Tot acest haloimăs cu înlăturarea lui Lazăr are și alte urmări decît cele strict legate de luptele politice. După principiul strămoșesc unde dai și unde crapă. Adică, s-a încercat oprirea bandei Dragnea de a ocupa complet țara, salvarea a ceea ce se mai poate salva din ideea de justiție, după ce alde Toader au terfelit-o prin toate noroaiele prostituției politice. Și Lazăr era unul dintre ultimele puncte de sprijin. Ca atare, după un principiu strategic bine cunoscut, toate tunurile, mediatice în primul rînd, au fost puse pe el. În sfîrșit, turnul a căzut. Ca bonus (nu se așteptau deloc), victimă colaterală, a căzut și Grupul de Dialog Social. Această structură intelectuală care a stat încă din 1990 ca un ghimpe în coasta restaurației neo-comuniste (indiferent de numele ei), care nu a putut fi desființată nici de mineri, nici de Năstase, nici de Iliescu sau Ponta, iat-o destructurată de perfidia unei puteri brutale în directețea de a-și asuma minciuna pe față, cinismul de a spune că albul e negru și negrul alb, orientarea anti-europeană, caracterul discreționar. Cu siguranță, hienele nu scontau că, pe lîngă Lazăr, le va pica și o asemenea pleașcă. Demisii din GDS, retragerea din spațiul public a lui Pleșu. Dar nici asta nu este partea cea mai neagră a întîmplării. Ci reacțiile intelectualității. O bucurie abia ascunsă a țîșnit pe bloguri, o „odisee a ranchiunei”. „Bine că am scăpat și de ăsta” se aude din toți rărunchii stîngii afiliate lui Ernu sau Karnouth.
Deci nu ne revoltă că un procuror comunist, Norica Nicolai, ne reprezintă în Parlamentul European, dar facem mare scandal că un alt procuror este cel care a dat drumul, în sfîrșit, dosarului Revoluției. Iar informatorul Coroiu este formator de opinie și „maestru” al presei române tot de 30 de ani. În această lume pe dos, unii au puterea să se bucure că se retrage Pleșu. Ca și cum ar rămîne astfel mai mult loc sub soare, mai mult aer și mai multă apă pentru ei. Știți ce se întîmplă? Dispare Pleșu ca persoană publică, credeți că vine cineva în locul lui? Ar fi bine, dar nu, locul rămîne gol. De aceea simțim un pustiu tot mai mare în juru-ne. Și apar tot felul de ignari care umplu ecranele. Și apoi tot noi ne mirăm, ipocriți, că lumea e spălată pe creier de Antene. Păi dacă intelectualii fini aplaudă la dispariția unui reper (așa s-a întîmplat și cu Patapievici), obsedați de succesul incontestabil al lui Pleșu! Sigur, Pleșu este dintre „expirați”, nu crede în stîngisme, în feminisme, în corectitudinea politică, veganisme, sex fluid și alte tîmpenii ale lumii de azi. Și a spus-o cu voce tare. A gîndi cu voce tare este însă, astăzi, periculos în România. Vezi cazul Șercan. Pleacă Pleșu, vine Nicolicea! Om cu facultatea făcută la 50 și ceva de ani, la FF. Va conduce justiția din România, țară care a avut destui juriști remarcabili, pe vremea cînd își merita numele. Se mai vorbește despre numirea lui Tudorel Toader ca Avocat al poporului. Sau despre faptul că începe „ievaluarea” funcționarilor superiori din ministere, nu rămîn decît cei care au recomandare din partea unei organizații PSD.
Aș fi vrut, mărturisesc, să scriu astăzi ceva pascal, împăcat, luminos. Un fel de rugăciune pentru această pagină de istorie a noastră, pătată de muște. Din păcate, iată că mizeria cotidiană nu ne dă răgaz. Pierdem în fiecare zi cîte ceva. Dl. Vosganian s-a plictisit la o întrunire a PSD și a plecat. Dar nu spune nimic despre cum poate un intelectual rafinat ca domnia sa să gireze această guvernare de analfabeți. Este un mister. Sau nu este… Fără astfel de complicități, un regim cum este cel actual nu ar avea șanse de reușită. Nu mă încîntă că Dragnea a fost huiduit la Iași. Nu vă lăsați înșelați nici de tipii patibulari și în vădită stare de ebrietate purtători de pancarte cu sloganuri PSD. Oricum ar fi, oricum ar arăta ei au drept de vot. Dacă nu acceptăm asta și ne mulțumim să-i batjocorim pe amărîții ăștia, fără să pornim un program pe 100 de ani de educație în profunzime a societății, atunci și la sfîrșitul acestui interval tot despre un Dragnea al acelei vremi vom vorbi. Or, educația nu se poate face cu programele incoerente și abracadabrante ale doamnei Andronescu, cu profesorii care își condamnă colega înjunghiată de un derbedeu pentru că nu a stat în ghereta portarului, cu școli unde mor copiii căzuți în budă. Educația ar trebui să fie adevăratul program de țară. Deocamdată, noi ucidem, fie și în efigie, educatorii. Orice model, orice educator care ne dispare înseamnă o serioasă porție de viitor de care suntem privați. Eu unul privesc halucinant cum orizontul ni se îngustează cotidian prin dispariția Farurilor (vorba lui Baudelaire). Intelectuali români jubilează că nu mai scrie Pleșu. Dumnezeul în care ei nu cred să ne ierte!
Christian CRĂCIUN
