Știri

Editorial

MUŞTELE

Moto: „Ei, ce vreţi, domnule – au învins muştele!”
                                                                                             
Curzio Malaparte Kaput
   
    O glumă din revista Kamikaze pe care îmi permit să o iau ca bază pentru textul de azi, pornind de la ideea unor minţi spălate de pe la FAO, cum că ar trebui să mîncăm mai multe insecte, din raţiuni ecologice şi economice. Zic cei de la incisiva revistă umoristică: ferice de cei de la Antena 3, va fi suficient să stea cu gura deschisă şi se vor aduna roiuri de muşte. Am ales această anecdotă pentru că situaţia presei noastre este iar în prim-plan. Un ziarist este atacat în plină stradă pentru că are alte păreri decît cele ale majorităţii. Regimul autoritarist Voiculescu-Dragnea (Ponta-Antonescu sunt doar faţada) nu admite contrazicerea. În modul cel mai democratic, muştele au năpădit cadavrul societăţii civile române. Guvernarea de la televizor, miniştri care află de la buletinele de ştiri de măsuri ce privesc propriul minister, un proiect de constituţie făcut printr-o „consultare” a unui „popor” şamponat pe creier de trusturile media şi moşit de acelaşi domn Pârvulescu care a nenorocit vreo două legi electorale, un alt proiect de regionalizare care are ca bază interese politice şi nu analize complexe cum ar trebui, opoziţie politică nulă, societate civilă compromisă…iată tabloul verii, pe scurt. Ne-am întors la violenţa din anii 90 despre care s-au scris deja cărţi. Ruxandra Cesereanu are un studiu despre „imaginarul violent al românilor”. Şi pe atunci nu era încă netul…Puteţi citi acolo scrisorile pe care le primea pe atunci Ana Blandiana. Şi puteţi compara cu ce păţesc azi unii intelectuali critici. Murdăria a căpătat mult mai multă putere decît pe vremea Adevărului şi a României Mari. Să dau un exemplu care arată unde am ajuns, pentru că aici nu e vorba de opoziţie: un apucat pe nume Mircea Badea îl ameninţă în direct pe prim-ministrul Ponta: intru peste el în birou şi îl dau cu capul de toţi pereţii… Evident CNA-ul se uita atunci în cu totul altă parte. Ameninţarea unei autorităţi a statului în orice ţară e o chestie penală. La noi, a trecut neobservată, cam cum sunt violenţele cotidiene din şcoli. Nici un inspector şcolar n-a făcut legătura între cele două tipuri de comportament. O puzderie de „intelectuali ai lui Antonescu” fac pe mortu-n păpuşoi, exhibă rafinamente bibliografice doar pentru a nu vedea situaţia din teren. Un cetăţean atacă un ziarist. Dacă e ofiţer al Securităţii, cum scriu analizele, e clar. Dacă e „un simplu cetăţean”, intoxicat de Antene, e la fel de grav. Tismăneanu primeşte scrisori de ameninţare cu moartea. Societatea românească tace. Sau se ocupă de jucărele. S-a dez-articulat societatea noastră, şi trebuie reconstruită de jos. De către cine? Există alternativă la această putere politică? Cu siguranţă, mai multe, mult mai bune? Există alternativă la actualul electorat? Mi-e teamă că aici răspunsul e simplu: nu.
    p.s. Am fost întrebat ce am cu dl. Ponta, cînd o să termin cu aceste post-scriptumuri. N-am nimic, doar ca simplu cetăţean doresc doar o guvernare eficientă şi cinstită. Dl. respectiv nu e în stare de nici una. Asta se vede din avion. În această săptămînă, un profesor universitar de la Cluj a fost eliberat din funcţie pentru plagiat. Clujul e altă ţară?

Christian CRĂCIUN     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare