La 27 de ani de la izbucnirea Revoluției anticomuniste de la Timișoara și la 10 ani de la declararea regimului comunist drept ilegitim și criminal, România și-a desăvârșit un ciclu istoric, reîntorcîndu-se, prin alegerile libere din 11 decembrie, la punctul de plecare, la un regim clepto-comunist, pseudo-democratic, populist și pro-sovietic (sic!). Și cu asta am spus totul despre aceste alegeri. Restul sunt amănunte.
Paradoxul este că România e alta, într-o situație mult mai bună, incomparabilă cu cea din 89. Inclusiv la capitolul nivel de trai. Chiar și pensionarii o duc mult mai bine decît atunci, chiar dacă văicăreala națională ne împiedică să vedem asta. Problema nu e cu România, ci cu românii. Ei s-au degradat incredibil. Simțul moral, respectul valorii, simțul datoriei au intrat în colaps. Nu are sens comentarea voturilor: că de ce n-au ieșit tinerii, că de ce au ieșit bătrînii, că de ce au pierdut liberalii sau de ce au apărut USR-iștii fără bază și program, cît a influențat campania ticăloasă a televiziunilor alegerea, care e structura votanților în funcție de studii șamd. Nici cine va fi prim ministru (temă care ocupă insistent și abuziv prim-planul comentariilor) nu este chiar atît de important.
Semnificativă pentru „starea națiunii” îmi pare reacția taberelor. Pentru că, în realitate, indiferent de numele partidelor aflate în joc, de mai bine de un sfert de secol, există o tabără care votează cu o Românie modernă, aliniată la mersul lumii și o alta care nu se poate desprinde de Statul tătic.
Locul unei Românii conservatoare, în sensul profund al cuvîntului, nu apare în peisaj. Am văzut cîțiva conservatori pe care îi respectam, dar care au devenit atît de violent susținători ai lui Putin împotriva „molohului” capitalist, încît m-am îngrozit. M-au interesat deci reacțiile celor două tabere după alegeri. Brusc, pesediștii au devenit mai vocali, mai vizibili, mai ofensivi. Un venerabil domn cu background cultural ireproșabil, fan al apolitismului de tip iliescian, îmi spune sfidător că nu-l interesează averea lui Dragnea, fără să realizeze enormitatea civică a afirmației. Un altul, doar obrăznicuț, îmi spune senin că el e comunist. De necombătut. De partea cealaltă, te izbește o cumplită sărăcie de idei și de oameni. Penibil, la două zile după alegeri, membrii USR s-au luat la palme deontologice, PNL există doar
în virtutea inerției (se poate scrie și cu p), Băsescu e doar el un partid, trăind din amintiri, ALDE nu există, fiind o adunare de cauciucuri de iarnă-vară reșapate de pe la alte partide și neavînd nimic de-a face cu liberalismul. Cam acesta e tabloul. De data asta n-a mai votat nici diaspora (datorită unei legi fundamental proastă și ticăloasă), nici feisbukul, care de fapt nu are simț civic nici cît o găină. Simț civic au avut cei de pe baricade din 89 și din 90. Nu e edificator nici tabelul cu votanți după studii: acum numai cine nu vrea nu ia o diplomă de licență măcar, e ipocrit să confunzi actul de studii cu a fi cult sau informat. Cunosc destui studenți mai robiți Antenei 3 decît bunicii lor, și e suficient să te plimbi printr-un campus studențesc pentru a-ți actualiza repertoriul de manele. Din această masă enormă de pseudo-educați provine de exemplu domnișoara aia care își expune cu maximă generozitate anatomia și ideologia (scuze de pleonasm!) pe FB. Și care a intrat în parlamentul în care nu are loc Theodor Paleologu. Ei cred, la fel ca și țața Frosa de care rîd revistele de umor că ia găleata de plastic, în oculta mondială condusă de Soros, în faptul că „ăștia” ne bagă otravă în banane, sau că Cioloș vinde Ardealul.
Adevărul este că, intrînd o clipă în joc și acceptînd analizele ideologice care nu mai au nici un rost, structura parlamentului actual este de un stîngism eclatant. De colo pînă dincolo… Și totuși e și ceva de bine: în vreme ce în mai toate capitalele europene defilează adesea spărgînd vitrine și capete, băieți veseli în haine brune și cu zvastici, la noi partidele extremist naționaliste au luat procentele de după virgulă. În ciuda eforturilor multora de a inventa un neo fascism românesc pentru a-și justifica granturile generoase.
Și mai e ceva despre care trebuie să scriu neapărat: eșecul absolut al presei și „analiștilor” care și-au dovedit tot mai accentuata rupere de realitate. Las la o parte jurnaliștii și media declarat mercenare în slujba unor actuali sau viitori pușcăriași. Dar analiștii noștri de cabinet nu se dovedesc capabili „să citescă” psihea colectivă, nu pot înțelege de ce pe „popor” îl doare-n fund de lupta cu corupția, de ce vede în Ponta un „martir al endependenții” de Băsescu, de ce o urăște pe Udrea care nu mai reprezintă nimic politicește dar o votează pe sinistra școlii românești Ecaterina, de ce toate nenorocirile care ies la iveală în sistemul de sănătate n-au dus la sancționarea electorală a șirului nesfîrșit de miniștri care au patronat jaful și crima, de ce tinerii care nu erau născuți în 1989 spun că se trăia bine pe vremea lui Ceaușescu, de ce nimic nu ne mai poate scoate din inerție.
Vorba lui Pleșu definind prostia: unii își fac din întuneric o aură. Data trecută încheiam mistic și apocaliptic cu ideea că Dumnezeu s-a plictisit de noi. Se vede treaba că și noi ne-am plictisit de noi…
Christian CRĂCIUN
