Știri

Editorial. DISCRIMINARE ȘI DEZ-INCRIMINARE

Cînd această doamnă căreia a-i pronunța numele este o înjosire personală pentru orice om de bună cuviință și care a ajuns prin hazard și blestem istoric să conducă măcar prin semnătură guvernul țării a rostit, fără să știe ce înseamnă, epitetul de autiști, cu referire la ziariști, o instituție lugubră numită CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) a decis că nu este o discriminare, ci un drept de opinie. Cînd președintele s-a referit la unii politicieni (mult prea mulți!) cu termenul de „penali”, pentru că aceștia au sute de procese în curs, aceeași instituție a decis că este discriminare. Instituțional, asistăm în România la două procese simultane, de sens contrar. Pe de o parte, la un asalt concentrat împotriva mai tuturor instituțiilor de bază ale țării: în primul rînd cele din justiție, Curtea Constituțională, apoi serviciile secrete, poliția, banca națională, instituțiile academice, presa, DNA, președinția (vezi inițiativele de „politică externă” de tip „ambasada la Ierusalim” sau „vizita la Papa”, care au umplut de ridicol și au șubrezit și mai mult și așa belalia noastră imagine internațională), și vă las pe dvs. să continuați lista, după domeniul de competență. Pe de altă parte, există o mulțime de alte instituții parazitare, masiv bugetivore (mulțumim, d-le Eminescu, pentru cuvînt!) care nu-și justifică prin nimic existența, gen CNCD-ul acesta, CNA-ul, Avocatul poporului, și mai sînt destule. Acestea iau în mod evident decizii în funcție de persoane și nu în funcție de niște reguli și principii clare. 
CNCD-ul, de exemplu, pentru că tot este pretextul acestor rînduri, are o lungă tradiție de acțiuni și hotărîri controversate. Problema este puterea de decizie discreționară ce se dă unor asemenea organisme, nesupuse la rîndul lor unui alt control. În speță, CNCD-ul (ca și CNA-ul) nu ia serios seama la pericolul de a se transforma într-o poliție a gîndirii, hotărînd, cu de la sine putere, ce trebuie să spunem și cum trebuie să spunem. Intrînd astfel în coliziune cu principiul constituțional al libertății de gîndire și de exprimare. Este marea dilemă a lumii de azi, dar la noi capătă (ca mai toate) ceva din derizoriul, stupiditatea și lipsa de anvergură intelectuală a oricărei dezbateri publice. 
Precaritatea intelectuală și profesională a conducerii vieții publice băștinașe se traduce printr-un anti-intelectualism și anti-elitism manifeste, violente și nerușinate. De aici sentimentul de silă care domină elitele noastre profesionale, eliminate din punctele de decizie care au fost distribuite politrucilor apteri. Ar trebui să le dăm și două vești proaste, din această săptămînă, acestora din urmă: 1. Apariția unei platforme on line foarte bine construită și de un înalt nivel intelectual, Marginalia, concepută de politologul Dragoș Paul Aligică (nu-i căutați în presa românească mainstreem, nu-și are locul printre analiștii patriei!) și care a grupat deja cîteva personalități de vîrf ale intelighenției noastre; 2. Apariția ediției românești a săptămînalului Newsweek, cu o redacție remarcabilă și un nivel al publicisticii neobișnuite la noi. Au a se teme Dragnea & comp. de asemenea coagulări? Pe termen scurt, sigur că nu. Pe termen lung, le va fi fatal. Stilul acesta de conducere de o improvizație grosolană și o minciună devenită politică de stat nu poate dura mult, din multe pricini. Sigur, acești ani înseamnă o mulțime de destine și șanse ratate, zeci de mii de oameni plecați în lumea largă, destrămarea țesutului social, o stagnare generală echivalentă cu colapsul. Nu cifrele manipulate de INS (trecut și el sub comanda partidului-guvern) descriu situația, ci cacofoniile logice și gramaticale ale vedetelor publice, într-adevăr reprezentative. 
Există, cum vedem, în lume, o adevărată voluptate de a interzice (unde-s vremurile glorioase ale lui c´est interdit d´interdire?) și o efervescență teoretică de a justifica aceste îngrădiri ale libertății încît ele să apară ca însăși normalitatea. În alte țări, însă, astfel de interdicții sunt măcar generale, se aplică tuturor. La noi, ele sunt o ghioagă ideologică și atît. O doamnă reprezentantă a PSD în sinistrul bastion instituțional care este subiectul textului de față, spunea senin: nu e nimic politic în faptul că Dăncilă, Mihai Tudose, Șerban Nicolae, Gabriela Firea au fost iertați de sancțiuni, în timp ce toți cei care i-au criticat au fost altoiți fără cruțare. Fără să se ostenească, bineînțeles, să aducă vreun argument. Că doamna e nu știu ce președintă a femeilor PSD din Teleorman și că nu are nicio experiență în domeniul apărării drepturilor omului e doar un amănunt. Dintr-o Românie în care nimic nu este la locul lui. Adică hoții la pușcărie, analfabeții la munci pe măsura lor și profesioniștii la conducere… căci dacă am așeza lucrurile în poziția normală, CNCD ne-ar acuza de discriminare.
Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare