Editorial

AMBASADORII

Pentru că este Săptămîna Mare, cu adînci, greu de interiorizat semnificaţii întru aflarea Timpului sacru, lăuntric, haideţi să-i lăsăm în nimicnicia lor pe fariseii care ne conduc şi să vorbim despre altceva! De exemplu despre modele. Toată lumea e de acord că ne lipsesc modelele, reperele morale. Cauzele sunt multe, nu e locul nici măcar al unui sumar inventar al lor aici. Mă voi referi concret la unul dintre locurile comune care apar supărător de frecvent în limbajul exagerat de lemnos al comentatorilor noştri sportivi. Anume, ei spun adesea, cînd vine vorba despre vedetele sportului nostru, (Nadia, Hagi, Năstase etc.) că sunt cei mai buni ambasadori ai României. Formula, franc spus, e o prostie enormă. Cei mai buni ambasadori ai României ar trebui să fie…ambasadorii. Şi, dacă e să acceptăm sensul figurat al expresiei, cei mai buni ambasadori ai ţării sînt artiştii, savanţii, studenţii din marile universităţi de top, profesorii care predau acolo… toţi cei care fac cunoscut numele ţării în mediul occidental. I-ar fi trecut cuiva prin minte, în vremea cînd Iorga preda la Sorbona, să spună că Dobai (un extraordinar fotbalist se spune) e un ambasador mai bun al valorilor româneşti? Sportul este, ne-o spun cercetări serioase, doar unul dintre miturile modernităţii, se va dezumfla ca orice mit, cîndva. Ceea ce este periculos în a propune asemenea personaje ca modele este falsul. Falsele modele, o ştim de la Maiorescu cel puţin sunt mai periculoase decît absenţa oricărui model. Recentele arestări ale unor oameni din fotbal i-au lăsat pe mulţi fără aer: cum să arestezi un model? Mai bine am analiza dacă modelul este autentic! Hagi, un analfabet care stătea cu organul în gură de cîte ori rata o ocazie? Năstase, idem, plus gagicar de mahala. Cutare gimnastă care face filmuleţe nud? Că s-a ridicat tricolorul în faţa acestor oameni mă lasă rece, cînd regizează Andrei Şerban la New York sau cîntă Alexandru Tomescu sau ţine curs cutare matematician român, nu se ridică tricolorul. Daţi-mi voie ca mie să mi se pară mult mai important. Să mi se pară mult mai importantă o carte de literatură română tradusă şi prezentă în librăriile occidentale decît un gol de calificare la europene, o expoziţie plastică într-o galerie de prestigiu decît o medalie la olimpiadă. Chestie de scară de valori. Eu cred că aceştia sunt ambasadorii reali ai spiritului românesc, nu mi-ar plăcea ca băiatul meu să semene caracterial cu Hagi, faptul că justiţia a început să umble şi în lumea sportivilor şi că aceştia se arată ofuscaţi, intangibili (cum să judeci un mit?), arată cît de pernicios este un astfel de mit. Sunt puţini sportivi care chiar merită admiraţia totală, şi nu totdeauna sunt cei care iau medalii. Cine îşi mai aduce aminte de Constantina Diţă Tomescu? Dar de Alina Astafei, pe care comentatori cu mintea îngustă o ignorau sau o jigneau pentru că îşi permisese să plece în Germania după ce fratele ei fusese împuşcat la revoluţie? Mitologia post-modernă a „sportului”, „sălii”, „fitnesului”, „dietei”, „joggingului”, „vitaminelor”, „sănătăţii”, „tinereţii” ţine doar de obsesia noastră pentru fizic, în detrimentul spiritualului. Sigur, propun aici o utopie, nu te poţi opune curentului principal, doar vreau să sugerez că poate exista şi o altă perspectivă. Recunosc că am sărit şi eu din fotoliu cînd Hagi a marcat nu ştiu care gol, asta nu mă determină să cred că el devine automat un model, doar pentru că a ridicat adrenalina cîtorva milioane de mîncători de seminţe. Nu asta este funcţia unui model cultural. Problema e că marile seminţii îşi pot permite să exporte „modelul sportiv” pentru că la ei funcţionează perfect şi celălalt model: mă pot uita la un derbi din campionatul englez ca la un spectacol pur de artă pentru artă, pentru că ştiu că există şi teatrul Globe şi formaţia Beatles şi British Council, şi Bodleian Library şamd. Şi, oricît l-ar iubi pe Gerrard, nu cred că nici unui englez i-ar trece prin minte să-l pună alături de Shakespeare.

P.S. Am citit că un sistem foarte sofisticat de fraudare a ISI (sistemul internaţional de evaluare academică), care te asigură de lucrări fictive în reviste fictive şi punctaje evident fictive, a fost pus la punct de ai noştri. Dl. Ponta rămîne şi în acest domeniu, ca şi în politică, un înfăptuitor lipsit de orice anvergură. 

Christian CRĂCIUN