În ziua de 5 iunie 2016 România a făcut saltul înapoi cu un sfert de veac în urmă. PSD-ul nu a cîştigat ţara, ea i-a fost făcută cadou de o societate civilă amorţită şi narcisică. O societate civilă topită de auto-admiraţie după dezastrul de la Colectiv şi mobilizarea de atunci şi căderea lui Ponta. Dar care a intrat apoi instantaneu în hibernare, nu a mai reacţionat la nimic: nici la legile electorale aiurea, votul într-un singur tur favorizînd evident partidul-stat-Dragnea, nici la scandalul doctoratelor plagiate sau „scriitorilor” eliberaţi din puşcărie, nici la distrugerea TVR, nici la sfidarea justiţiei de către Tăriceanu, nici măcar la otrăvirea românilor din spitale probată de cazul HexiPharma.
Pe acest fond de totală apatie civică, ţara a reintrat pe mîna oamenilor lui Năstase. Cineva observa cu justeţe că nu PSD a cîştigat, ci lupta cu corupţia a pierdut. Să ai şeful principalului partid al ţării condamnat penal, să votezi cu inimaginabilă majoritate ca primar un individ aflat de multe luni în puşcărie, să votezi ca zeci de oameni cu grele dosare penale să toarcă liniştiţi legile ţării înseamnă că pe români îi doare undeva de anticorupţie şi că ţara stă bine pe mîna celor care au vîndut-o en gros şi en detail de la primele zile ale lui ianuarie 1990.
Pe fondul acestei indiferenţe crase, bine încurajate de o presă vîndută moral şi profesional şi de un învăţămînt care induce orice altceva decît valorile moral-civice, politicienii şi-au făcut jocurile lor interesate.
Acest nimeni cu ifose care este poeta de aleasă simţire lirică Gabi Firea a ajuns să conducă această blestemată capitală balcanică şi tiermondială care este Bucureştiul. Liberalii şi-au continuat surîzători anularea ca partid prin funebrul cuplu de ciocli Blaga-Gorghiu.
Restul e tăcere. Bucureştenii nu s-au dus la vot, dar vor chiţăi iar la iarnă. Judeţele roşii au rămas şi mai roşii, iar cele albsatre sunt la fel de roşii. S-a văzut cît de uşor se putea vota cu control electronic încă de acum patru ani, dar „morţii (din Teleorman) nu ne lasă”. Blatul evident de la Bucureşti între liberali şi pesedişti a oferit pe tavă capitala unuia dintre cei mai antipatici politicieni români. Adică aripii Voiculescu a politicii româneşti. Care, precum zmeului, chiar dacă îi tai capul, te devoră prin altele. Că au rămas insule de normalitate? Nicio scofală, per ansamblu am regresat în pre-modernitate, adică într-un regim neo-feudal cu poleială de legislaţie europeană. Ba nu, e mai corect spus regim neofeudal ceauşist, pentru că, de exemplu, doctrina ceauşistă care-i permitea să facă absolut orice voia pe plan intern: aceea a „neamestecului în treburile interne” o vedem seară de seară invocată de analiştii şi politicienii naţiei, deranjaţi că vreun ambasador îşi permite să ne atragă atenţia că nu suntem chiar de capul nostru în politica lumii. În care nu însemnăm nimic, deşi, printr-un fericit context internaţional am putea însemna foarte mult datorită poziţiei geostrategice. Asta dacă am avea conducători, nu legume. Legume în politică, legume în societatea civilă, numai în pieţe sunt prea scumpe. Am scris încă din iarna trecută că marea convocare pieţală lipsită de idei şi de lideri care cică repeta „spiritul Pieţii Universităţii” este un balon de săpun şi nu înseamnă nimic. Că „generaţia Feisbuk” nu există din punct de vedere civic şi politic.
Din păcate, scrutinul de ieri îmi dă întru totul dreptate. Nu s-au văzut nici tinerii care au votat prima oară, nici cei adepţi din oficiu ai oricăror cauze eco-civice. Nicuşor Dan este… Nicuşor Dan şi e meritul lui exclusiv de a avea forţa şi perseverenţa de a lupta cu Sistemul, rămîne de văzut ce va putea face în continuare. Profilul de votanţi ai PSD-ului şi ai d-nei Firea sau Olguţei craiovene spune totul. El ar trebui să stea la începutul oricărei analize. Niciodată nu s-a văzut mai clar clivajul social care în iunie 1990 se făcea auzit printr-un zgomot de bîte în capete de ochelarişti. Acum nu mai au nevoie de bîte, cîştigă lejer la urne.
Adio, România, ţara mea tristă şi fără viitor!
Christian CRĂCIUN
