Editorial. HRISTOS A ÎNVIAT!

Cuvinte pe care cei mai mulți dintre noi le folosim zilele acestea, fără însă a fi foarte atenți la sensul lor. Să spunem mai întîi ce nu este această formulă. Nu este o urare! Nu echivalează cu „la mulți ani!”. De aceea multor oameni le vine foarte greu să o folosească. Au o ezitare, care nu ține de ateism. S-au inventat urările „alternative”, „de Paște”, de către cei care văd în acest moment o „sărbătoare”. Și nu este o sărbătoare. Paștele schimbă polaritatea vieții noastre laice, care este despre viață și moarte, o schimbă în polaritatea moarte – înviere. Cei care percep în formula noastră o „urare” nu merg cu gîndul pînă la Înviere. Cînd moare cineva, faceți vreo urare familiei? Condoleanțe, da, dar nu le urați fericire și ani mulți… Paștele fiind, mai întîi, despre moarte este aberant să ne facem urări. Paștele nu este o sărbătoare, ci o bucurie, ceea ce nu este același lucru. Și asta începînd abia de duminică, de la găsirea mormîntului gol. Dar ne-am lămurit noi, de 1984 de ani, ce e cu mormîntul acesta gol? Mi-e teamă că nu! 

În al  doilea rînd, cuvintele aceste nu sînt nici măcar o formulă de salut (deși cu asta ar semăna ceva mai mult). Deși, dacă ne gîndim că, etimologic, salut ne duce la salvare, din acest unghi s-ar potrivi. Nu e, cum li se pare multora, o formulă de politețe care, între Paște și Înălțare ar trebui să țină loc de „bună ziua”. Tradițional, după Înălțare formula era „Hristos s-a înălțat”, eu n-am mai auzit să fie folosită azi în mod curent. De fapt, observ, și Hristos a înviat! se folosește tot mai puțin, cu oarecare jenă, și doar în cele trei zile de după Înviere. Maximum. Dacă nu este nici urare, nici formulă de binețe, atunci ce este Hristos a înviat?  Simplu: este o vestire! Este o recapitulare fulgerătoare, în numai trei cuvinte, a tuturor celor patru Evanghelii, esența lor primă și ultimă: vestea Învierii Fiului Omului. Adică a umanității întregi. Cum spune Apostolul Pavel în a sa întâie epistolă către Corinteni „Dacă nu este înviere a morților nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră /…/ Căci dacă morții nu înviază, nici Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sînteți încă în păcatele voastre”. Înțelegeți acum că formula aceasta extrem condensată este o parolă care exprimă bucuria supremă? Care deschide lacătul ce s-a pus peste piatra mormîntului cel nou. Vestea ce ne-o dăm unii altora e uimire bucuroasă și bucurie uimită: ai auzit? Hristos nu mai e în mormînt! Ergo: sîntem mîntuiți de păcatele noastre, deci pregătiți să înviem la rîndu-ne. Bucuria asta, a acestei breakingnews supremă în istoria umanității, nu are nimic de-a face cu iepurașii, ouăle și alte bazaconii ale modernității. De un dar este vorba, ce-i drept aici, dar ce dar! Decît care altul mai mare nu se poate imagina: Învierea. Ce alte daruri să mai dai cuiva ca să fie pe potriva acestuia? Mai bine spune-i simplu: Hristos a înviat! Iar el va mărturisi aidoma că a înțeles grozăvia veștii: Adevărat a înviat! Ce-i drept oul („palat de nuntă și cavou” zicea înțelept și teologic poetul) și doar oul roșu (nu și cel împistrit care este simplă performanță artistică, fără trimitere la sacru) are etnologic legătură cu formula aceasta a mîntuirii universale: un ou ciocnit eliberează viața dintre pereții de calcar ai „mormîntului”, ceea ce era acolo doar chimie organică devine – inexplicabil, căci nimeni n-a reușit să explice cum-ul acestui miracol – Viață. A ciocni ouă roșii înseamnă ritualic a elibera viața din mormînt. Iar roșii pentru că sîngele Lui este peste întreaga lume de atunci și pînă la a două venire. 

Într-o societate aproape complet secularizată, în care cristo-fobia ia aspecte grotești, formula aceasta, PIN-ul cu care deschidem programul învierii noastre, apare multora ca o bizarerie. De aici obsesia de a „inventa” „urări de paști” , care de care mai „originale” și mai șugubețe. Repet NU există urări de Paști, pentru că e absurd, ce să-i urezi unui mort? Monahia Siluana Vlad spunea minunat că iubirea înseamnă urarea: ne vedem la înviere! În sensul acesta, expresia cu care se luminează lumea în această Duminică este (și) o declarație de iubire. Celui care-i spui această „taină”, care nu este taină, căci se cere strigată în plină stradă, îi spui, de fapt, vom învia împreună, nu ești (nu sunt) singur. Ați trecut în această seară de vineri pe sub masa încărcată de flori care închipuie mormîntul lui. Ați ieșit degrabă, deci ați ieșit din mormînt. Ați cîntat la Prohod despre coborîrea Lui în iad și distrugerea iadului. „Povești” spun inteligenții. Mă tem de oamenii inteligenți, îi prefer pe cei care vor spune, începînd de la miezul nopții de mîine (cu o lumină specifică în ochi, doar au fost chemați să ia lumină, să iasă la lumină din mormînt): Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcînd!”

Christian CRĂCIUN

www.christiancraciun.ro