Editorial. MALPRAXIS

Ca și dezastrul din Clubul de rock, asasinatele teroriste de la Paris ne pun la încercare limitele înțelegerii. Cu deosebirea că la noi este vorba de o gîndire despre istorie și despre oameni, percepție deformată care ne-a făcut să ne înecăm în corupție, indiferență și să alegem pentru a ne  conduce indivizi ignobili și tarați intelectual și moral. Pentru Franța (și pentru Occident în genere) atentatele pun problema filosofiei în care s-a instalat. Toți caută acum „soluții”. Mai ales la nivel armat. Pentru a fi cu adevărat eficiente, ele trebuie să meargă mai în adînc: spre sistemul de valori pe care se bazează actualmente Occidentul. Elitele sale universitare, intelectuale, din media și din lumea politică ar trebui să aibă o conștiință vinovată. Ele sunt vinovate într-o mare măsură de acest carnagiu. Prin impunerea ideologiilor acaparatoare ale multiculturalismului, anti-creștinismului, hedonismului, post-colonialismului șamd. Au deschis drumul unei forțe a răului pe care (urmăriți televiziunile occidentale, dar și pe unii, mult mai insipizi, de pe la noi) nici măcar nu vor să o numească. Paralizia gîndirii. Nu veți auzi cuvîntul „teroriști” ci „militanți”. 

Din acest malpraxis al corecților politic survine crima. Eram morți, spiritualmente, cu mult înainte de a se întîmpla 11 septembrie, atentatele de la Londra, Madrid sau, acum, Paris. Pentru că războiul acesta este, ne atrăgea de acum cîteva decenii atenția un politolog, o ciocnire a culturilor. Și aici ateul Occident nu a mai avut ce opune unui Islam în plină perioadă de expansiune. Imediat au sărit paraliticii gîndirii: să nu facem acuzații globale, nu toți arabii sunt teroriști. Firește. Ce om cu mintea întreagă ar susține asemenea blasfemie? Dar raționamentul corect este așa: zdrobitoarea majoritate a teroriștilor sunt nutriți de Islam. De o anume parte a lui, mă rog, să fim nuanțați. Iar între „filosofia” lor și democrație este incompatibilitate totală. De la acest adevăr simplu ar trebuie să plece elitele decidente pentru a găsi o soluție. Cîtă vreme UE a avut mai multe comisii de anchetă despre deținuții din Guantanamo decît despre atentatele din metroul madrilean, nu putem spera la o descîlcire a situației. Cei care ne amenințau că nu vrem să primim „cotele” de refugiați vor mărșălui, iar, mîine, cu mutre ipocrite, „în semn de solidaritate”, precum în iarnă cu CH. Apropo: „cote”, „comisar”… oamenii de la Bruxelles, care altminteri au o imaginație  lingvistică în domeniul limbii de salcîm excepțională, n-au fost prea atenți că anumite cuvinte au niște rezonanțe istorice tare neplăcute pentru jumătatea estică a Europei. Pentru că nu le pasă. Am mai scris aceste lucruri și după atentatul de la CH. Și, din nou, magicianul Houellebeck pare a fi avut o premoniție teribilă. În romanul său Supunerea partidul islamist ajunge să conducă Franța, în alianță cu stînga socialistă, de frică să nu vină la putere dreapta lepenistă. Or, ce exclamă imediat după noile atentate liderii de opinie, și papagalii de la noi, firește: aoleu, vin alegerile să vedeți că vom asista la o victorie a dreptei. Întreb și eu ca prostul: și nu ar fi mai bine un partid care se înscrie, totuși, în jocul democratic, decît oameni cu kolejnikoave și bombe în sala de spectacole și pe stadion? Nu e nici relevant că unii dintre făptuitori sunt cu siguranță născuți pe teritoriul Franței (sau Angliei în alte cazuri). Pentru că acela deja NU mai era teritoriul Franței sau al Angliei. De vreme ce statele respective au acceptat de bună voie, sub același ser ideologic paralizant injectat de elitele politico mediatice, să nu-și exercite puterea legală în anume banlieuri, care au devenit stat în stat. Ce repede ne trimiteau francezii țiganii înapoi, fiecare însoțit de un „manual” de cum ar trebui noi să ne străduim să-i integrăm, și ce înapoiați suntem că nu „le creăm toate condițiile”. Despre integrarea unei minorități devenită majoritate în anumite spații este vorba. O reformă radicală a scării de valori, o revenire la mîndria de a fi continuatorul gîndirii Greciei Antice, a Scolasticii, a Renașterii și Iluminismului și a Creștinismului, iată o bază fără de care orice „soluție” militară este inutilă. Dar cine să gîndească o asemenea kehre (răsturnare valorică) între orbii care conduc azi TGV-ul Europei?

P.S. În mod normal, aș fi scris despre acest fenomen straniu: înainte chiar de a-și alcătui guvernul sau de face un singur gest politic semnificativ, dl. Cioloș a fost copleșit pe FB și în presă de o Niagară de scîrboșenii. N-am mai avut asemenea revărsare ură de pe vremea referendumlui pentru suspendarea lui Băsescu. Postacii au lucrat stahanovist. După ce m-a intrigat, fenomenul m-a bucurat. Înseamnă că „ăștia” se tem de Cioloș. Semn bun.

Christian CRĂCIUN