Editorial. ZGOMOTUL ȘI FURIA

Pe scena politică românească este război. Mai bine zis, nu pe scenă, ci în culise. PSD-ul și ceilalți aliați, mai pe față, mai mascat, lovesc în popor pe două căi: pe de o parte întăresc cât se poate privilegiile Castei, pe de altă parte gâdilă electoratul cu legi făcute să-i dea iluzia că partidul moare de grija lui. O fac fără cel mai mic efort de a-și disimula natura reală a acțiunilor. Legea plagiatelor, întoarcerea la considerarea lucrărilor „științifice” ale pușcăriașilor drept motive  de scurtare a pedepsei, un proiect de reducere a peste 100 de taxe (cu efecte perverse grave, vezi doar cazul taxei Radio-TV), legea dării în plată, legea convertirii creditelor în franci elvețieni, o propunere de ieftinire a unor medicamente etc. Iar în culise, faulturi și dinți sparți ca la Astana. 

Suntem într-un impas major de mentalitate și de soluții practice. Pe de o parte, politicul și-a dovedit caracterul profund nociv și periculos pentru viitorul nostru ca națiune și ca stat. Prin totala decuplare, sau de-a dreptul antagonism față de interesele noastre pe termen lung și chiar scurt, prin răsturnarea valorilor și instaurarea cleptocrației. Pe de altă parte, socialul, aflat într-o anomie absolută. 

Reacțiile la uciderea unui urs (atenție, nu „ursuleț”, cum se scrie manipulatoriu) au fost mult mai vehemente decît față de plagiatul lui Ponta, Tobă, Oprea et comp. Publicul se înfierbîntă pe chestiuni minore, ignorînd suveran faptul că avem raportul cel mai mare de politicieni cu dosare penale din Europa. S-a blocat, pentru a mia oară, sistemul informatic al cardului de sănătate. Enervare generală, suferințe inutile, muncă în plus pentru medici, explicații complicate de care nimeni nu are nevoie. Nu trebuie să fii informatician ca să înțelegi că sistemul este sub-calibrat și conceput într-un fel inutil complicat. A luat-o cineva pe urmele contractelor de acum mulți ani pentru a verifica de ce se blochează azi cardurile de sănătate (de care nici n-aveam nevoie, asta e altă poveste)? Din cîte știu eu, nimeni. Ei bine, nu am văzut reacții publice la această repetată dovadă de eșec, nu am văzut miniștrii și responsabilii de atunci întrebați ce și cum. Asta spune ceva? – cum zic ziariștii… Sigur că da. 

Miza jocului politic nu este la noi politică, ci economică. Și penală. De aceea duritatea luptei din culise, în contrast cu indiferența generală. 

Ultima mare polarizare din politica românească a fost cea dintre „băsescieni” și „anti-băsescieni”, atunci măcar lucrurile erau clare și confruntarea era vizibilă. Și spectaculoasă. Era circ destul pentru toată lumea. Acum, nici măcar circ nu mai este în această bălăcăreală generală, dar foarte tăioasă. Iată atacurile la adresa ministrului învățămîntului. Dacă vă uitați înapoi, vedeți că acest post – secundar în toate guvernele – a fost, paradoxal, dintre cele mai atacate. Omul acesta chiar a încercat să transforme un domeniu cheie și extrem de greu de reformat. Se pare că a deranjat mult. Și pe mulți. Pentru că a atins un domeniu „rezervat”, cel al viitorului. Ce s-ar întîmpla dacă reforma lui ar reuși? În cîțiva ani, numărul de votanți ai partidului-stat-de-dat-ajutoare-sociale-pe-spinarea-celor-care-într-adevăr-muncesc s-ar reduce drastic. Nu importul de formule seci, care în Occident s-au perimat de patru decenii, duce la schimbarea învățămîntului. Ci schimbarea radicală de perspectivă, de filozofie asupra umanului și socialului. 

Dl. Mircea Dumitru, în foarte scurtul interval de timp pe care îl are la dispoziție, încearcă măcar să urnească lucrurile în această direcție. Este ceea ce nu vor cu nici un chip dna. Andronescu și cohortele de oameni cu putere din sfera politică, mediatică, economică pentru care status quo-ul este singura politică acceptabilă. Acum, lor le e cald și bine și le curge lapte și miere de la chiuveta contractelor. Nu observați că din această pre-campanie, anemică și sinistră cum e ea, lipsește cuvîntul schimbare? Vom avea, aproape cu siguranță, o continuitate modernă, cu un popor tot mai fericit că poate „socializa” la mall și tot mai inactiv social, sau activ pentru cauze minore care îi sunt „vîndute” ca esențiale și o clasă politică inexpugnabilă între zidurile ei de privilegii, pe care în curînd nu o va mai deranja nici măcar DNA-ul. Cu atît mai puțin ambasadele străine… 

Un filozof a scris acum multă vreme o lucrare numită „Un nou Ev Mediu“. Cam spre asta ne îndreptăm. O piramidă cu o ierarhie rigidă, în care baza muncește pentru a întreține vîrful. Dacă opriți cîteva minute zgomotul derutant și asurzitor al televizoarelor veți auzi că peste România domnește o tăcere înspăimîntătoare…

Christian CRĂCIUN