Editorial. TOVARĂȘA ANA

Prin urmare, doi cetățeni români din anul 2015 au ideea să facă un film despre Ana Pauker,  în care aceasta să apară „umanizată”, un revoluționar dedicat „trup și suflet” idealului său, capabil(ă) de sacrificiu și de idealuri mărețe. Înseamnă că în curînd urmează și un film de proslăvire a lui Ceaușescu. Să fie o întâmplare că proiectul acesta, un element dintr-o puternică revenire în ofensivă a comunismului (nu a stîngii, pentru că o stîngă adevărată, socialistă, ar avea prima interesul de a se delimita de comunism), coincide cu cealaltă campanie, de interzicere a marilor interbelici printr-o lege aberantă? Sigur că nu. Profesorul Constantin Pârvulescu, scenaristul, are un CV „greu”, occidental, de doctor în istoria filmului. Regăsim într-un interviu al său toate clișeele/ sloganele stalinismului „intelectual” din categoria sartrianului „orice anticomunist e un cîine”. Căci, spune vehement dl. profesor: anticomunismul “pătimaș” este considerat un gest de lașitate civică. 

E o mică fraudă logică aici, pe care o practică toții comilitonii neo-stalinismului carpatin: adjectivul adăugat ca din întîmplare, pentru că dl. profesor și procurorii viitoarelor tribunale „populare” nu vor reuși niciodată să spună unde este granița dintre anticomunismul „normal” și cel „pătimaș”. Ne vor încadra pe toți la cel de-al doilea.

Se vorbește apoi cu o deplină seninătate și ignorare a adevărului istoric despre lupta Anei Pauker de a democratiza România. Deci a trebuit să ajungem în anul 25 după revoluția anticomunistă ca să aflăm că regimul stalinist introdus la noi după ’45 a fost o întruchipare a democrației. Iar lupta tovarășei Ana cu tovarășul Dej nu a fost o luptă între masculii alfa (pentru că și tovarășa era un mascul, oricît încearcă dl. profesor să o disculpe și din punct de vedere feminist – trebuia bifată și cerința asta ca să cîștige finanțarea – ca fiind singura femeie din partid) ai haitei pentru acapararea puterii, cum spun toate mărturiile istorice, ci o luptă pentru democrație. 

Citești și te crucești… cum de au putut încape într-un simplu interviu atîtea idei bolovănoase ale propagandei staliniste. Și dacă acesta este interviul, cum va fi filmul? Intră aici și anti-elitismul și antiintelectualismul (sunt curios totuși ce vor pune în locul proletariatului – care nu mai există – acești noi revoluționari de profesie, căci cu intelocrații amfiteatrelor stîngiste nu poți să faci o revoluție), tovarășa Ana este elogiată că și-a reprimat complet tendințele intelectuale într-un partid care nu excela deloc prin aderenți din această reprobabilă categorie socială. Faptul că filmul va fi unul de propagandă este devoalat fără să vrea chiar de autorul scenariului care vorbește de un „instrumentar conceptual rudimentar de abordare a experienței românești cu socialismul”. 

Filmul, din cîte știe un nevolnic ca mine, este o artă, iar arta nu lucrează cu „instrumente conceptuale”, astea sunt ale ideologiei, științei sau filosofiei. Cît despre experiența românească a socialismului (nu „cu socialismul”, asta este o exprimare incorectă, dar folosirea corectă a limbii este și ea suspectă de naționalism), ea este răspicat spus una genocidară. Chestie despre care dl. profesor nu suflă un cuvințel, evident. Ce ușor e să te joci cu „instrumentele conceptuale”, bazîndu-te pe uitarea sutelor de mii de victime! Vocea lor nu are cum se auzi într-un film de propagandă. Lipseau în istoria noastră personaje feminine demne de a fi subiect de film? Dar cîte sunt: de la Anița Nandriș la Elisabeta Rizea, de la Alice Voinescu la Oana Orlea și pînă la regina Maria care își așteaptă marele film de Oscar. Și în loc de asta, ni se propune ca model un agent al distrugerii și crimei. Pot fi acuzat că judec ceva ce nu există, un film care nu e decît un proiect. Nu-i adevărat. Judec ceva ce n-ar trebui să existe deloc într-o societate normală. Adică într-o societate care nu ridică osanale crimei. Căci ideile vehiculate de dl. profesor sunt, simplu spus, idei de încurajare a crimei. 

Există – totuși – o lege care definește comunismul ca regim criminal, nu se aplică ea? De fapt, ținta interviului sunt chiar cei care mai au nebunia de a aminti cînd și cînd de această lege. Nu voi insista și pe lamentoul personal interogativ: ce pot învăța studenții de la asemenea profesori? E multă vreme de cînd sufăr de un acut deficit de speranță. Cînd ai un picior amputat, ai scăpat de grija de a-ți tăia unghiile. Neo-tovarășii ăștia vor să ne scape de toate grijile amputîndu-ne cu hărnicie de istorie. Îi interzic pe Eliade, Țuțea, Vulcănescu bazîndu-se pe sentințe date de niște tribunale ale absurdului, dar o ridică la rangul de martiră pe tovarășa Ana, condamnată de același tip de tribunal. Vorba poetului: opriți istoria, eu cobor la prima!

Christian CRĂCIUN