Editorial. EXPERIMENTUL PE OAMENI

Există ONG-uri care se opun experimentelor științifice pe animale, chestiune de etică greu de lămurit pînă la capăt. Ținînd, după cîte cred, de confuzia valorică și antiumanismul specifice erei post-axiologice. Mă întreb însă dacă n-ar trebui să existe și organizații care să se opună experimentelor pe oameni. Am fost cu toții cobaii celui mai cumplit astfel de experiment de inginerie socială care s-a numit comunism și care s-a soldat cu milioane de victime. Iar experimentul continuă. „Scandalul” de acum cu „cardurile de sănătate” poate fi înțeles perfect din această neașteptată perspectivă.

În primul rînd, după părerea mea de subiect al experimentului, nu avem nicidecum de-a face cu un card de sănătate. Dreptunghiul de plastic e doar un mod de a controla cît de cît circuitul banilor într-un sistem corupt pînă la măduvă. A, dacă cipul ar fi conținut date despre bolile cronice pe care le ai, despre medicamentele la care ești alergic, despre tratamentele pe care le urmezi, telefonul medicului de familie… atunci și-ar fi meritat abia numele. Dar au fost unii care s-au opus. Să presupunem că-ți vine rău pe stradă într-un oraș unde ești necunoscut. Nu ar fi bine ca medicul de la urgențe, după ce ți-a găsit cardul de sănătate, să afle că ești hipertensiv sub tratamentul x, sau că ai diabet și poate ai o criză hipoglucidică, sau că ești alergic la penicilină? Numai că, sistemul n-a funcționat nici măcar la modul simplu, al cardului de identificare (căci asta este acum) la simpla lui punere în funcțiune. Incredibilă seninătatea cu care oficialii – pentru care noi nu suntem decît animalele din experiment – au acceptat că nu totul a fost pus la punct, ne-au cerut să mai avem răbdare, că lucrurile se vor regla cu timpul. Mai mult, sunt pasibili de instigare la nerespectarea legii, afirmînd că și după 1 mai medicii sunt obligați să trateze și fără card. Atunci, la ce bun tot deranjul? Nu, așa cum un avion zboară (cu nefericite, rare excepții) perfect de la prima decolare, așa ar trebui să funcționeze și un nou produs cu impact în sistemul social. Nu s-a întîmplat așa! Ați auzit de demisie, domnilor de la pupitrele decizionale? După cum nimeni nu se gîndește la demisiile în CFR pentru milioanele de ore întîrziere/pasager dintr-un an. Ca și cum nu ar fi dreptul meu de a ajunge la timp cu un mijloc de transport pe care îl plătesc. 

Anormalitatea a devenit normală. Disprețul, scîrba, aroganța cu care oamenii ăștia ne tratează pe noi, macacii de experiment, este urmarea directă a experimentului Pitești. Pentru primul ministru plagiator e normal ca un subordonat să-și spioneze iubita. Drepturile omului? Vacs. Iar faptul că spionarea se făcea cu instituțiile statului, pe banii noștri, e ocolit de omul nociv al politicii românești. Noi, gibonii din laboratoarele de experiment social al social-democrației, nu suntem persoane cu drepturi inalienabile, nu suntem subiecte ale politicii, ci obiecte pasive ale ei. De altfel, în înseși premizele sale teoretice „generoase” socialismul are acest aspect de „construcție” artificială, sunt deci două specii diferite: ei, „inginerii de suflete” și noi, cei manipulați prin toate canalele. Nici un fel de responsabilitate. Nimeni nu și-a cerut nici măcar iertare pentru miile de ore pierdute cu mizeria organizatorică și de soft a cardurilor de sănătate. 

Apropo: ne mîndrim aiurea cu tinerii noștri ași în informatică. De parcă ar fi meritul nostru. Atunci de ce stăm așa prost în absolut toate domeniile care presupun informatizare? În pregătirea unei noi nopți de cristal în care să-și cimenteze imunitățile și să distrugă justiția, în mărirea nesimțită, din nou, a pensiilor, politicienii noștri nu par a conduce un popor, ci un laborator de teste psihice. Populația mai rezistă? Lipsesc două, trei elemente care să respecte contractul social între ales și alegător: responsabilitatea reciprocă, adevărul, primatul interesului public. Omul acesta cu spionarea iubitei trebuia arestat (glumesc amar) fie și numai pentru masacrarea teilor din Iași. Operațiune tipică pentru mentalitatea feudală: eu sunt șeful, voi sunteți supușii, fac exact după cheful și gustul meu. Care gust artistic și arhitectonic, la 90% dintre edilii noștri, indiferent de diplome, nu depășește nivelul lui Guță. Avem deci carduri de sănătate. La o populație care nu prea știe să se iscălească. Mai țineți minte că avem și carduri de alegător niciodată folosite? Cine o fi luat banii pe ele? Elemente disparate, distanță cosmică între cei care decid și cei care pipăie cu degete oarbe pereții de sticlă ai acvariului în care plutim. Nu aveți senzația uneori că toți cei patru pereți meniți să ne delimiteze spațiul intimității sunt, de fapt, ecrane tv?

Christian CRĂCIUN