Mi se pare evident că PSD (nu numesc niciodată și ALDE, care e o ficțiune politică, inexistentă în realitate, simplă anexă a PSD) și-a atins limitele de incompetență, fals, prostie și corupție. Elemente se acumulează într-un ritm halucinant. Numai enumerarea lor din ultimele două săptămîni ar epuiza spațiul articolului. Bezmeticeala financiară (trecerea contribuțiilor în sarcina angajaților, TVA split etc.), distrugerea investițiilor, explozia prețurilor la combustibili, eliberarea pușcăriașilor, atacul la adresa Justiției pe toate căile, în primul rînd prin „legi” menite să o politizeze, dar și prin declarații la foc automat ale unei adevărate armada de politicieni, în frunte cu Tăriceanu, refuzul de a recupera sumele din marile dosare de corupție încheiate, declarațiile sfidătoare a tot mai multor politicieni împotriva occidentului, a democrației (cum își permit ambasadorii Vestului să ne dea sfaturi?), afirmațiile imbecile și provocatoare ale lui Șerban Nicolae împotriva celor care s-au jertfit în lupta împotriva instaurării comunismului, analfabetismul politic al parlamentarilor care nu știu (una crede că forma noastră de guvernămînt este PSD, nu-i vorba, nici tinerii liberali nu-s mai breji, la fel de pafariști, habar nu au ce înseamnă doctrina liberală), cheful sfidător de la ziua lui Dragnea, în timp ce lumea celebra morții de la Colectiv („asta e viața”: apud Florin Iordache ex-ministrul justiției, alt sfidător), măsurile aiuritoare ale omului-cheie Gabi Firea, luptele cu miză politică din jurul Coaliției pentru Familie și al Bisericii, lipsa de viziune în ceea ce privește Centenarul Unirii, distrugerea învățămîntului, sursă de scandaluri continue, și ineficiența patologică a sistemului de sănătate, deschiderea posibilității ca un condamnat penal să ajungă Președinte al României, proasta gestiune a legii vaccinării obligatorii, teoria „statului paralel” (care este de fapt societatea civilă, tot ce se opune jafului dezmățat al țării) menită să-i închidă și mai strict în cercul lor de privilegii etc. 
Este evident o stare de tensiune generalizată în societate, gata să explodeze. Sper că noul #Rezist să fie mult mai bine articulat decît cel de iarna trecută. Care le-a dat, paradoxal, și mai multă putere acestor vechituri din debaralele profesionale și morale ale istoriei. Cineva, om echilibrat și care nu dă doi bani găuriți pe politica de orice fel – avînd lucruri mult mai importante și mai frumoase de făcut –, îmi spunea: dar cine sînt ăștia, de ce le dăm atîta importanță, cînd ei de fapt nu au absolut niciuna? Pierdem timpul degeaba. Adevărat! Culmea este că ne-am putea construi viitorul fără ei și în afara lor și în pofida lor. Dar ne-au luat prizonieră gîndirea, cum cobra se spune că hipnotizează o vrabie. Iată, de pildă, chestiunea vaccinării obligatorii, care, în principiu, n-ar trebui să aibă absolut nimic politic, ci doar să fie decisă după criterii științifice. În loc de asta, ne-a divizat – din nou! – după cu totul alte viziuni. Dacă tot e pe așa cu statul paralel (adică statul care le-a scăpat „lor” de sub control, cîteva firimituri), ce-ar fi să ne facem noi o țară interioară paralelă? O țară a bunei cuviințe, a lui mulțumesc și vă rog, a lucrului bine făcut, a punctualității și recunoștinței, a abnegației și meritocrației, a promisiunii ținute și a solidarității întru bine, nu întru rău? Sînt patetic și idealist, știu, dar sînt suficient de bătrîn ca să-mi permit acest ultim lux. Pentru că, pierzînd vremea și vremurile cu ăștia, n-am băgat de seamă că au mai pierit două emisiuni culturale (teatrul și Piper pe limbă, exilat la ore imposibile) de la TVR-ul arendat politrucilor, că radioul de „actualități” e un post de muzici lăbărțate și de meciuri inutile, că limba română s-a urîțit ca noi toți, că presa e ilizibilă și de nevăzut, centrată numai pe scandal ș.a.m.d. Sînt atîția oameni faini în țara asta, atîtea lucruri bine așezate, este doar o chestiune de timp ca ele să se coaguleze. De timp și de voință. În primul rînd voința noastră, a fiecăruia dintre noi, de a elimina urîtul din noi și din jurul nostru. Da, actuala clasă politică a atins o limită a nesimțirii care nu poate fi tolerată. Dar există viață și dincolo de ea. E ca broasca din fabulă, care s-a umflat pînă a plesnit. Totalitară în esență, rînvnind la un control societal absolut, politclasa noastră e, totuși, sistematic depășită de realitate. Aici e buba. Că în această vastă bulibășeală încape toată viața noastră, cu binele și răul din ea. Auto reciclată, cu o capacitate bacteriană de autoreproducere, politclasa își distruge chiar mediul său nutritiv, precum focul care arde vreascul din care se hrănește. Distrugînd economia, din hoție și incompetență, își distrug spațiul de furăciune. Noi, cetățenii, sîntem simple victime colaterale. De aceea am putea încerca reducerea lor la ceea ce sînt: la absurd!
Christian CRĂCIUN
