Gîndindu-mă să scriu despre campania electorală în curs (despre cele două campanii, de fapt, pentru că avem și referendum), mi-a venit în minte acest vers din Ion Barbu care mi se pare că descrie perfect situarea României într-un no man’s land fără nicio identitate. Să luăm exemplul vecinilor unguri: ei sînt cu hotărîre plasați într-o anume parte, cea rea zic unii, a politicii, și își asumă splendid această opțiune. Criticați de toți, dar au un drum ferm și iată-l pe dl. Juncker lăudîndu-l (aș spune deșănțat, dacă nu ar fi interzise epitetele) pe dl. Orban. În schimb, noi nu sîntem nici, nici. Ca un zevzec beat care traversează aiurea un drum intens circulat și rămîne indecis undeva pe linia dintre cele două sensuri, riscînd să fie lovit din ambele direcții. Noi o încasăm ca proștii din toate părțile. Vreau să spun că o opțiune este mai puțin rea decît nicio opțiune. Miza alegerilor europene a crescut subit, dar nu pentru că românii ar avea habar de problematica respectivă, ci pentru că totul s-a impregnat de duhoarea luptelor interne. Oferta electorală este disperant de săracă. Peste tot în Europa s-au ivit partide noi (nu discut orientarea sau calitatea lor) care s-au dovedit capabile să crească rapid, să acceadă la putere. La noi, nimic. USR este un papagal reproducînd lozincile stîngii europene. Are foarte mulți oameni de calitate, dar nu pare a coagula o mișcare de ieșire din mocirla pesedistă. Dacă este adevărat că tinerii acestui partid au aruncat cu monede în manifestanții pro-PSD în vîrstă, nu este doar regretabil moral, denotînd o inteligență degradată, ci și un semn pentru ce ne așteaptă și încă un argument pentru mine de a nu-i vota. Lipsa unei drepte autentice este cel mai mare handicap al politicii noastre.
Ca de obicei, avem de ales între mai multe rele. Nu între rău și bine. Nu există un „mai bine” în politica noastră de azi. În schimb, și realitatea ne-a dovedit-o cu prisosință, deși ne-am spus mereu: așa ceva nu se poate, mai răul este oricînd posibil. Credeți că nu se poate mai rău decît d-naViorica? Vă asigur că rezerva de cadre a PSD-ului este inepuizabilă. De cadre analfabete vreau să spun. Ceea ce este cel mai rău în această campanie, și apare pentru prima oară după 30 de ani, este discursul public violent, nemascat, asumat antieuropean al ciracilor lui Dragnea. Nici măcar Vadim, în vremurile lui de glorie, nu era atît de direct antioccidental. Numai că, pentru cine stă să-l asculte, nici măcar aici fantoșa Dragnea nu poate fi luat în serios, e doar o imitație caricaturală a liderilor de partide europeni anti-europeni. El nu are o gîndire politică, un țel, o strategie, ci doar interese personale. Tactica lui este clară, foarte veche și foarte eficientă: să se întețească lupta de clasă. Numai că el nu e Lenin. După ce, de cîteva campanii electorale, analiștii gomoși ne-au lămurit că bătăliile electorale se dau, se cîștigă sau se pierd în mediul online, acum vedem cu stupoare că am revenit, cu mare intensitate, la nivelul mitingurilor stradale tradiționale din anii 90. Care, într-adevăr, căpătaseră ceva rutinier, nimeni nu le mai dădea altă atenție decît micului și berii și bancnotei de 50 aferente. Ciudat, mitingurile au recăpătat o miză reală, arată ceva nou, o nouă falie în societatea românească. „În mitinguri să ne bătem” pare a fi devenit cheia actualei campanii. Asta pentru că nivelul intelectual al PSD-ului nu-i poate îngădui o discuție pe programe. Atrag atenția celor dispuși să judece maniheist că votanții PSD nu sînt numai „plebea”, „prostimea”, „boșorogii” șamd. Rizibilă și pe termen lung catastrofală, politica PSD-ului de mărire a salariilor a dat roade nebănuite de sondajele de opinie. Artiștii, profesorimea, funcționarii publici, oamenii din justiție și sănătate proclamă sincer: nu sînt pesedist, dar votez cu ei că mi-au mărit salariul. Greu de evaluat statistic, procentul acestora nu e totuși deloc de neluat în seamă. Cinismul consilierilor de partid a adoptat o linie infailibilă: nu trebuie să ne iubească, trebuie doar să voteze cu noi. Sau să nu se prezinte la vot. Aici din două puncte de vedere: 1. Cu cît vin mai puțini, cu atît procentul PSD va fi mai mare și 2. Rezultatul referendumului, favorabil PSD dacă nu se validează. Aproape mai important decît rezultatul alegerilor. Mi-am exprimat mai de mult rezervele față de conținutul juridic și momentul tardiv al referendumului. Dar, de vreme ce el a fost hotărît, trebuie neapărat să reușească.Nici nu mai merită să înșir argumente. Cît despre summitul de la Sibiu, neputînd să și-l arondeze, PSD-ul a ales să-l maculeze. Uitînd cum îi acuză pe cei din opoziție că „strică imaginea țării”. Una din marile prostii, de sorginte comunistă, ceaușistă, printr-o identificare abuzivă a țării cu partidul. Criticînd PSD-ul nu critici România, ci doar clica abuzivă de la putere. Din fericire, România nu e PSD. Din nenorocire, nu e nimic altceva.
Christian CRĂCIUN
