Săptămîna asta chiar ni s-a oferit un fel de caz școală, o poză a marelui profesor și chirurg Leon Dănăilă. Poza omului în metrou, un biet bătrîn cu punga de la piață în mînă, a devenit rapid virală. Fără ca miile de distribuitori să se gîndească la umilul fapt că poate omului nu-i face plăcere o astfel de „popularizare”. Cum a rezultat, de altfel, dintr-un întristat și tulburător text al său.
Ca de obicei, oamenii și-au expus „agenda” proprie sub pretextul că plîng de mila profesorului. De exemplu, un astfel de creier împuținat s-a gîndit să asocieze imaginea bătrînului cu cea negativă a maneliștilor și a bisericii. Neștiind că dl. profesor este un profund credincios. Sunt sigur că mulți dintre cei care s-au împăunat cu imaginea omului modest l-ar fi bruftuit dimineața în troleu cînd lumea se bate să se urce pe scară. Nu sunt mulți ani de cînd am văzut o bătrînă cocîrjată, sărăcăcios îmbrăcată, luată la mișto de un grup de tineri în metrou. Era una dintre cele mai mari traducătoare și scriitoare ale culturii noastre. Sunt oameni care nu pot trăi fără să urască pe cineva, sau lumea în general. Atenție, nu e vorba de pesimismul filozofic, acela se mănîncă la cu totul altă masă. Nici măcar de o luptă pentru cine știe ce idei nu e vorba. Este, totuși, o revenire al clasicul: cine nu e cu noi e împotriva noastră. Discursul urii se îmbină cel mai adesea cu discursul deriziunii. Cu luarea la mișto, s-a spus de mult că suntem neamul în care nimic nu este luat în serios, totul poate fi acoperit de omniprezenta bășcălie. Acest dublu discurs împletit, ură+bășcălie face imposibilă coagularea oricărui proiect național. Suntem izolați în grupuri și grupulețe care se disprețuiesc și se urăsc chiar atunci cînd interese comune le-ar cere să conlucreze. Anomia națională își trage rădăcinile din ura națională. De aici senzația generală că nu se încheagă nimic, alcătuirea de piftie ori moluscă a societății românești fără schelet, fără tărie pe verticală. Suntem acum în săpămîna care în istorie marchează trecerea de discursul iubirii (Floriile, Osana!)) la discursul urii (Răstignește-l!). Nu uitați, explicația celui de-al doilea este în Text eminamente politică! Iisus era altul/ altfel decît liderul politic pe care-l doreau mulțimea și alți lideri ai acesteia. Încercați să nu urîți. Măcar săptămîna asta, ar fi un bun început!
