Un metru de autostradă nu este, evident, o autostradă. După cum, un metru de democrație nu este o democrație. Toată lumea e nemulțumită că nu avem autostrăzi. Mult mai puțină că nu avem democrație (cam cîte autostrăzi, adică pe bucăți și cu disfuncționalități). Ba dimpotrivă, fiind ceva ce nu se poate pipăi, oamenii s-au mulțumit, cînd li s-a spus, după 1989, că, gata, sîntem o democrație! Sau, mă rog, una originală cum teoretiza dl. Iliescu. Mai mult, împlinirea cîtorva obiective social-statale de primă importanță: pluripartitism, regim parlamentar, aderarea la UE și NATO, libera circulație a oamenilor, libertatea de opinie, presă de diferite orientări … au creat impresia că problema e rezolvată. Oamenii au răsuflat ușurați: măcar pe-asta am bifat-o, bine măcar că avem democrație! Fals! Democrația noastră este tot atît de iluzorie ca și metrul de autostradă. În primul rînd pentru că democrația nu se reduce la vot. Ea cuprinde multe, multe alte ingrediente. Faptul că ne-am ales un parlament nu înseamnă mai mult decît primul pas al democrației. Unul dintre aceste ingrediente este 1. libertatea. Pe care, din multe pricini, nu o avem. Singura libertate este aceea de a pleca din țară. În strînsă legătură se află 2. responsabilitatea (individuală și instituțională), la fel de puțină ca și autostrăzile. În loc să strigăm ca zevzecii: „vrem spitale, nu catedrale!” sau „vrem autostrăzi!”, mai bine strigam „vrem responsabilitate!”. Am fi avut atunci, paradoxal, și spitale și catedrale și autostrăzi și școli civilizate. Apoi, 3. Educația. Într-o țară în care există Antena 3 și România Tv, în care mare parte din populație este prizoniera informațiilor de aici (vezi pnct.1), în care infractori fac agenda publică sau fac parte din structuri de conducere la toate nivelurile, nu putem vorbi despre democrație.
Totala lipsă de educație spirituală, morală, civică se traduce în viața cotidiană printr-o carență gravă a gîndirii democratice. Nici nu prea avem nevoie de chestia asta, o fiță occidentală, un lux care nu ni se potrivește, rezum declarația unui ilustru istoric și academician. Apropo: dacă luăm la bani mărunți discursul PSD din ultimii doi ani, nu numai atacul obsedant la adresa justiției iese în evidență, asociat, discursul antieuropean (o noutate, de neînchipuit acum cîțiva ani, chiar din partea PSD). Chiar sâmbătă, Dragnea îndemna fățiș organele de control să lase firmele românești și să se îndrepte numai asupra celor străine. Adăugăm criticile la adresa instituțiilor europene și reprezentanților lor, dar și la adresa Băncii Naționale și băncilor străine, Armatei și Serviciilor secrete, intelectualilor pro-occidentali (implicit anti PSD, nu există ceva mixt), ambasadelor străine care ne urechiesc pe bună dreptate (vechea doctrină ceaușistă a „neamestecului în treburili interne”), firmelor străine șamd. Scăderile de viziune ale politicienilor din Vest nu au nicio relevanță pentru ce se întîmplă în România, noi nu sîntem Polonia, nici Ungaria, capitalul nostru de imagine externă este Zero. Și tot ce face echipa lui Dragnea este să ne îndepărteze și de metrul acela de democrație, îndreptîndu-ne spre un regim de tip putinian. Ideea este că forma de protest a nano-autostrăzii a avut un neașteptat succes datorită ineditului ei. Nu cred că aceasta e calea de a urni lucrurile. Deși, deși. Cel puțin două lucruri sînt de observat: 1. Raportul enorm dintre insignifianța gestului și răspunsurile oficiale grandioase care i s-au dat arată în ce măsură acest fapt mărunt poate fi o scînteie declanșatoare de coerență socială. 2. Faptul că s-au solidarizat mulți oameni din zone tradițional controlate de către stat, ale micilor întreprinzători, cei care sînt hărțuiți de zecile de organisme de control ale statului abuziv. Cu patronii lor în frunte. Asta arată un grad de exasperare care ar trebui să-i pună serios pe gînduri pe cei cîțiva pesedei lucizi. Unde or fi ăia!
Acum, să nu credeți că din partea cealaltă metrul e mai lung. Avem o opoziție pentru care imitarea papagalicească a unor mode (nu se face deosebirea dintre modele pasagere și esență) euro-americane, fără nicio analiză sau cunoaștere a mediului local în care ele ar trebui transplantate, pare singurul lor punct din program. Un program inteligent de cultivare a memoriei, cum zice dl. Caramitru, da! Dar n-ar trebui început prin analiza modului total insuficient și fals în care e privit comunismul în manualele de istorie? Aici discuția e complicată și nu-și are locul acum. Oricum, intenția liderului USR cu „muzee ale luptei anticomuniste” este puțin infantilă, ineficientă și inutilă. Nu ar fi mai bun un lobby temeinic pe lîngă Ministerul Învățămîntului (măcar de intensitatea celui de promovare a educației pornografice) pentru un curs obligatoriu în liceu despre istoria comunismului? Pînă una alta, discursul stîngii postmoderne românești nu poate combate stînga atavic dictatorială, primitiv ciomăgașă a lui Dragnea, Rădulescu, Carmen Dan, Codrin Ștefănescu și ceilalți. Și noi?
Christian CRĂCIUN
