Știri

Editorial. FALIILE

Ca și cum suta nu ne-ar fi prins suficient de
dezbinați, o nouă falie, surprinzătoare a despicat ca o lovitură de trăsnet
societatea românească. De data asta pe o direcție surprinzătoare, nu după
tradiționala – de trei decenii – poziționare pro sau contra FSN, PSD, PDSR sau
ce nume a mai purtat. Noua falie este  provocată,
firește, de chestiunea Referendumului pentru Familie. Oameni, altfel situați în
aceeași tabără pînă acum, se treziră ireconciliabil despărțiți. Facebook-ul a
sărit în aer. Injuriile și epitetele denigratoare au îmbobocit. „Puriștii”
luptei anti-PSD pornesc de la următoarea ecuație, premisă (pe care eu o cred
complet falsă, falsificînd drept urmare orice raționament ulterior): a vota la
referendum = a vota Dragnea. Ei nu argumentează propriu-zis pentru tema lor: libertatea de căsătorie
a gay-lor, ci împotriva PSD-ului,
care, cu abilitate, și-a însușit această temă populară, pe care alte partidele
s-au ferit să o abordeze din lipsă de forță intelectuală, sau situîndu-se decis
în contra curentului popular, precum USR. Fragilitatea debilizatei democrații
românești, la nivelul mentalului colectiv, se vede perfect în acest joc de
puteri. Adversarii CpF nu pot accepta o inițiativă populară, deși se proclamă
democrați și progresiști. O inițiativă semnată de 3 milioane  de cetățeni nu poate fi ignorată. Punct. A tot căuta chichițe, chiar a spune că
ăia care au semnat „sînt niște proști” înseamnă a ignora esența juridică a
actului. La fel, a compara cu celălalt Referendum (a cărui aplicare nu a fost
posibilă din cauza slăbiciunii spiritului nostru civic) este irelevant, și eu
mi-aș dori imediata aplicare a acelei voințe populare. Dar cîrdășia politică și
din justiție a împiedicat aplicarea acelui referendum, fără nicio legătură cu
cel de față. Pe care și eu l-aș fi dorit aplicat încă de atunci. Numai că mulți
dintre cei care folosesc azi acest subterfugiu, invocînd neaplicarea
referendumului pentru 300 de parlamentari, erau atunci fie tăcuți, fie direct
împotriva referendumului, doar pentru că el era promovat de Băsescu. Așa cum
sînt împotriva ăstuia doar pentru că e promovat de Dragnea. O singură
consecvență deci. A interpreta maculat politic lucruri care ar trebui
de-politizate pentru a putea fi înțelese. Repet: Dragnea nu are nicio legătură
cu Referendumul pentru familia normală, PSD-ul este, în realitate, împotriva ideii. Un ziarist onest ar
inventaria toate voturile din forurile europene ale reprezentanților PSD și
s-ar vedea astfel că ei au votat aproape fără excepție toate inițiativele de destructurare
a familiei.  Numai că, de la bun început,
inițiativa CpF s-a lovit de un blocaj mediatic perfect coordonat. Iar acum, de
cînd referendumul a devenit o realitate legală, atacurile împotriva „familiei
tradiționale” (o denumire inventată), minciunile (ce-i
aia fake news?), statisticile inventate (aia cu „o femeie este bătută la 4
minute în familia tradițională” este epocală: și dacă  desființezi familia normală, femeia nu va mai
fi bătută?), injuriile directe împotriva celor de altă părere, argumentul care
revine mereu în astfel de ocazii, banii să fie dați la spitale, toate s-au
adunat în tirul concentrat împotriva normalității. Pentru că asta e miza
luptei. Abolirea post-modernă a criteriului normativ. A criteriului moral.
În realitate, nu este vorba despre o chestiune
primordial de drept, ci despre una de morală
publică.
Sfîșierea societății românești pe o chestiune non-politică este un
fenomen nou. Votul la referendum nu are nicio legătură cu Dragnea, nu
reprezintă nici un cec în alb acordat partidului de guvernămînt. Deși el îl va
prezenta ca atare. Este trist că una din cele mai importante teme publice care
a izbucnit în România, și care ar fi trebuit 
să aibă o contribuție importantă la maturizarea noastră civică, prin
politizarea aberantă, a devenit, dimpotrivă, model de infantilizare socială
pre-democratică. Mulți oameni se consideră mai deștepți decît concetățenii lor.
Este un fenomen caracteristic mai ales mediilor de dezbatere publică: FB,
televiziune. Numai că democrația presupune respectul, încrederea într-un nivel
mediu acceptabil al inteligenței. Altfel, ea nu este decît o vorbă goală. Ceea
ce mă șochează la adepții boicotului este aroganța (total nedemocratică, deși
ei strigă tocmai în numele acesteia) cu care îi vizează pe adversari drept
proști (noi deținem adevărul!) și
felul în care prezintă problema familiei. Dacă te iei după ce se scrie zilele
astea pe la noi, familia normală este cel mai mare monstru, sursă de atrocități
și orori. Citești și te crucești cum niște oameni care sigur își iubesc
părinții și copiii pot scrie asemenea grozăvii. Că povestea are și un puternic
caracter anti-creștin, este evident, dar nu despre asta am scris aici. Doar
despre o temă în care Dragnea nu avea ce căuta și în care tocmai adversarii lui
l-au băgat cu forța.
 Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare