Știri

Editorial. O ALTĂ ISTORIE

Foamea noastră de a arunca în derizoriu orice subiect este insațiabilă. Temele care îi agită pe compatrioți sînt politica, fotbalul (astea-s comune la munte neamuri) și… istoria. Aici nu cred că mai există multe triburi europene care să fie în stare să se păruiască pe motive de interpretare a faptelor istoriei naționale. Explicațiile rapide sînt: 1. Foarte slaba cunoaștere de fond a propriei istorii, mai concret o istorie puțin și prost/ fals cunoscută. 2. Înțelegerea istoriei nu ca știință, ci ca armă politică, ideologică. 3. Incapacitatea culturii române de a găzdui o polemică, în sensul intelectual al dezbaterii de idei. Recent, profesorul și istoricul Lucian Boia a fost decorat de către președintele Ungariei, János Áder, „în semn de recunoaștere a întregii sale activități de istoric”. 
O întreagă furtună s-a declanșat în paharul cu apă al Facebook-ului. Acuzațiile de trădător, securist, turnător, pozele alături de celălalt mare trădător, care i-a pus la dispoziție uriașul aparat propagandistic al editurii sale, Gabriel Liiceanu, au început să curgă. Dacă s-ar putea, oamenii ăștia n-ar ezita să recurgă la execuții și linșaje sumare ca în Western-urile de mucava de altădată. Retorica urii (și istoria, biata de ea, tocmai asta ne învață, dacă învățăm: ce scurtă este distanța de la ura în vorbe la ura în fapte) îi dă, însă, dreptate tocmai lui Boia, în filosofia subtextuală a scrierilor sale. Tocmai de asta nu-și dau seama adversarii săi impenitenți. Nu sînt în situația de a da un verdict „cine are dreptate”: Boia sau Ioan Aurel Pop. Și mă lasă perplex cît de mulți judecă de parcă ar fi cu mult superiori celor doi. Dar știu un lucru, care pre mulți dintre prietenii mei îi va supăra: dacă Boia nu exista, el ar fi trebuit inventat. Vreau să spun că m-am săturat de adevărul unic, de paznicii acestuia, de inchiziții pe hîrtie sau desktop care să-l impună. Spre deosebire de aceștia, cred mult prea mult în puterea culturii române pentru a mă îngrozi imediat că un „eretic” cum cică ar fi Boia ar putea-o clinti din loc. Boia nu deține adevărul, cum nu-l deține nimeni. El aduce însă un punct de vedere nou, de a cărui utilitate nu mă îndoiesc. Într-o cultură majoră, cu un public matur intelectualicește și cultivat, televiziunile ar organiza dezbateri pe această temă între adepții uneia și celeilalte tabere. Sine ira et studio. Nu este asta deviza Tacit-ă a istoricilor? În cel mai încăpător studio. Așa, ne dăm picioare pe sub masă și ne văităm că nu ne bagă nimeni în seamă. Adică am vrea ca maghiarii să se bucure pentru 1 decembrie 1918? Evident, nu se poate. Am vrea ca ei să-și uite istoria imperială? Evident, nu se poate! După cum și invers nu se poate, ca să ni se ceară nouă să uităm. Să le tot dăm drepturi aberante. 

Foto: edusoft.ro

Mie unuia mi-ar plăcea ca toți revoltații împotriva lui Boia să facă zid împotriva distrugerii mozaicului roman de la Constanța pentru a construi cine știe ce clădire, împotriva distrugerii splendorii de la Herculane, a dărăpănării Hotelului Concordia, a distrugerii satelor maramureșene de către maramureșenii doritori de palate de BCA și imitație de marmură ș.a.m.d. Nimic mai rău decât „patriotismul de vorbe”, cum îi zicea Eminescu. Repet, nu tranșez aici o dispută, pentru că nu e treaba mea să o fac. Am mari nemulțumiri față de academia păstorită de dl. Pop, după cum mă nedumeresc anumite aserțiuni ale d-lui Boia (nu cele care-i îngrijorează îndeobște pe îngrijorații de serviciu). Dar nu asta e boala, asta e simptomatologia. Istoria ar trebui în primul rînd cunoscută. Și, începînd de azi spre înapoi. Adică de la cunoașterea ororilor comunismului (sau chiar de la ce s-a întîmplat în decembrie 1989). Cu excursii de studiu făcute de toți elevii țării la Aiud sau Sighet. Pornind de la celebrarea martirilor lui. Trecînd apoi la înțelegerea interbelicului fără maniheisme ideologice de circumstanță. Avînd o imagine coerentă și completă a procesului de modernizare a României de la 1848 până azi. Cu „forțele revoluționare” și „forțele reacționare” care l-au definit, după analiza lui Eugen Lovinescu. Înțelegînd ce a însemnat Școala Ardeleană în definirea României și coborîrea ideii românești la nivelul maselor. 

Cînd la școală se învață o istorie națională și europeană de mizerie, cînd bacalaureatul la respectivul obiect este o parodie, cînd ne știm istoria după cavalcadele și retorica naționalistă din filmele lui Nicolaescu sau Mircea Drăgan, nu avem motive să ne inflamăm la afirmațiile „denigratoare” ale lui Boia. Cîtă vreme ziariștii noștri vor folosi cu hărnicie ruinătoare expresia ineptă „mica unire”, cîtă vreme nu vom înțelege cîte circumstanțe interne și internaționale s-au decantat pentru ca și prima și a doua unire să fie posibile, și le vom considera ca pe ceva de la sine înțeles, venind din adîncul „poporului” și nu sădit de o elită minusculă și conștientă, sîntem departe de a-l putea renega pe Boia. Dimpotrivă, îi întărim aserțiunea că sîntem un neam imatur și dezunit. Și mai e ceva: huiduielile. Dl. CTP știe cine și de ce s-a huiduit la Iași. De altfel, domnia sa știe tot și nu are îndoieli. Eu nu știu. Îmi amintesc însă: 1 Decembrie 1990, huiduieli la Alba Iulia, dirijate triumfal de la tribună de Petre Roman. Împotriva unui erou național pe nume Corneliu Coposu. 24 ianuarie 2020, alte huiduieli, la Iași, sinistră paranteză. Nu ar trebui ca o sărbătoare națională să fie deasupra politicului? Dacă o coborîm în noroiul politicii de partid, acolo va rămîne. Să ne ridicăm din noroi!
Christian CRĂCIUN

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare