„Prezența dumneavoastră aici, doamnă primar general, ne dovedește o dată-n plus că circul românesc nu are numai un trecut și un prezent, ci și un foarte frumos viitor”, a declarat Bogdan Stanoevici. Nici un analist politic, nici un jurnalist, nici un scriitor de blog, nici un profesor la înaltele facultăți de științe politice n-a reușit să exprime mai sintetic, mai pregnant, mai plastic situația României de azi decît această frază de o lingușeală grețoasă a unui fost actor eșuat în politică și ahtiat după funcții. Nu el este însă în discuție, ci adevărul pe care „gura păcătosului” l-a exprimat ca pe un nec plus ultra. Nu poți nici măcar plînge de tragedia țării de azi, pentru că ea apare exterior ca o jalnică melo-comedie de cea mai proastă calitate. Cum a fost această ceremonie în care Firea (fără „doamna”, nici măcar cu ghilimele) a inaugurat nu știu ce ansamblu statuar din fața Circului Globus. Nu discut sumele plătite, este apanajul altora, ideea fiind de pe vremea altui batjocoritor al bucureștenilor și al banului public, doctorul Oprescu (ce-o mai fi făcînd el acum?). 
Cineva observa cu justețe că hidoșenia de zeci de milioane s-a ridicat peste drum de spitalul de unde doi medici de elită și-au dat demisia pentru că nu aveau ață chirurgicală resorbabilă. Pe mine însă m-a năucit prostul gust desăvîrșit, total, inexpugnabil al ceremoniei. Cu „flăcăi” în costume populare, pe cai, cu un „bal mascat” privat, numai pentru aleși, nu și pentru prostime, cu Ilie Năstase, penibilul și bătrînul turnător Bălăceanu Stolnici șamd. Și încă un lucru: prostul gust ține de lipsa de educație și țopimea congenitală a acestor parveniți în fruntea bucatelor și care se visează toți un fel de Ludovici de Dîmbovița cea cleioasă.
„Ctitori”, așa i se spunea și lui Ceaușescu, cel care este modelul subconștient de a fi și de a se raporta la ceilalți al ciocoilor de rit nou. Modelul discursului antologic al lui Stanoevici îl găsiți în celebra antologie dedicată geniului Carpaților, Omagiu. (Se fac acușica 40 de ani de la apariție, model ce dovedește o incredibilă durabilitate, model de slugărnicie băloasă). Tip de encomiastică de partid și de slugoi, cu atît mai reprobabilă, cu cît este exercitată în deplină libertate. Dincolo de persoanele în discuție, e vorba de un „stil” de guvernare, de exercitare a puterii care descumpănește. Dumneavoastră ați ascultat vreodată o înregistrare de la vreuna din ședințele de guvern? Sunt destule pe net. Dl. Tudose se adresează miniștrilor pe un ton răstit, de vechil care ordonă argaților, iar aceștia răspund cu umil „da, să trăiți”! Ca răcanu’. Așa făcea și Ponta, amenințînd mereu cu darea afară a miniștrilor care nu au reușit să deszăpezească la timp. Sigur că, mai apoi, și acești miniștri se adresează la fel subordonaților (în foarte multe cazuri mult mai competenți ca ei). Și așa progresează și se reproduce, ca bacteriile, mîrlanul național de ambe sexe. Impasul acestor oameni este că ei țin morțiș să se arate. Ei nu se simt bine, cu rare excepții, în tenebre, în mediul umed al catacombelor unde să-și acumuleze neștiuți bogățiile. Nu, ei vor în prim plan. De la vila cu tablouri și chinezării a lui Adrian Năstase la tronul aurit al lui Becali, de la interiorul de un kitsch monstruos al familiei Pandele la buzele unei rapid eșuate inspectoare de săptămânile trecute, de la plimbarea cu barca la inundații a lui Ponta la limbajul trivial al doctorului mai sus amintit, totul este făcut pentru ocuparea prime-timeului. Este singura lecție pe care au învățat-o de la consilierii lor de comunicare, plătiți cu bani grei. Asta, și cea cu ofensiva: că trebuie să fii mereu în atac. Lecții pe care lipsa de talent autentic (id est de cultură și rafinament) a protagoniștilor le transformă în sinistre parodii.
În toată lumea politicieni și primari dezvelesc statui. De prinți și, uneori, chiar de circari. Dar nicăieri ceremonia asta nu se transformă instantaneu într-o contra-ceremonie în care nu personajul din statuie este celebrat, ci cel care trage de sfoara giulgiului este stropit încă din viață cu saliva de bronz a unor laude deșănțate. Încă odată: modelul ceaușist, al „mult-stimatei și iubitei academician doctor inginer” (cei mai tineri trebuie să depună ceva efort întru descifrarea sintagmei) funcționează la turație maximă. Atît pentru lăudați, cît și pentru lăudători. Nici un scrupul, nicio ezitare, nici o rușine, nicio interogație. Ne-venerabilul Bălăceanu Stolnici reamintea vechea poveste cu pîinea și circul de care are nevoie poporul. Pîinea, știm, s-a scumpit deja. Dar să vedeți cît o să ne coste circul ăsta! Viitor de aur circul nostru are!
„Ctitori”, așa i se spunea și lui Ceaușescu, cel care este modelul subconștient de a fi și de a se raporta la ceilalți al ciocoilor de rit nou. Modelul discursului antologic al lui Stanoevici îl găsiți în celebra antologie dedicată geniului Carpaților, Omagiu. (Se fac acușica 40 de ani de la apariție, model ce dovedește o incredibilă durabilitate, model de slugărnicie băloasă). Tip de encomiastică de partid și de slugoi, cu atît mai reprobabilă, cu cît este exercitată în deplină libertate. Dincolo de persoanele în discuție, e vorba de un „stil” de guvernare, de exercitare a puterii care descumpănește. Dumneavoastră ați ascultat vreodată o înregistrare de la vreuna din ședințele de guvern? Sunt destule pe net. Dl. Tudose se adresează miniștrilor pe un ton răstit, de vechil care ordonă argaților, iar aceștia răspund cu umil „da, să trăiți”! Ca răcanu’. Așa făcea și Ponta, amenințînd mereu cu darea afară a miniștrilor care nu au reușit să deszăpezească la timp. Sigur că, mai apoi, și acești miniștri se adresează la fel subordonaților (în foarte multe cazuri mult mai competenți ca ei). Și așa progresează și se reproduce, ca bacteriile, mîrlanul național de ambe sexe. Impasul acestor oameni este că ei țin morțiș să se arate. Ei nu se simt bine, cu rare excepții, în tenebre, în mediul umed al catacombelor unde să-și acumuleze neștiuți bogățiile. Nu, ei vor în prim plan. De la vila cu tablouri și chinezării a lui Adrian Năstase la tronul aurit al lui Becali, de la interiorul de un kitsch monstruos al familiei Pandele la buzele unei rapid eșuate inspectoare de săptămânile trecute, de la plimbarea cu barca la inundații a lui Ponta la limbajul trivial al doctorului mai sus amintit, totul este făcut pentru ocuparea prime-timeului. Este singura lecție pe care au învățat-o de la consilierii lor de comunicare, plătiți cu bani grei. Asta, și cea cu ofensiva: că trebuie să fii mereu în atac. Lecții pe care lipsa de talent autentic (id est de cultură și rafinament) a protagoniștilor le transformă în sinistre parodii.
În toată lumea politicieni și primari dezvelesc statui. De prinți și, uneori, chiar de circari. Dar nicăieri ceremonia asta nu se transformă instantaneu într-o contra-ceremonie în care nu personajul din statuie este celebrat, ci cel care trage de sfoara giulgiului este stropit încă din viață cu saliva de bronz a unor laude deșănțate. Încă odată: modelul ceaușist, al „mult-stimatei și iubitei academician doctor inginer” (cei mai tineri trebuie să depună ceva efort întru descifrarea sintagmei) funcționează la turație maximă. Atît pentru lăudați, cît și pentru lăudători. Nici un scrupul, nicio ezitare, nici o rușine, nicio interogație. Ne-venerabilul Bălăceanu Stolnici reamintea vechea poveste cu pîinea și circul de care are nevoie poporul. Pîinea, știm, s-a scumpit deja. Dar să vedeți cît o să ne coste circul ăsta! Viitor de aur circul nostru are!
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!