Sărbătorirea Zilei mondiale a libertății presei nu poate avea pentru România din 2015 decît aspectul unui necrolog. Care presă? Care libertate? Presa scrisă de calitate a sucombat de cîțiva ani, tirajul și formatul celor cîtorva cotidiene care au mai rămas sunt ridicole și fără niciun impact public. Nimic măcar comparabil cu marile cotidiene din alte țări, unele chiar vecine, nu doar cele occidentale. La noi nu mai există cotidiene care să creeze opinie, care să fie citite în cafenele și metrou, care să impună vedete media. Acum cîțiva ani îmi exprimam opinia nepermis de optimistă că presa scrisă va supraviețui prin presa locală. Nimic mai fals: presa centrală a fost încălecată economic de către centre obscure de interese, de serviciile secrete, de mai știu eu cine. Presa locală este cu totul la îndemîna grofilor parohiali. Puținii jurnaliști autentici care și-au păstrat coloana vertebrală sunt vînați și hăituiți. Incultura și mercenariatul merg mînă în mînă. Care libertate? Care profesionalism?
La presa audio-vizuală este și mai rău. Avînd un impact public infinit mai mare, este folosită nu pentru a informa, ci pentru a subjuga o populație subnutrită intelectual. Deprofesionalizarea posturilor publice și spaima de a nu spune ceva ce ar putea supăra vreo ștăbime paralizează orice dezbatere autentică. Iar posturile private sunt trash. Atît.
Mă întreb, de exemplu, dacă e nevoie de vreo prevedere legală care să interzică televiziunilor să transforme infractori periculoși gen Năstase sau Voiculescu în lideri de opinie. Într-o țară morală n-ar fi nevoie de așa ceva, simpla decență ar împiedica existența acelora sau a unui Becali ca vedetă mesianică sau a unui Severin ca guru de strategii politice. Rămîne mediul online. Încă neîngrădit, dar sugrumat prin abundență; armatele de postaci alterează autenticitatea mediului. Personal, găsesc aici două-trei site-uri pe care aflu analize adevărate, pe care nu le găsim nicăieri în presa „curentă”. Pe temele cele mai diverse, de la economie la învățămînt, de la ecologie la politică internațională, de la chestiuni sociale la reinterpretări istorice. Apropo: cum se poate să ne aflăm în plin război neconvențional și zdrobitoarea majoritate a populației să nu aibă habar, asfixiată informațional de poșetele nu știu cărei doamne? E o ironie cruntă, care atestă acest parastas al presei autohtone, faptul că atît președintele cît și primul ministru au ales să „celebreze” amintita aniversare prin mesaje pe FB și nu prin comunicate oficiale de presă, ca să nu mai spun că personal visez o confruntare adevărată cu presa a dlui Iohannis, ba chiar și a lui Ponta, visez să-l văd într-un studio nu cu ziariști de curte, ci discutînd chestiunea plagiatului. Sau un dialog în direct între Liiceanu și ministrul culturii despre timbrul cultural. La TVR? Nu se poate, e condus de un scriitor care știe foarte bine ce este acela un doctorat sau un plagiat.
Într-un cuvînt, tabloul e sumbru spre sinistru. În loc să fie un factor de democratizare, de educare întru valori europene și civice, presa noastră este o modalitate foarte subtilă și perversă de a ne ține într-un sclavagism moral de care nu te poți desprinde. Fiindcă sclavul din vremea lui Spartacus știa perfect ce este libertatea, sclavul informațional de azi, care crede că Ponta i-a mărit pensia, că Ceaușescu a fost un mare patriot, că Becali este un mare filantrop, nu este capabil să acceadă la punctul de vedere opus. Presa noastră orbește, în loc să lumineze.
Le e frică politicienilor noștri de presă? În mod normal, așa ar trebui. În realitate, e invers. Presa este doar instrumentul prin care se creează false puncte pe agenda publică (acum, de exemplu, e atacul împotriva super-marketurilor), iar cele cu adevărate grave sunt ocultate. Subjugată economic, presa a decăzut de la stadiul de putere la cel de instrument. De aceea ne-am obișnuit să ne uităm mereu după mîna în care se află acest instrument, pentru a-i ghici raportarea față de adevăr. Care adevăr? Nu există adevăr….ni se spune asta cam în fiecare zi, pe toate canalele. Imensa pubelă care este presa noastră nu merită o sărbătoare. Doar o colivă. Cu bomboane.
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!