străzi şi pe ecrane. În faţa casei lui Cioran din „magicul” Răşinari se vînd chiloţi şi ciorapi. Ce încîntat ar fi cel ce visa o schimbare la faţă a României! Care s-a schimbat, într-adevăr, dar bulucindu-se la fundul viţelului de aur. Ştiu principiul: o ţară nu dispare, da, dar un popor? Evantaiul e larg, de la bietul rural, care habar nu are cum se numeşte ţara lui, la „corporatistul” cu romgleza lui arogantă şi dispreţul suveran pentru cei ce n-au mîncat niciodată mîncare chinezească sau libaneză. E un spaţiu imens la mijloc între aceste extreme. Un spaţiul gol, pustiu în care cîndva a locuit un  popor cu bunele şi relele sale. Baudelaire are un poem, Orgia pariziană sau Parisul se repopulează. România se depopulează. Dar orgia este aceeaşi. În tragedie există totdeauna nişte zei care trag iţele destinului. Căror zei să ne plîngem că România se îndreaptă cîntînd spre dezastru? Poate responsabilitatea,  un termen atît de rar într-o societate în care ierarhiile sunt stabilite pe nişte criterii extrem de labile şi inobservabile să ne ofere o gură de oxigen. Responsabilitatea individuală şi colectivă. Aşa cum arată acum lucrurile, ne aşteaptă încadrarea pe o axă Putin – Orban – Ponta, regimuri de apus al „democraţiei liberale”, cum s-a spus, în care responsabilitatea individuală este delegată statului. Pe cît de frenetică şi necritică era aderenţa noastră la „Europa” în anii 90, pe atît de fanatică şi la fel de ne(auto)critică este direcţia antioccidentală care se manifestă azi. Pentru că nevoia social-mitică de ţap ispăşitor este cu atît mai mare cu cît nemulţumirea socială este mai mare (vezi strategia „capul lui Moţoc vrem”), Occidentul în genere este înfăţişat ca fîntîna tuturor relelor. Asta ne scuteşte de introspecţia defectelor naţionale, urmată rapid, după diagnostic, de tratamentul relelor. Urmăresc discursul public, atît cel politic, dar şi cel civic ori intelectual şi văd cu stupoare că încercările rare de a promova un astfel de discurs sever sunt sugrumate în faşă, iar nefericiţii autori sunt livraţi vendetei publice spre lapidare ca trădători de neam şi ţară. Cresc un naţionalism de mahala, o xenofobie galopantă, mai ales pe reţelele de net unde proliferează tot felul de „scrisori” în care Occidentul apare pe post de bau bau şi mumă a pădurii. Trebuie să fii orb – cum sunt politicienii noştri – ca să nu vezi potenţialul negativ pentru viitor al unor asemenea atitudini. 

P.S. Nu am scris nimic despre „agentul acoperit” pentru că mi se pare o chestiune fundamental neserioasă, cu care nu merită să pierzi timpul. Minciunile lui Ponta sunt atît de multe şi de grave, încît asta nu ar pune decît bomboana pe colivă. Pur şi simplu nu vreau un preşedinte care minte mai natural decît respiră. Numele lui fiind vacuitate absolută. Dacă, prin Ponta, „serviciile” au vrut să acceadă la puterea politică e foarte grav. Dacă, dimpotrivă, venind din sînul lor, Ponta a făcut-o de capul lui, e şi mai grav, un fel de înaltă trădare, nu? Din această dilemă nu putem ieşi!
 Christian CRĂCIUN      

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare