Discuția, devenită destul de aprigă, asupra noilor programe de învățămînt gimnazial, indică, în fond, sciziunile cele mai profunde ale societății românești. Nu cîte ore facem din materia cutare sau cutare este problema. Ci ce fel de om formăm. Asta ar trebui discutat pe îndelete, cu argumente și contra argumente. Or, comisia propusă să propună nu pare deloc a avea capacitatea de a construi un astfel de model uman al viitorului. Nici nu și-a pus o asemenea futilă chestiune. Sunt folosite cuvintele goale ale pedagogiei recente: „deprinderi”, „abilități”, „competențe”. În schimb eliminăm elementele „învechite” gen: cultură generală, memorie, caracter, muncă. Totul, în numele „integrării sociale”. Nimeni nu are curajul să observe că fetișizarea „absorbției” sociale duce inevitabil la formarea de roboței. Sclavi ai statului sau ai patronului. Că, pe vremea când se făcea literatură, și nu „limbă și comunicare”, elevii comunicau infinit mai bine, înțelegeau un text la prima vedere pe care îl puteau rezuma în cîteva cuvinte, știau să facă o cerere etc. Că faptul că erau obligați să învețe multă istorie, geografie, economie ducea la o mai bună înțelegere a lumii în mijlocul căreia trăiau.
Paseistul intratabil din mine observă că toate țelurile „reformei” pe care noi le căutăm în față, sunt de fapt în urma noastră, în învățământul tradițional.
Iată cîteva exemple:
1. Vrem să formăm elevul pentru o lume concurențială, dar eliminăm, în numele unui egalitarism stupid, „diferențierea” prin note, (a început de mult, odată cu interzicerea notelor la primară) coborîm ștacheta examenelor, combatem corectarea greșelilor ca să nu „complexăm” elevul, dăm din ce în ce mai puține teme, ca să nu-l obosim.
2. Vrem să formăm elevul pentru o lume meritocratică, dar înlăturăm meritocrația în școală.
3. Vrem să-l încurajăm să aibă păreri proprii (ca și cum asta s-ar putea face în lipsa unei culturi generale solide, vezi mai sus), dar facem baremuri de corectare stupide tocmai la acele materii care nu se pretează, automatizînd răspunsurile (vezi sutele de publicații de „modele de subiecte”, „subiecte rezolvate” etc.) și îi obligăm pe elevi să memoreze scheme absurde de răspunsuri gata făcute. Nu există mijloc mai eficient de a te scîrbi definitiv de lectură decît felul în care sunt concepute actualmente examenele de literatură.
4. Vrem să încurajăm afirmarea identității, a tradițiilor, dar omitem, de exemplu, orice referire la folclor din liceu, schimbăm și modul de predare a istoriei, eliminînd cronologia (să nu se mai chinuie elevii memorînd date, nu?). Chestia e, cum spuneam, exact opusul a ceea ce se declară teoretic: înlăturînd criteriul cronologic, devine imposibilă tocmai înțelegerea cauzalității fenomenelor istorice, deci, cum va înțelege elevul fenomenele istorico-sociale al căror subiect este? De fapt, cronologia a fost scoasă de mulți ani în predarea fostei „istorii a literaturii”, structurată acum pe alte criterii. Rezultatele catastrofale sunt vizibile cu ochiul liber. Perfect motiv pentru a fi generalizate.
5. Centrarea învățămîntului pe interesele elevului. Generos enunț! Numai că, cine definește aceste interese, cum le identifici, mai ales la vîrstele mici? Acest slogan pustiu de sens nu înseamnă oare că, aflat în centru, copilul va fi dezvățat să lucreze pentru binele comun, esența lumii contemporane? Nu cumva educația ar trebui centrată nu pe copil, ci pe valori? Un set de valori „tari”, care fiind trans-individuale, reprezintă adevăratul (și singurul) liant social. Adică exact elementul care lipsește, simțim cu toții dureros, societății noastre actuale. Disciplina, munca, cinstea, simțul datoriei, onoarea, respectul regulilor, al valorilor morale, al semenilor, creativitatea…nu îndemînările digitale sunt problemele școlii românești. Nu cumva sub acest foarte sunător mesaj formăm doar viitori sclavi fericiți pentru stat și pentru multinaționale? Toată mitologia insistent cultivată a „realizării individuale” spre asta ne duce. Acești tineri foarte bine dotați intelectual, cu minți foarte rapide și capabile de relaționări sunt condamnați la analfabetism cultural. Pentru că, o știm, cultura nu „folosește” la nimic direct. Dă doar o șlefuire interioară necuantificabilă. Deci inutilă pentru directorii eternei reforme a școlii. Noua barbarie (e titlul unei cărți de citit de mult și în limba română) stă la capătul unui device în care, după noua reformă unii cred că „se află totul”. Iar, la celălalt capăt, o generație autistă, însingurată, fără știința minimă a relaționării, sălbatică la modul trist. Lumea noastră se barbarizează nu prin hoardele de imigranți, ci din interior. Harnice comisii ministeriale lucrează de ani buni la asta…
Christian CRĂCIUN
excelent punct de vedere, dealtfel, cred, impartasit de multi oameni tacuti-electronic, dupa cum vad din lista lunga de comentarii.
observ cum din 1990 incoace, incepand dinspre presa [cu regret SOTI, Tatulici si Jana(RIP)], ajungand la invatamant sunt eliminate punctual contabilitatea cronologica, continuitatea volitionala si in ultima instanta luciditatea.
Individul este definit gresit, nu este inteles fenomenul alimentarii individului de la constructia transindividuala, de la civilizatie. niciunul dintre noi nu este in stare sa isi produca de unul singur nimic din ceea ce il face sa stea unde sta, de la haine la limbajul articulat. dezvoltarea programului de centrarea a prioritatilor pe individ, nu face decat sa dizolve norma civilizatiei, sa il izoleze si sa il puna in situatia de a regresa la 80 kg de carne de maimuta. fenomenul este cunoscut de catre exploratori sub numele de febra junglei si este analizat magistral in "Imparatul mustelor".
Ceea ce e mai rau , inca nu a venit. Acesti "ingerasi" performanti la stiinte sociale, studenti absolventi de "studii europene" vor ajunge in 10 ani sa fie noul nivel de la care se poate cadea inca si mai jos.