Știri

Editorial. STILISTICĂ

Nu este ușor să urmărești dezbaterile din parlamentul nostru. Din multe motive. Dar cineva trebuie să facă și analiza aceasta. M-am uitat atent la „ora premierului” de lunea aceasta. Cine a avut răbdarea unei urmăriri detașate a putut observa lesne două, trei strategii și accente stilistice foarte semnificative. Mai întîi, însuși titlul acțiunii suferă de inadecvare: nu este vorba cîtuși de puțin ca premierul țării să vină să-și expună strategiile asupra unor teme de actualitate sau proiecte de îndeplinit. Care să fie îmbunătățite prin aducere de idei noi. Ședința nu a avut absolut nimic din ceea ce se numește o dezbatere. Mai niciuna dintre regulile elementare ale unei dezbateri, pe care le știu acum și elevii – începînd cu evitarea atacurilor ad personam și cu folosirea exclusiv a argumentelor și contra-argumentelor – nu este respectată. Majoritatea parlamentară vrea doar să pună la colț, să umilească guvernul minoritar. Și atît. Niciun fel de grijă pentru „situațiunea” reală a țării, doar pentru poziționarea politică. Cu asta observăm imediat limbajul. Liderii puterii din parlament (e fals să o numim opoziție, și acest contratimp e marea problemă a României de azi) – PSD, ALDE, UDMR, Ponta (el nu are partid) – au folosit exclusiv un limbaj ofensiv, plin de insulte (e de numărat de cîte ori apare cuvîntul prost/ prostie în intervențiile lui Ciolacu sau Cazanciuc), dar evitînd strategic să se refere la epidemie. Un marțian care ar citi aceste discursuri ar putea crede lesne că ele se referă la economia unei țări în situație normală. E o mică strategie retorică aici. Dar care prinde perfect la teleprizonierii care nu sesizează șmecheria retorică. Nu că PNL-ul nu ar fi avut bîlbe și eșecuri cît casa. Nu că nu și-a numit oameni fără acoperire profesională în tot felul de posturi. Dar viziunea economică pe termen lung nu e deloc greșită, ci chiar plină de idei interesante. Dl. Orban a fost impecabil răspunzînd sec, cu date și cifre, fără să intre în polemică directă. Diferență de accent stilistic, din păcate fără succes electoral la o populație care nu gustă decît demagogia și înjurătura groasă. 
Foto: Pixabay
Un alt exemplu de stilistică, din cu totul alt domeniu. Una dintre marile scriitoare ale literaturii noastre de după 1960, Gabriela Melinescu, stabilită încă din anii 70 în Suedia, unde, împreună cu soțul său, au făcut enorm pentru cunoașterea literaturii române, a ajuns fără să vrea în centrul unui scandal specific mizeriei din presa valahă. Ajunsă la senectute, atinsă de o gravă maladie a memoriei și de alte neajunsuri fizice, ilustra scriitoare despre care nu mai știau decît literații în România a devenit pradă unor hingheri de presă de la Libertatea care au făcut un „reportaj” în care au subliniat apăsat, în cuvinte și mai ales imagini, 1. degradarea fizică a personajului 2. faptul că era abuzată de Nichita Stănescu, alături de care a trăit o mare poveste de iubire. S-a stîrnit, firește, o furtună în Rețea. Mulți s-au arătat revoltați de violarea intimității unei persoane în imposibilitate de a-și apărea imaginea. Alții, preoții păgîni ai unicei religii acceptate azi, „libertatea presei”, lipsiți de discernămînt moral, spun că nu este nicio problemă, oamenii „trebuie să știe”. Să știe ce? Și aici e vorba de „stilistica” existențială, adică de un set de valori pe care oamenii de azi nu le mai bagă în seamă: bunul simț, respectul, discreția, moralitatea lui „asta nu se face”. Gestul publicistic este pur și simplu o porcărie care nu se poate ascunde sub niciun alibi al „dreptului la informare”. Voiai să vorbești despre condițiile din azilurile de bătrîni din Suedia, sau de efectele epidemiei în această țară? O puteai face fără să iei ca pretext un om lipsit de apărare. N-ar fi fost rău să recitim cărțile „Gabrielei”, cum îi spune cu jenantă lipsă de politețe „postmodernă” (valoare deusetă, deh!) autoarea reportajului. Care mizează mult pe imagine. Nu, dle Tolontan, nu e vorba de a arăta ceea ce este, nu totul se cuvine arătat! Nicio deosebire față de reporterii de televiziune care se cațără pe crucile din cimitire să filmeze înmormîntarea vreunui bulibașă de manele. Zeul rating nu justifică totul, există o limită a oricărei ticăloșii. Din păcate, nu cred că cititorii reportajului, în marea lor majoritate, în afară de a da o căutare pe Google ca să vadă cine a fost persoana respectivă, vor citi, de pildă, Jurnalul ei, excepțional! Da, scriitoarea are un fel de venit viager de la statul suedez, și o înaltă distincție a Academiei de acolo pentru serviciile aduse culturii din țara nordică. În sudul nostru balcanic și tescuit de prostie nu avem un asemenea respect pentru scriitori. „Toate îmi sînt îngăduite, dar nu toate îmi sînt de folos” ne spune Apostolul în prima scrisoare către Corinteni. Uitată înțelepciune! La ce este de folos un asemenea „reportaj” ignobil? Și cui folosește? Nu aduce niciun spor, nici de cunoaștere, nici de scriitură. Nu sporește decât urâtul din lumea noastră. Și asta cui folosește, dle Tolontan? Lumea postmodernă nu suportă Înaltul, și a construit o întreagă filozofie pe această temă. Și, pentru că Înaltul se încăpățînează să existe, atunci face singurul lucru posibil: îl coboară alături de sine în noroi. Fie și stilistic. 
Christian CRĂCIUN

2 Comentarii  

  1. Mulțumim d-lui Crăciun că încearcă să mai curețe puțin din urâtul și ticăloșia unor politicieni și jurnaliști.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare