Pe 3 iulie 2012 a început ceea ce s-a numit o încercare de „lovitură de stat legală”, prin care un grup de politicieni dintr-o alianță toxică a încercat să acapareze toate instituțiile statului. Ca și revolta din decembrie 1989, fenomenul intră, prin originalitatea lui, în manualele de politologie. S-a experimentat o modalitate de a da o lovitură de stat prin mijloace „legale”, cum spune cel mai sagace comentator al evenimentelor de atunci. Cum memoria noastră publică este precară, nimeni nu-și va pune problema zilele acestea să stabilească legătura între evenimentele de atunci și cele de acum. România de azi este o dictatură a unei șlehte transpartinice de politicieni, oameni de presă, plutocrați, totul în sos de servicii secrete. Nici o posibilitate de opoziție. Acum vedem rolul paradoxal democratic pe care l-a constituit Băsescu, ca singura opoziție (nu discut acum motivațiile și metodele) la această nouă nomenklatura.
Îmi amintesc că în vara aceea, a unei campanii acerbe în ajunul referendumului de suspendare, eram într-un sat de o sărăcie lucie pierdut undeva în România. Satul era împînzit de afișe înfățișînd o sărmană bătrînă care îl acuza pe „dictatorul” Băsescu (exact așa!) că i-a luat pensia, lăsînd-o muritoare de foame. Le-am atras atenția unora că afișul reprezenta nu doar o minciună propagandistică ordinară, ci o contradicție în sine: dacă țara ar fi fost condusă de un dictator, acel afiș n-ar fi putut exista. Ați auzit în istorie de vreun dictator demis prin referendum? Dar sigur că Ponta și cioclul liberalismului, Antonescu (alianța toxică și penală sub care se destramă România și azi, în lipsa unei alternative liberale autentice), sub ghidajul malefic al lui Voiculescu, nu se încurcau cu asemenea finețuri logico-politice. Adaug că nu exista nici un afiș pro Băsescu, ci numai puzderie din acestea. Ce legătură au toate acestea cu vara lui 2016? Una evidentă, lipsit de elementul de echilibru pe care îl constituia un președinte tare în cerbice, Parlamentul penal își face mendrele, votează la grămadă privilegii pentru aleși, măriri de salarii și pensii, dezincriminarea conflictului de interese, totul într-o absolută nepăsare față de interesul public, banul public și viitorul țării. Suntem, repet, într-o dictatură parlamentară fără fisură.
Președintele se ascunde, presa tace, societatea civilă e moartă. Vreo două-trei sute de apucați abia s-au adunat să protesteze împotriva acestor abuzuri strigătoare la cer. Ia să fi fost vreo 300.000… altfel ar fi stat lucrurile! Sau trei milioane, în toate orașele țării! Vreau să spun că dictatura celor 500 nu e cu nimic preferabilă uneia a unei singure persoane. Oligarhia, ca și tirania, se opun democrației. Uitați-vă cum s-au debarasat de Zgonea (altminteri un slujitor fidel, lipsit de scrupule și îndestul de abil al Sistemului), atunci cînd, pesemne, acesta a împiedicat anumite jocuri. În modul cel mai ilegal cu putință, după un tipar brevetat în 2012, schimbînd peste noapte legi și regulamente; dar cine să-l apere pe Zgonea, el însuși arhitect al atîtor malversațiuni legislative de-a lungul vremii? Vă închipuiți cumva această șleahtă în stare să apere România în fața unei agresiuni externe sau s-o ghideze într-o (foarte probabilă) situație de criză economică majoră? Citiți observațiile, punerile la punct, pe care Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea i le adresează lui Ponta, față de minciunile cu care acesta atacă guvernul Cioloș (aflu acum că Parlamentul l-a chemat la raport pe dl. Ghinea. Normal!). Aveți o mostră clară despre cinismul și mitomania patologică prin care acest personaj profund dăunător, exemplar perfect al „omului nou” post-comunist, încearcă să păstreze prim-planul vieții publice.
Acum predicția… Urmăriți-i cu atenție pe unii de la noi care, bucurîndu-se de Brexit, propun organizarea și pe Dîmbovița a unui asemenea referendum. Sunt ori proști, ori agenți de influență putiniană, ori amîndouă. Nu-i vorbă, aici un referendum care nu ar conveni mafiei politice ar fi cu ușurință ignorat. Avem cel puțin două exemple. Nu idolatrizez democrația, sistem ce-și arată, pe zi ce trece din (post)istoria noastră, ridurile tot mai adînci. Dar cleptocrația bucureșteană nu are nimic de-a face cu o democrație, fie ea și îmbătrînită, este doar o parodie sinistră a unor proceduri și scheme, nimic din substanța unei reale participări a demosului la procesul decizional. Și asta pentru că „poporul” român de azi este o fantasmă, o închipuire a unor idealiști incurabili, o plasmă fără consistență, luînd forma vasului (postului Tv) în care este închis. Singura realitate națională e alianța dintre minciună și furt. Astea au o concretețe indestructibilă. Ce se va întîmpla în evidenta criză care se apropie? Lipsită de elementele care dau coerență identității sufletului național, România se va destrăma ca o cîrpă putredă. Aveți altă impresie cînd vă uitați la emisiunile cu politicieni?
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!