Editorial

POLITICA FRIGULUI

Vă rog să mă credeţi că m-am săturat pînă peste cap să scriu despre isprăvile regimului Ponta, sunt o mie de alte subiecte care ni se îmbie. Numai că imperialismul intern al acestui stat care vrea să ne ocupe fiecare por prin care mai respirăm liber, faptul că pe dl. Ponta îl vedem infinit mai mult pe ecrane decât îl vedeam pe Ceauşescu, dîndu-şi cu părerea despre tot: de la chestii economice la soluţii din dosare penale (el ştie totdeauna dinainte cine e vinovat şi cine nu) ne face să trăim într-un stat simili-totalitar. Analizat sine ira et studio, Ponta are structura psihică şi frustrările unui dictator in nuce, dacă situaţia i-o va permite, va deveni unul de facto, fără ezitare. Uitaţi-vă ce se întîmplă la Pungeşti (scuze, unde să vă uitaţi?- nici o „antenă” multipremiată nu e pe acolo), cu bugetul, cu privatizările, cu autostrăzile. Modelul lui de stat „democratic”, cum a declarat-o, este China ori Ucraina. Pentru că nu vreau să mai scriu de toate astea, vă  relatez o scenă care mi-a spus multe. Capitală de judeţ din România care nu mai are centrală termică, anul 13 din secolul XXI. Şcolile racordate rămân în frig. Exasperaţi, elevii ies în stradă, strigă lozinci, se duc la primărie. Sunt primiţi în cele din urmă de un vice-primar. Şi aici începe stupefacţia mea. În loc să-şi plece umilit fruntea, să-şi ceară iertare că în neputinţa lui n-a reuşit să asigure căldura copiilor, politrucul începe să-i ocărească vehement, să ţipe la ei că s-au lăsat manipulaţi de profesori, că fac jocuri politice, că să se ducă înapoi la şcoală că vor primi căldură şamd. Din păcate, gerul nu face politică şi toată vorbăria nu ţine de cald copiilor. Sigur că nu am avut nici o reacţie oficială din partea Ministerului Învăţămîntului, sigur că profesorilor le-a fost frică să-şi exprime deschis revolta, a rămas doar această realitate sinistră: elevii certaţi pentru că au spus că le e frig, că n-au avut răbdare pînă ce birocraţia leneşă şi impotentă să găsească o soluţie de a încălzi şcolile, deşi falimentul CET-ului local era ştiut de o grămadă de vreme. Cazul mi se pare simptomatic pentru societatea noastră, prizonieră a unui stat arogant şi mafiotizat. Mi-e foarte limpede că părinţii acelor copii, care acum dau bani pe medicamente contra răcelii şi înjură şefimea, vor vota cu încăpăţînare aceeaşi direcţie de înaintare a ţării spre dezastru. Celălalt cap al bicefalismului de la putere, dl. Antonescu, spune cu seninătate: putem trăi şi fără Schengen!  Sigur că putem trăi. Pe vremea lui Ceauşescu am trăit fără o mulţime de chestii: de la pungi de plastic la mîncare, de la hîrtie igienică la libertate. Şi am supravieţuit. Un asemenea regim ne pregătesc şi cei din stînga coruptă: mîine ne vor spune că putem trăi şi fără MCV şi fără UE şi fără NATO şi fără aurul din pămînt şi fără aerul deja impregnat cu noxe (Ponta tocmai le-a propus transportatorilor să-i ierte de taxele pentru poluare). Vom trăi sufocaţi doar de dragostea lor televizată. Au pus cătuşe nu florilor, ci presei, societăţii civile, principalului partid de „opoziţie” (PDL e mai rău ca PSD), independenţei de gîndire. 

P.S. Iar plagiatorul şef vorbeşte de „educaţie” apropo de unii care l-au huiduit. În sediile PSD din oraşe sunt mari afişe care vestesc cu o bucurie tembelă: au mai rămas X săptămîni pînă la plecarea lui Băsescu! Acesta e un text care dă dovadă de enormă educaţie, de o desoebită inteligenţă, nu? Cineva îmi semnalează următoarea poveste din amintirile unui vechi om de stînga: Ion Ianoşi (cu doi ani mai în vârstă ca dl. Iliescu). 1955, studii la Leningrad, un românaş de-al nostru e prins cu teza plagiată, e împachetat şi trimis ramburs în ţară. Aici îşi susţine bine merci teza şi avea să fie universitar pînă la sfîrşitul vieţii. Dar nu prim ministru. Avem tradiţii, deh!

 Christian CRĂCIUN