Nu
este vorba despre un simplu conflict electoral, despre corupția și prostia
frustă a guvernanților, ci despre o temă mult mai adîncită în societate, care a
fost mutată în dezbateri pe alte paliere, tocmai pentru a nu fi aprofundată. Nu
este numai primul referendum izvorît dintr-o inițiativă civică, ci și primul
conflict cultural din interiorul unui popor altfel surprinzător de uniform în
opțiuni. E o „falie Huntington” care despică brutal și vertical România, pe cu
totul alte criterii decît cele cu care eram obișnuiți în ultimii 30 de ani. La
ora la care scriu aceste rînduri este aproape sigur că nu se va realiza
cvorumul. Analiza mea se face din această perspectivă. Nu enumăr cantitatea
enormă de dezinformări, minciuni flagrante, prostii triumfătoare și rezistente
la penicilina realității (cum e cea cu formularea „ambiguă” a întrebării de pe
buletin), insulte (un ilustru militant oengist și analist politic mi se
adresează cordial cu „bre”, deși am aproape dublu vîrsta dumisale) care au
infectat pentru multă vreme socialul românesc. Boicotiștii au susținut, deci,
un fel de statu-quo, Constituția să rămînă așa cum este. De fapt, după acest
referendum, societatea românească, folosesc o formulă consacrată, nu va mai fi niciodată
la fel ca înainte. Dragnea a jucat excelent și a cîștigat. Ca în Judo, s-a
folosit exact de greutatea adversarului pentru a-l răsturna. El nu avea,
evident, nici un interes în referendumul despre familie care, mai mult,
contrazicea politica oficială a partidului, care a votat nesmintit în
parlamentul european legile pro uniune liberă. Dar s-a prefăcut a-l susține, canalizînd
astfel ura tuturor împotriva acțiunii civice. A împușcat astfel doi iepuri
barosani dintr-un foc. 1. A distrus referendumul pro familie. 2. A făcut pentru
multă vreme imposibilă în România organizarea unui alt referendum, adică exact
al „aceluia” important cum zic progresiștii, cel „fără penali”. Energiile
sociale nu se vor mai putea coagula vreme îndelungată, nici măcar pentru un
protest gen #Rezist. O liniște mormîntală se va lăsa multă vreme peste România.
Liniștea dictaturii, a indiferentismului civic, a prostiei cu damf intelectual,
a urii față de semeni (ați numărat cîți „moși”, „babe”, „cretini” – joc de
cuvinte facil cu creștini – „popime”, „oameni cu wc-uri în fundul curții”,
„putiniști” au fost utilizate în această campanie de către adepții
„toleranței”, „egalității”, „civilizației occidentale”?). Da, trebuie să vorbim
foarte frumos și înțelegător despre homosexuali, pe „țăranii nespălați și
bețivi” nu-i apără niciun ONG bine stipendiat.
este vorba despre un simplu conflict electoral, despre corupția și prostia
frustă a guvernanților, ci despre o temă mult mai adîncită în societate, care a
fost mutată în dezbateri pe alte paliere, tocmai pentru a nu fi aprofundată. Nu
este numai primul referendum izvorît dintr-o inițiativă civică, ci și primul
conflict cultural din interiorul unui popor altfel surprinzător de uniform în
opțiuni. E o „falie Huntington” care despică brutal și vertical România, pe cu
totul alte criterii decît cele cu care eram obișnuiți în ultimii 30 de ani. La
ora la care scriu aceste rînduri este aproape sigur că nu se va realiza
cvorumul. Analiza mea se face din această perspectivă. Nu enumăr cantitatea
enormă de dezinformări, minciuni flagrante, prostii triumfătoare și rezistente
la penicilina realității (cum e cea cu formularea „ambiguă” a întrebării de pe
buletin), insulte (un ilustru militant oengist și analist politic mi se
adresează cordial cu „bre”, deși am aproape dublu vîrsta dumisale) care au
infectat pentru multă vreme socialul românesc. Boicotiștii au susținut, deci,
un fel de statu-quo, Constituția să rămînă așa cum este. De fapt, după acest
referendum, societatea românească, folosesc o formulă consacrată, nu va mai fi niciodată
la fel ca înainte. Dragnea a jucat excelent și a cîștigat. Ca în Judo, s-a
folosit exact de greutatea adversarului pentru a-l răsturna. El nu avea,
evident, nici un interes în referendumul despre familie care, mai mult,
contrazicea politica oficială a partidului, care a votat nesmintit în
parlamentul european legile pro uniune liberă. Dar s-a prefăcut a-l susține, canalizînd
astfel ura tuturor împotriva acțiunii civice. A împușcat astfel doi iepuri
barosani dintr-un foc. 1. A distrus referendumul pro familie. 2. A făcut pentru
multă vreme imposibilă în România organizarea unui alt referendum, adică exact
al „aceluia” important cum zic progresiștii, cel „fără penali”. Energiile
sociale nu se vor mai putea coagula vreme îndelungată, nici măcar pentru un
protest gen #Rezist. O liniște mormîntală se va lăsa multă vreme peste România.
Liniștea dictaturii, a indiferentismului civic, a prostiei cu damf intelectual,
a urii față de semeni (ați numărat cîți „moși”, „babe”, „cretini” – joc de
cuvinte facil cu creștini – „popime”, „oameni cu wc-uri în fundul curții”,
„putiniști” au fost utilizate în această campanie de către adepții
„toleranței”, „egalității”, „civilizației occidentale”?). Da, trebuie să vorbim
foarte frumos și înțelegător despre homosexuali, pe „țăranii nespălați și
bețivi” nu-i apără niciun ONG bine stipendiat.
M-aș
bucura ca USR-ul, care a fost vîrful de lance al luptei împotriva
referendumului, și nu s-a dat înapoi de la nimic, de la nicio manipulare, ca un
vajnic partid al stîngii universale, să reușească organizarea referendumului
„fără penali”. Foarte greu, cum arătam mai sus, dar, de dragul demonstrației,
să acceptăm că o va face. Ce categorii de populație va mobiliza el atunci la
vot, un partid cu un bazin electoral nesemnificativ? Pesedeii se presupune că
nu vor participa, doar îl sprijină pe Dragnea et comp. Cei care „se pișă pe el
de vot” (categorie destul de numeroasă, am reprodus o celebră pancartă de la ultimele alegeri) vor zice din nou că pe
ei nu-i privește, că e tot aia etc. Inevitabil, vor trebui să se adreseze și
celor care zilele astea au mers la urne și au votat DA. Adică acelora pe care
acum i-au demonizat, injuriat, marginalizat. Își închipuie cineva că 90% (cifră
simbolică) dintre cei care au votat acum DA nu vor fi de acord cu „fără
penali”? Aici e penibilul situației. Aspectul dureros al faliei despre care
vorbeam.
bucura ca USR-ul, care a fost vîrful de lance al luptei împotriva
referendumului, și nu s-a dat înapoi de la nimic, de la nicio manipulare, ca un
vajnic partid al stîngii universale, să reușească organizarea referendumului
„fără penali”. Foarte greu, cum arătam mai sus, dar, de dragul demonstrației,
să acceptăm că o va face. Ce categorii de populație va mobiliza el atunci la
vot, un partid cu un bazin electoral nesemnificativ? Pesedeii se presupune că
nu vor participa, doar îl sprijină pe Dragnea et comp. Cei care „se pișă pe el
de vot” (categorie destul de numeroasă, am reprodus o celebră pancartă de la ultimele alegeri) vor zice din nou că pe
ei nu-i privește, că e tot aia etc. Inevitabil, vor trebui să se adreseze și
celor care zilele astea au mers la urne și au votat DA. Adică acelora pe care
acum i-au demonizat, injuriat, marginalizat. Își închipuie cineva că 90% (cifră
simbolică) dintre cei care au votat acum DA nu vor fi de acord cu „fără
penali”? Aici e penibilul situației. Aspectul dureros al faliei despre care
vorbeam.
O
vorbă și despre rolul BOR. Care a ratat, din păcate, și comunicarea și reacția
adecvată și rapidă și aspectul organizatoric (prezența politicienilor PSD în
biserică, în fața altarului, precum la o ședință de partid, a oferit zile în
șir muniție adversarilor). Cu popi (nu preoți!) blestemînd în biserică sodoma
homosexuală și amenințînd cu iadul pe cei care nu se duc la vot mai rău au fost
îndepărtați enoriașii destupați la minte. Ba a mai și
încasat eroic toate bobîrnacele progresiștilor, deși toate cultele s-au
manifestat fără echivoc, mai puțin cred Biserica Evanghelică. Nu, toate
criticile s-au îndreptat spre BOR. Evident că toată această mișcare are în
adîncul ei un caracter anti-creștin, dar asta este o discuție al cărei loc nu
este aici.
vorbă și despre rolul BOR. Care a ratat, din păcate, și comunicarea și reacția
adecvată și rapidă și aspectul organizatoric (prezența politicienilor PSD în
biserică, în fața altarului, precum la o ședință de partid, a oferit zile în
șir muniție adversarilor). Cu popi (nu preoți!) blestemînd în biserică sodoma
homosexuală și amenințînd cu iadul pe cei care nu se duc la vot mai rău au fost
îndepărtați enoriașii destupați la minte. Ba a mai și
încasat eroic toate bobîrnacele progresiștilor, deși toate cultele s-au
manifestat fără echivoc, mai puțin cred Biserica Evanghelică. Nu, toate
criticile s-au îndreptat spre BOR. Evident că toată această mișcare are în
adîncul ei un caracter anti-creștin, dar asta este o discuție al cărei loc nu
este aici.
Un
„merit” a avut totuși acest referendum. La un centenar care marchează unul
dintre puținele momente de triumf și unitate ale neamului nostru, ne-a devoalat
cu oarece cruzime, fără anestezie, cît de departe, de nevolnici și de lipsiți
de ideal suntem față de cei de atunci. Am zis ideal? Erezie, cuvînt suspect și regresiv nostalgic! Acum avem
strict interese (personale, de grup,
de partid), idealurile (mai ales cele comune) sînt considerate
periculoase și perimate. Citesc acum o carte-interviu în care psihiatrul,
profesorul și umanistul Ion Vianu spune următoarele: „Și, dacă există un lucru
care să-mi fie insuportabil, este că România ar putea să nu mai existe într-o
bună zi. – Chiar vedeți posibil lucrul ăsta? – Da, pe termen lung chiar îl văd
posibil. /…/ Am spus odată că vom deveni o colonie a Kazahtanului”. E cea mai
bună încheiere!
„merit” a avut totuși acest referendum. La un centenar care marchează unul
dintre puținele momente de triumf și unitate ale neamului nostru, ne-a devoalat
cu oarece cruzime, fără anestezie, cît de departe, de nevolnici și de lipsiți
de ideal suntem față de cei de atunci. Am zis ideal? Erezie, cuvînt suspect și regresiv nostalgic! Acum avem
strict interese (personale, de grup,
de partid), idealurile (mai ales cele comune) sînt considerate
periculoase și perimate. Citesc acum o carte-interviu în care psihiatrul,
profesorul și umanistul Ion Vianu spune următoarele: „Și, dacă există un lucru
care să-mi fie insuportabil, este că România ar putea să nu mai existe într-o
bună zi. – Chiar vedeți posibil lucrul ăsta? – Da, pe termen lung chiar îl văd
posibil. /…/ Am spus odată că vom deveni o colonie a Kazahtanului”. E cea mai
bună încheiere!
Christian CRĂCIUN
