Două imagini mi-au rămas ca reprezentative din Săptămâna Pătimirilor. Prima, o fotografie arătînd interiorul unei biserici în care, în locul enoriașilor, pe fiecare scaun erau cîte o icoană și o lumînare. A doua, dintr-un splendid poem inspirat de covid – era și care se încheia cu invocarea Mamei și a tuturor morților, singurii care răspund, cu lumînările în mîini, la chemarea preotului. „Adevărat a înviat!”, în vreme ce viii stau închiși în casă de frică. Și morții se înspăimîntă de absența celor vii! Așa au fost Paștile anului 2020. Frică și pustietate lăuntrică. În paranteză fiind spus, înțelegînd perfect toată „filozofia” obligației la izolare, voi continua să cred că închiderea cimitirelor a fost un exces de zel, care a tensionat inutil situația, și că nu era un mare pericol de aglomerări, oricum mult mai mic decît cel din piețe și supermaketuri. Dar asta este o chestiune colaterală. Centrală mi se pare tema spaimei și a manipulării.
Asistăm la fenomenul interesant după care orice „news” devine inevitabil după puțin timp un „fake news” și invers, cele mai gogonate fake-uri ne sînt vîndute drept știri autentice. A căzut, de exemplu, mitul științei atotputernice. Zilnic sînt citați savanți, institute de cercetare care dau explicații și soluții perfect contradictorii. Ce era recomandat ieri, nu mai este valabil azi, ce spune doctorul alfa este contrazis de ce a descoperit doctorul beta ș.a.m.d. Nu poți spune că unele afirmații sînt false și altele exacte. Ci doar că savanții nu știu. Sau nu știu suficient, deocamdată. Asta nu înseamnă că știința își pierde valoarea, ci doar că nu este decît un dumnezeu laic. Adică un dumnezeu slab. E cel mai frumos elogiu ce i se poate aduce. Spre deosebire de unii dintre prietenii mei îmbisericiți, scepticismul meu nativ mă face să mă îndoiesc că, după revenirea la normal (care normal? – se întreabă toată lumea) lumea se va întoarce cu fața spre biserică. Ba dimpotrivă. „De la senzația că omul a devenit stăpân al gândirii și al naturii, de la confortul individual și imaginea de maximă securitate (induse de progresul științific și de tehnologiile moderne) [omul] a trecut brusc la sentimente de neputință și frică irațională. COVID-19 a devenit nu (numai) o problemă de sănătate publică, dar mai ales o problemă de filozofie existențială cu implicații majore economico-sociale, culturale și religioase” scrie într-un text excepțional doctorul Vasile Astărăstoae. Și adaugă despre faptul că nu a existat o analiză etică a măsurilor de restricție a drepturilor omului: „Notificarea către CEDO a suspendării Convenției pe perioada pandemiei de către o serie de state (exclusiv state foste comuniste), fără o analiză făcută publică și lipsa de reacție a societății civile, aduce în discuție posibilitatea instaurării unui regim autoritar populist politico-medical sau mai corect politico-științific, ca de exemplu: New Brave World”. (Apropo: în Germania există un Consiliu Național de Etică, solicitat să consilieze guvernul inclusiv în chestiunea pandemiei. Ce probleme de etică frămîntă guvernul României, tare aș fi curios să știu.)
Oamenii și-au însușit repede noul slogan cum că lumea nu va mai fi la fel după pandemie. Poate, dar cum va fi? Asta este imposibil de prevăzut, nici economic, nici social și, mai ales, nici moral. Se prevede ceva ce deja a fost numit covidocrație, care are de-a face cu democrația cam cît are virusul cu astronomia. Cerșim să stăm cît mai mult în case și să fim cît mai supravegheați. Libertatea individuală și alte valori care păreau imuabile au fost degrabă abolite, și încă prin aplauze generale. „Covid-19 devine astfel «teofania» noii ordini mondiale, nu doar medicale, ci generale. Scientismul newage, progresist, religia experților și a tehnocraților, ideea salvării universale prin vaccinarea obligatorie universală, prin supravegherea universală, prin controlul biopolitic total, sunt mărcile noii Matrix. Sub imperiul indus al «virusului ucigaș», al ideii morții colective, «teofania» vidă a noii Matrix cucerește teren, concomitent cu necesara «aplatizare» a curbei sacrificiale evanghelice” citez dintr-un text al cărui autor nu am autorizația să-l fac public.
Situația noastră o văd, pe de o parte, mult mai bună decît credea la începutul dezastrului viziunea mea neagră. Sincer, închipuiam un haos mult mai perfect organizat decît ceea ce se întîmplă. Stăm mult mai bine decît speram, inclusiv în răceala cifrelor. Se pare că vom cîștiga războiul, dar, se știe, pacea e mult mai greu de cîștigat. Și pacea va însemna, în primul rînd, redresarea economică. Fi-vom capabili? Istoric, cetățeanul român și statul au fost într-o continuă hărțuială reciprocă. Fiecare încercînd să-l păcălească pe celălalt. De unde atunci pretenția de a avea cetățeni responsabili și un stat corect și moral? De unde pretenția unui stat eficient și respectuos cu cetățeanul? De unde pretenția ca cetățeni și grupuri trăind mereu la marginea dinspre afară a legii să devină, brusc, ascultători? Da, a fost un Paște cu biserici goale și morții așteptîndu-i zadarnic pe cei vii să le aducă lumina. Nu din cauza Covidului. Ci pentru că nu mai iubim suficient libertatea.
Christian CRĂCIUN
