Editorial. MEDEN AGAN

Grecii vechi aveau printre principiile lor de bătrînă și eternă înțelepciune și pe cel citat în titlu și care înseamnă pur și simplu: nimic prea mult!  Un principiu al moderației, conform căruia nimic în exces (nici măcar binele) nu este bun. În ultima vreme, o caricatură a acestei apoftegme se face auzită tot mai tare dinspre lumea politico-mediatică, plină de interese obscure. Anume că, vezi Doamne, dacă va continua în același ritm procesul arestărilor se blochează Statul, nu va avea cine să ne mai conducă, dispărem ca unitate statală. „Se fac excese, justiția a înnebunit, nimeni nu mai are imunitate, ne pîrîm unii pe alții de nu mai știi cine are dreptate și cine vrea doar să se răzbune”. Cu alte cuvinte ne plîngem, ipocrit și stupid, de „prea multă” justiție. Dl. Tăriceanu e supărat rău pe DNA, și cere schimbarea – iar! – codului penal șamd.  Eu unul cred că mai e mult pînă departe și că nu e niciun  pericol ca mașina statului să rămînă fără șofer. Se dau de ceasul morții tolcșoiștii că de unde mai scoatem oameni competenți. „Argumentația” e cam aceeași care ni se servea (de către aceeași categorie de oameni) la începutul anilor 90 împotriva legii lustrației și a  Punctului 8 de la Timișoara. Anume că fără ei, activiștii și securiștii antrenați în regimul comunist, nu avem competențe să conducem țara. Așa că le-am oferit-o pe tavă în serii succesive de alegeri „democratice”. Iată situația unică în lume ca un ministru implicat penal să fie menținut în funcție pentru a termina un cod fiscal (al enșpelea) de către prim ministrul plagiator. Căci fără el nu s-ar fi putut. Excelentă poză de grup pentru o țară europeană.

Tot acolo la finanțe fuse pînă mai lunile trecute o duduie, numită de același plagiator evident, care recunoștea inocentă că nu a vrut să-i raporteze șefului statului nu știu ce date, ceea ce după mintea mea, oricum am lua-o, este în același timp o ticăloșie, o prostie și o chestie penală ținînd de siguranța națională. Iar acum Parlamentul are anormale atribuții juridice, decizînd el, cu majorități aranjate, că unii pot fi arestați (pentru dna. Udrea ne mobilizăm admirabil și duminica), alții nu (la dl. Șova durează pronunțarea mai bine de o săptămînă, iar UDMR-ul în ansamblu, dl. Vosganian și alții se bucură de o invidiabilă impunitate). Blocajul social cu care ne sperie oamenii interesați nu vine nicidecum din pricina numărului de arestări (care ar fi un număr optim, o medie între cei care calcă legea și funcționarea normală a mecanismului social?), ci tocmai din faptul că cei rămași nu mai știu cui să raporteze, ei nu știu pur și simplu cum funcționează un sistem normal, cu licitații cinstite și retrocedări la valoare reală și angajări numai pe bază de competențe profesionale, nu de altă natură. Sistemul s-a gripat pentru că au rămas mari găuri, s-au scurtcircuitat căi de circulație a banilor și influențelor, transpartinice și eficiente, care ridicau de zeci de ori prețul oricărei lucrări, oricărui act economico-administrativ. Nu mai avem competențe? Ce competențe au avut miniștrii sănătății care au pus pe butuci întreg sistemul sau acum Institutul Cantacuzino, în așa fel încît o pastilă produsă aici la prețul de 2 lei să fie importată acum cu 40 lei (declarația directoarei institutului)? Ce competență a avut dna. Andronescu care a distrus învățămîntul profesional și sistemul de examene, cărora vreo 3-4 miniștri se străduiesc în zadar de atunci să le facă respirație gură la gură, inima nu le mai bate? Ce competențe au avut miniștri mediului (cea mai despădurită și poluată țară), culturii (cel mai mic buget, cea mai acută lipsă de proiecte), șefii de consilii județene sau primarii, în afara aceleia de a se îmbogăți fabulos? Cred că, dacă am rade toată administrația și politica de la primarul de comună la parlament, în șase luni toată această faună bugetivoră ar putea fi înlocuită cu succes de o clasă școlită serios și mult mai onestă. Fără ca schimbarea să fie sesizată în vreun fel negativ de către cetățeanul de rînd. Eu mă uit simplu: cine se lamentează că sunt prea multe arestări, este cu siguranță implicat în marele mecanism al furăciunii naționale. Pe de altă parte, sigur că justiția își dă marele ei examen. Luptele interne care răzbat la suprafață cu pufnituri și miros de mofete dau apă la moară celor care ricanează împotriva DNA-ului, decizii surprinzătoare (Mazăre) ne pun pe gînduri. Pe scurt însă, nu există niciodată un exces de justiție. Tot o vorbă veche spune: pereat mundus, fiat justitia! Cum ar veni: chiar dacă piere lumea, dar să se facă dreptate. Ce bine ar fi dacă ar pieri lumea noastră îngipsată strîmb după decembrie 1989, spre triumful secăturilor, șarlatanilor, demagogilor, patrioților de silicon și cinicilor!

Christian CRĂCIUN