Editorial

DINCOLO ŞI DINCOACE DE POLITICĂ

În aceste articole scriu, fireşte, în primul rînd despre politică. Pentru că mi se pare, contrar părerii generale, un lucru foarte important şi, mai ales, un lucru de învăţat la nivel de populaţie. După mai multe decenii de dictaturi şi o foarte eficientă acţiune de spălare a creierelor, conştientizarea mecanismelor de funcţionare a societăţii şi moralitatea publică sunt la un nivel foarte scăzut. Dar, paradoxal, explicaţia acestei nefuncţionalităţi se află nu numai în interiorul politicului, ci mai ales  în afara lui. Ca să fiu mai clar: imaginaţi-vă societatea ca un foarte complicat mecanism de ceas elveţian, cu milioane de rotiţe dinţare îmbinate. Pentru ca mecanismul să funcţioneze ireproşabil rotiţele trebuie şlefuite cu o minuţiozitate totală, pînă la precizia de sutimi de micron. Ce ar corespunde, în plan social, acestei şlefuiri? Ei bine, ceva ce este, evident, în afara, socialului, ceva ce vine din altă parte, mai precis de sus. Fără o întemeiere axiologică spirituală, politicul este alăturare de haită prădătoare. Cred că de aici trebuie începută (căci n-a început, din nenorocire) reformarea societăţii româneşti. Ştie orice gospodină, ştie orice zidar, cînd faci ceva de consistenţa aluatului ori a mortarului trebuie neapărat ceva care să lege, un coagulant. Este exact ceea ce lipseşte societăţii noastre, unitatea. Iar politicul, din păcate, are în practică exact funcţia opusă, de a diviza, a crea false opoziţii, a distruge cele mai mărunte încercări de schiţare a unor idei în jurul căreia s-ar putea forma ceea ce specialiştii numesc consens social. Fără har, dar şi fără cultură umanistă solidă politica este moartă. Exerciţiu de putere şi de acumulat averi. Politicianul neîncărcat cu sacru nu este decît un vulgar ahtiat de putere. El nu poate produce finalmente decît rău, chiar atunci cînd, prin excepţie, ar fi de bună credinţă şi corect. E nevoie de o forţă morală interioară care să fie exemplară şi să provoace astfel alchimia sufletească a celorlalţi. De aceea, în vechime, modelul pentru toată lumea era eroul capabil de sacrificiu. Ori sfîntul. Nici unul dintre aceste modele nu mai este evident astăzi de actualitate printre hipsterismul corect politic. Sunt ele însă anacronice? Nicidecum. Strict ideologic vorbind ele ţin de dreapta tradiţională. Dar nu ideologic discut aici, ci moral. Distrugerea planificată a învăţămîntului românesc, eliminarea din el a funcţiilor moral-formative în favoarea unui aşa zis pragmatism nici măcar de extracţie occidentală – aşa cum ne este înfăţişat – contribuie la această anomie socială gravă. Singurul criteriu după care se ghidează apterul politician român este cel electoral. Nu vede nimic mai departe sau mai sus. Or, foarte rar interesul public se suprapune exact peste interesul electoral. Uneori, un politician trebuie să fie ca un chirurg care taie fără milă pentru a vindeca pacientul. Nu avem astfel de politicieni, ei sunt dispuşi să-l mîngîie duios pe cap pe bietul bolnav: sărăcuţul de tine, vai ce te doare, uite nenea acela rău de la partidul celălalt vrea să te urce pe patul de operaţie, nenorocitul! Ce contează că pacientul moare în curînd (cel puţin din punct de vedere moral), politicianul „duios” şi-a atins scopul, are majoritatea asigurată şi se împăunează cu ea ca şi cum ar fi datorată vreunui merit al său personal. Nu mai vorbesc de totala lipsă de axă moral-spirituală a presei, obsedată nu  să informeze ci să creeze evenimente altfel lipsite de orice relevanţă. Pînă cînd în viaţa noastră publică nu se va instaura verticala, zadarnică este această potemkiniadă democratică la care cotizăm din silă sau din neputinţă. Sociologic vorbind sunt două consecinţe: colapsul demografic (sila, neîncrederea în viitor) şi devierea energiilor sociale spre surprinzătoare ţeluri. Nu totdeauna avuabile.

P.S. Doamna învăţătoare Cristiana Anghel, celebra grevistă a  foamei finanţată de Voiculescu cică lucrează la noua lege (de îngropare) a învăţămîntului, pe partea de preuniversitar. Vă daţi seama ce va ieşi? Nici nu se putea un specialist mai titrat pentru a justifica regimul plagiatului la putere…

  Christian CRĂCIUN