Luptăm să trăim, dar nu mai existăm. Înghesuiți, ascunzându-ne fețele, identitatea adică, izolați dar nu apărați, transformându-ne habitudinile zilnice în coșmaruri, familiile în infern și spațiile intime în pușcărie, ne-am pierdut existența pentru o pseudo-viață. Și mai căpătarăm și vestea cea bună: că marii politicieni și marii oameni de știință ai lumii sînt complet lipsiți de soluții. Iată, realmente, marele sat planetar, marea turmă fără păstor, behăind pe Facebook degeaba. De cîteva decenii sîntem îndoctrinați că Sensul nu există, că e o nefericire și o pierdere de vreme să-l cauți, că totul se reduce la căutarea Plăcerii fără limite, că bătrînețea și moartea sînt o rușine, că individul este valoarea supremă. Și iată cum vietatea (???) asta mică ne-a dat peste cap habitudinile și certitudinile. Ne-a smerit, ar spune religioșii. Mi-e teamă, însă, că nu e momentul lor acum. Dimpotrivă. Ce se întîmplă însă în patrie sporește senzația de halucinație. Acum, în această situație extremă, se vede cît de nociv este PSD-ul în continuare și de ce trebuiau organizate cu orice preț alegeri anticipate. Johannis are aici dreptate! Sub conducerea în egală măsură ineptă și ticăloasă a lui Ciolacu, PSD și-a amintit că singura sa tactică de care este capabil se numește punerea bățului între spițe. Chiar dacă asta înseamnă dezastrul țării. Din noiembrie numai asta face, prin toată activitatea parlamentului și a celorlalte instituții aservite. La fel cum PSD-ul are doar această unică idee (fixă, altfel cum?), guvernul nu știe altceva decît să gestioneze criza prin spaime. Fiecare intervenție a unui oficial conține în doze diverse amenințări, scenarii ale groazei și nicio veste bună. Orice student în științe politice sau psihologie știe că un sistem ținut sub o presiune constantă cedează și se rupe. De frica de a lua decizii ferme, guvernanții aplică metoda cea mai simplă: înspăimîntarea populației pentru a o ține sub control. Nu că neamul ar fi prea civilizat și respectuos cu legile, dar crearea unei psihoze este cea mai proastă dintre rezolvări, pe termen lung riscă să aducă mai multe pagube decît cîștiguri. Dar ați văzut pe cineva în politica românească să gîndească mai departe de viitoarele alegeri?
 |
| Foto: Kasia Derwinsla (Flickr) |
Administrativ, executivul (incluzînd președintele) s-a descurcat binișor, dezastrul nu e nici pe departe la dimensiunile pe care le vesteau profeții apocaliptici cu cercel și pe cît și-l doresc sincer PSD-ul & televiziunile în subordine (azi cînd scriu este ziua internațională a libertății presei și nu pot pierde prilejul să repet că avem o presă de rușine, cinste puținilor jurnaliști care mai păstrează deontologia meseriei). Din punctul de vedere al comunicării însă, asta incluzînd chestiunea esențială a relației dintre stat și cetățean, criza e gestionată lamentabil. Oficialii se încăpățînează să arate numai cifre și date repetînd de o mie de ori fatidicul „Corona” (cred că e prima oară cînd îl scriu de atîtea săptămîni, doar ca ilustrare a unei atitudini nefericite), fără să discute chestiuni morale, legale, sociale. E limpede că amenințarea zilnică cu suspendarea unor drepturi va continua (ce facem cu dreptul la educație, de exemplu, pentru că predarea on-line este orice altceva decît educație? E o pseudo-școală numai bună pentru a scoate tarați social și analfabeți funcțional) , deşi nu este nici democratică, nici constituțională, nici morală. Oamenii au dreptul la sănătate, dar au și dreptul la libertate. Că au dat bătrînilor („seniori” li se zice în limbajul de pudoare putredă al corectitudinii politice) încă niște ore de ieșire din casă este perfect irelevant. După ce ai făcut din ei niște paria, inamicul public nr. 1.
Singura strategie îmi pare a fi amînarea deciziilor ferme, sub pretextul unor noi „vîrfuri” ale epidemiei: „să vedem cifrele”, „eventual”, „este posibil” etc. Deocamdată, nicio oficialitate nu ne-a arătat o proiecție matematică și medicală credibilă. Data de 15 mai e aruncată la plezneală, pe motiv că au trecut cele 14 zile de la 1 mai. Nu are niciun criteriu de extrapolare pe bază de grafice. Sau nu ni l-au arătat, ceea ce-mi dă dreptate că nu dau doi bani pe noi, indiferent de cauză. Dar faptul că se feresc să ne spună concret ce va fi după: de ce nu se deschid școlile, și cînd se vor deschide, (dl. Arafat vorbește aiurea despre decalarea pauzelor, fără să spună că asta este matematic imposibil), cum va fi cu examenele, de ce nu s-au deschis mai repede județele cu număr foarte scăzut de cazuri, cînd se va putea circula liber, ce se întîmplă cu activitățile culturale (în țările ce și-au reluat încet, încet activitatea printre primele s-au deschis bibliotecile și librăriile), cînd se deschid bisericile, dar parcurile, dar cimitirele? În Germania, Curtea Constituțională a obligat guvernul să redeschidă lăcașurile de cult. Ei au Curte Constituțională, nu ca noi! Avem foarte multe întrebări, de care administrația noastră fuge ca de ciumă (pardon!). Nu am văzut un politician capabil să depășească interesele personale și de partid pentru a apăra interesele civice și morale ale poporului muncitor (că tot fuse 1 Mai muncitoresc!). Nu sperați, nu vine nimic din urmă! Poate că epidemia asta ne-a învățat să ne spălăm compulsiv pe mîini. Dar nu ne-a învățat să ne curățăm sufletele.
Christian CRĂCIUN
