Aș vrea să dorm, să trec peste 1 Decembrie. Lumea să reînceapă la fel de tristă, sordidă și lipsită de speranță după „doi decembrie”. Pentru că nu putem sărbători o zi sacră alături de Dragnea, Tăriceanu, liota lor de slugoi, câteva sute de parlamentari problematici, mii de politicieni analfabeți funcțional, profesori universitari care fac elogiu deșănțat unor infractori ca Năstase și Voiculescu, popor îngrămădit la ajutoare sociale, bătrîni neînțelepțiți și tineri needucați, intelectuali dezbinați, televiziuni cretine, agitație sterilă, clișee de gîndire stupide, împrumutate fără un minimum efort de analiză critică, hoție și corupție cît încape, etc. etc. Ar trebui să păstrăm 1 Decembrie curat de toate astea. Și știu că nu se poate. Mai mult ca niciodată ar fi nevoie de unirea oamenilor buni. Mai mult ca niciodată ar fi nevoie de o privire neîmpîclită îndreptată spre viitor. Clară ca o dimineață de vară la munte. În loc de asta, vedem cu stupoare o restaurație violentă, sfidătoare, fără scrupule și fără rușine. Folosind o generală complicitate socială. Nu se știe cine sînt băieții buni și băieții răi în multe situații. Un guru faimos al unui ortodoxism suspect, actor de talent, vorbește la prezentarea cărții lui Voiculescu de groparii țării. El însuși, alături de celălalt ex-actor, de pseudo-ziariștii șacali care au ridicat cu sîrg osanale unui hoț dovedit, sînt, de fapt, adevărații gropari ai oricărei iluzii de normalitate. Datorită lor, ziua de 1 Decembrie dispare din calendarul nostru tocmai la începutul anului centenar. Uitați-vă cum, pornind de la acest incident de la Târgul Gaudeamus, o mulțime de inși „subtili”, cavaleri ai echității (nu, nu socialiste), s-au revoltat nu împotriva unui editor hrăpăreț și lipsit de moralitatea minimă a afacerilor, nu împotriva unor intelectuali nominali care girează minciuna, vulgaritatea și impostura de la Antene și din susținerea patronului lor, nu se revoltă împotriva unor ordonanțe ale justiției care eliberează pe bandă infractori de tot soiul, nuuu, domniile lor sînt revoltați pe Liiceanu, pe Humanitas, pe Lidia Bodea, pe Cărtărescu, dar nu pe Voiculescu și pe slugile lui. Și uite așa trecem noi direct pe 2 decembrie printr-o gaură neagră despre care fizicienii viitorului vor face îndelungi cercetări. 
Știu o mulțime de oameni sinceri și de bună credință care vor să fie la Alba Iulia în ziua sărbătorii. Numai că ziua este deja confiscată. Ne-au luat-o și pe asta. Să-l auzi pe Tăriceanu vorbind la Radio despre importanța zilei de 1 Decembrie, înseamnă să crezi că Becali e om de afaceri și scriitor. I-a păsat cuiva că două serii de evenimente – legitime ambele – repetițiile pentru parada militară care au tăiat practic legătura dintre centrul orașului și Romexpo și Târgul de carte, nu au putut fi corelate? Evident, nimănui! Primarul capitalei are cu totul alte griji. De fapt, ce griji are? Tot programul a fost dat peste cap într-o țară în care și așa ultima grijă a scriitorului este îndeobște punctualitatea. Ce să mai construim în această zi absentă din calendarul nostru de anul acesta? A fost un an halucinant, în care singurul scop al politicii a fost încălecarea justiției și subjugarea maselor votante prin iluzorii măriri de salarii. De fapt, obnubilarea acestei zile, înseamnă dispariția a altceva: a sărbătorii, a bucuriei! Dincolo de evenimentele personale, dumneavoastră ați mai văzut pe cineva bucurîndu-se cu sinceritate de ceva care ține de spațiul public? Nu mă refer la sport, din păcate și acolo prilejurile de jubilație devin din ce în ce mai rare, și ele au cel mai adesea un aspect căznit, încrîncenat (vezi cazul Halep), par făcute sub o maxi-doză de euforizante. În rest, ne lipsesc bucuriile autentice: elevii olimpici oricum pleacă și nu se mai uită înapoi (pe bună dreptate), spectacolele de teatru sau muzicale memorabile s-au împuținat și se pierd printre mega-succesele comerciale, spațiul public se restrînge tot mai mult, copleșit de televiziunea castratoare de inteligență și de pseudo-socializarea pe site-uri care înlocuiesc prezența pură și simplă a omului lângă om. Niciodată n-am dus mai multă lipsă de unire, ca acum la aniversare. Bun, trece și 1 Decembrie acesta, ne uităm frumos la blindate și la avioane, fluturăm stegulețe tricolore și albastre cu steluțe, ne repezim la marmitele cu fasole și la o sticlă de bere și mai departe? Ce facem după, de pe 2 decembrie? Stai, uitasem, sînt zile libere! Chefuim. Niciodată nu s-a chefuit mai mult în România! Vă întrebați ce voi face în aceste zile? Voi fi cu niște copii, doar ei, cei mai mici, nu sînt încă roși de microb. E suficient atît. Gargara patriotardă care tace începînd de pe 2 va cuprinde iar mass-media. Uite, și asta este ceva de cîștigat, de reconstruit de la zero: a vorbi nesforăitor de patrie. Așa că ne revedem după aniversare.
Christian CRĂCIUN
