Editorial. EMINESCU PE „GENUNCHE”

„Iar în acest ritm, înainte chiar de a dispărea demografic neamul acesta, îi va dispărea limba. Vom vorbi tăcînd. Dar vom sărbători găunos și sforăitor în continuare”. Îmi  cer iertare de a fi atît de infatuat încît să-mi autocitez degrabă sfîrșitul articolului din numărul precedent! Dar ce să fac dacă lucrurile se leagă într-o nefastă încatenare a dezastrului? Am urmărit la începutul săptămînii trecute, o parte dintre lucrările emfatic numitului Congres mondial al Eminescologilor de la Chișinău. Ce legătură are acest eveniment cu caracterul social politic al acestui cvadrat? Păi tocmai aici a apărut dezastrul, că are. Adunarea aceasta a fost o imagine, à la Hyeronimus Bosch, a elitei academice romano-basarabene și a incapacității sale patologice de a înțelege lumea în care trăim. Mi s-a părut că eram într-o fantastică bulă temporală. Să încep cu un amănunt: în tot timpul ședinței, telefoanele mobile au sunat ca într-o sală de așteptare la gară. Inclusiv al vorbitorului de la înalta tribună. Paranteză psiho-antropologică. Participînd la zeci și zeci de evenimente culturale – lansări de carte, vernisaje, conferințe, spectacole – am observat că bătrînii (pot folosi acest cuvînt incorect politic, întrucît fac eu însumi parte dintre ei) omit cel mai adesea să-și închidă telefoanele. Ba chiar și în biserică. Am tentat o explicație și am impresia că, fie nu consideră că e important deranjul provocat celorlalți, fie li se pare prea complicată suita de butonări necesare opririi/ pornirii soneriei. Așa îmi explic și faptul că onorabilii academicieni nu realizau că sunetul sprințar, insistent reluat pe tot felul de melodii, era cel mai mîrlănesc afront ce putea fi adus lui Eminescu. Asta, se poate spune, e o chestiune de formă. Nu cred dar… iată și una de fond. Printre vorbitori a fost invitată și doamna europarlamentar Maria Grapini. Invitată de către cine? Și în ce calitate? Abia aceste întrebări te aruncă în străfundurile disperării. Suszisa doamnă a intrat de mult în folclor prin eșecurile gramaticale, prin dușmănia pe care i-o poartă cu perversiune dificila limbă română, care îi ridică mereu în față insurmontabile obstacole de acord și anacolut. Să recunoaștem că era cea mai potrivită să „îl proslăvească” pe Eminescu. Ce a făcut la tribună domnia sa? Ca și alții înainte, a plătit polițe. Simpla sa prezență acolo era în măsură să acopere de ridicol întreaga manifestare, de parcă nu ar fi arătat și așa destul de lugubru. 

Cui a plătit polițe ilustra nulă? Păi I.C.R.-ului condus de Patapievici. Adversarilor politici ai dumisale. Cum zic postatorii pe FB: e noaptea minții! În acest caz, formula chiar are deplină acoperire în realitate. Doamna chiar a dat lecții de patriotism și de corecta interpretare a operei lui Eminescu. Pe care îți vine, văzînd astfel de agresiuni la care este supus de către înalte foruri academice, să-l ascunzi în vreo piramidă dintre cele pe care le iubea atît de mult (nu vă obosiți, stimată doamnă, să înțelegeți de ce) și să-l scoți de acolo peste cîteva mii de ani. Presa nu a acordat vreo atenție nici evenimentului în sine (nul ca valoare științifică), nici prezenței doamnei. Mie mi se pare un fapt profund semnificativ pentru demisia intelectuală a elitei academice. Aveau neapărată nevoie să invite un politician? (Nu cred! Este, evident, o reminiscență comunistă, cînd trebuia să vorbească la orice reprezentantul partidului). Puteau găsi unul măcar decent în exprimare. 

Vreți să le cerem elevilor azi să învețe? De ce? Cînd fac parte dintr-un stat incapabil să le ofere modele, incapabil să le ofere manuale și școli care să arate ca în secolul XXI, un stat care a făcut din plagiat și corupție politică națională și din alungarea competențelor țel principal, un stat care pune un politruc ministru al învățămîntului și care taie fondurile de la cercetare, un astfel de stat nu are nici un drept și nu are interes să le ceară elevilor să învețe. Vor vorbi iar activiștii de partid(e) la deschiderea școlii, nu slăvind învățătura, lustruindu-se pe ei, ca să parafrazez vorba Poetului. Și iar, mă înfioară negru Tăcerea: nimeni dintre academicienii celor două țări nu a protestat față de prezența patologică, cu valoare de simbol malefic, a acelei doamne la manifestarea dedicată Poetului? Sînt vecinătăți contaminante, nefrecventabile, sînt oameni cu care nu e bine să împarți nici aerul de respirat. Mai ales printre gingașele chestiuni culturale. Se pare însă că venerabilii și venerabilele din sala de la Chișinău, nederanjați de telefoane, nu aveau de ce să fie deranjați de o luare de cuvînt care exprima propriile lor convingeri intime. Și Eminescu? Unde era? Nu acolo, oricum! În cel mai important poem al său, după ce ne descrie cum sînt înfrînți de Roma, poetul ni-i arată pe zeii dacici cum se scufundă pentru totdeauna în oceanul arctic. După gesturi publice precum acest funest „congres”, cred că și Poetul s-a dus, pentru cine știe cît, alături de zeii săi care de multă vreme nu mai sînt și ai noștri, nevrednicii…

Christian CRĂCIUN