Știri

Editorial. RE-MIZA

Ca de fiecare dată înaintea unor alegeri, eu scriu sîmbăta, iar cînd Dumneavoastră citiți aceste rînduri deja cunoașteți rezultatul. Deci nu pot face decît niște evaluări ale parcursului. Campania a fost, desigur, cea mai anostă din istoria democrației noastre recente. Cauzele sînt numeroase, amintesc aici doar lipsa de anvergură a candidaților (de unde absența dezbaterilor) și un anumit sentiment de lehamite al electoratului, dar și contextul cu totul aparte în care se desfășoară, imediat după o moțiune de cenzură și o schimbare a guvernului, lucruri ce nu s-au mai întîmplat pînă acum. Exact aici este nexul chestiunii: pentru prima dată nu mai avem o scindare a electoratului după falia pro – anti PSD. Pe fondul colapsării PSD în propria prostie și hoție (pe care o anticipam de mai bine de un an aici), a sinuciderii planificate prin numirea d-nei Dăncilă ca om forte al partidului, forțele anti-PSD se faultează între ele într-o veselie. În urma evenimentelor care s-au aglomerat în ultimele săptămîni – moțiunea, numirea noului guvern – două personaje, neimplicate direct în lupta electorală, au ieșit în evidență. Unul a fost surpriza pozitivă: Ludovic Orban a dovedit o maturitate surprinzătoare și o forță de negociator pe care nimeni nu i-o bănuia. Acum o lună, mai nimeni din șleahta de comentatori de pe micile ecrane nu anticipa că va ieși învingător cu brio din ambele confruntări. A lucrat repede și eficient, au apărut și greșeli, ele sînt însă cu totul minore față de anvergura proiectului de revenire la normal. Imediat, tonomatele au început să difuzeze mantra că nu are voie să invoce „greaua moștenire”. Noi ăștia, mai bătrînii, știm că exact așa s-a întîmplat și cînd a venit Convenția Democrată la putere și, mai tîrziu, cînd guvernul Boc trebuia să acopere gaura lăsată de guvernul Tăriceanu. Adică de ce să nu invoci o gaură în buget, dacă ea este reală (și teribil de mare!)? Cum să combați aberațiile din legile justiției cînd nu mai poți da ordonanțe (Referendumul, deh!), iar în Parlament PSD-ul are încă o majoritate de necombătut? Apropo de acest partid tumoral: boicotarea ședinței de parlament pentru învestirea noului guvern este legală, constituțională, că de morală sau democratică nici nu poate fi vorba? Iar jocurile murdare în care este specialist acest partid continuă cu „îmbolnăvirea” prefecților, zvonuri peste zvonuri șamd. Al treilea moment de bucurie după moțiune și numirea guvernului ar fi ca aberanta Dăncilă să iasă pe locul patru. Surpriza „negativă” (dar tot pozitivă privită din cealaltă parte) este Victor Ponta. Lăcomia și imaturitatea ipochimenului i-au dat o lecție. Săptămîni întregi a fost pe cai mari, a mizat ca la ruletă încercînd să ia totul, să-și arondeze PSD-ul, să șantajeze pe toată lumea, să fie (cu „partidul” lui inexistent) „omul fără de care nu se poate”. Și, benefic pentru țară, a pierdut totul. Nu vom ști, probabil, niciodată care a fost rolul lui Orban în această lecție pe care fostul purtător de servietă al lui Năstase a primit-o. Riscă să rămînă și fără partid. Și apropo, fiindcă și Pro-România și PSD-ul anunță grabnica dare afară a parlamentarilor care au votat guvernul, cum rămîne cu „interesul național” (care era, fără discuție, să avem grabnic un guvern) și, mai ales, cu acel articol constituțional, 69, conform căruia „În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sînt în serviciul poporului”? Nu al lui Dragnea, nu al lui Ponta, nu al lui Tăriceanu sau al oricărui alt lider. Mandatul imperativ, la fel, fiind nul. Prima parte a problemei este, deci, pe cale să fie rezolvată: fără PSD. Dar ăsta nu este decît începutul, cum se spune, greul abia acum urmează. Iluzia că PSD-ul dispare sau se reformează, am demonstrat în mai multe rînduri este periculoasă. Reducerea proiectului de țară la „lupta” cu PSD, cum riscă să apară programul lui Iohannis, este, însă vădit insuficientă. Sînt atît de multe de făcut, în absolut toate domeniile, încît totul îmi apare ca un enorm Restart. Miza acestor alegeri se prelungește și anul viitor. Cînd PSD-ul trebuie „scos” și din guvernările locale. Lucru infinit mai greu decît formarea cvorumului pentru moțiune. Barna, în ipostaza de colindător prin piețe, a fost deplin ridicol. Programul USR+ este minat în multe locuri de paralizia gîndirii critice, importînd pe nemestecate tot felul de sloganuri progresiste, fără niciun fel de analiză asupra aplicabilității lor într-o țară cu grave retarduri. Dl. Paleologu este simpatic, șarmant, cu replică și singur, nu poate birui. Restul, gangă! Un semn foarte important va fi și prezența la vot. Dacă va fi cel puțin cît aceea din 2014, va da viitorului președinte o putere simbolică  de care are o foarte mare nevoie. Oare chiar să ne mai dea Dumnezeu o nemeritată șansă? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare