Dezgust, silă, scîrbă, lehamite, oroare, jenă, greață, aversiune… ce să mai simți față de clasa noastră politică? Toate sinonimele nu ajung. De la articolul precedent, oamenii noștri din dealul politicii au făcut tot ce au putut să ne actualizeze lista de sinonime ale scîrbei. Mai întîi l-au spălat pe Oprea, făcîndu-l imun la justiție. Apoi l-au reprimit pe reciclatul Petre Roman în parlament. Apoi au atacat concursurile de directori în școli. Apoi vor să schimbe legea cu plagiatele în așa fel încît cei care le-au acoperit să le și descopere. Apoi l-au pus pe Gâdea să o facă vedetă pe una Olivia Steer, care ar trebui urgent arestată pentru instigarea la nevaccinare, atentat la sănătatea publică. Apoi „maestrul” Cristoiu, care îi cere mamei răposatului polițist Bogdan Gigină „să tacă”. Pentru că plînsul ei de mamă ar fi „manipulat politic”. Maestre, dragul nostru lider de opinie, de la mama ciobanului mioritic încoace, toate jelaniile mamelor ai căror fii au murit năprasnic au fost „manipulate politic”! Scîrbă ne este de cei care fac asta și de matale, care de dragul de a fi altfel (narcisismul găgeștean bată-l norocul!) decît gașca de marafeți jurnalieri îi ocrotești pe ăștia de se fac a nu înțelege că a murit un om! Și pentru orice mamă este valabilă zicerea străveche: dacă eu voi tăcea, vor striga pietrele! Suntem sătui, dragă maestre, de cînd ni se tot spune să tăcem naibii, că nu-i de nasul nostru să ne strigăm durerile. Plîngeți-vă morții, dar în tăcere. Dacă nu, sunteți manipulați politic!
Alt tip, cu studii serioase de data asta, dar la fel de serioase carențe de inteligență și caracter, dl. Daniel Barbu, cu o întreagă istorie de declarații descalificante, spune că meseria de politician la noi este mai periculoasă decît cea de soldat în Afganistan. Asta nu mai e o infracțiune, e o sfidare prin prostie. Avocatul poporului cere anchetă împotriva Ministerului Sănătății, apropo de chestiunea vaccinărilor, nu și împotriva celor care duc o campanie criminală în media de descurajare a vaccinării. Sinistrul Tăriceanu cere și el o anchetă parlamentară (nu e clar cu ce prerogative) asupra evenimentelor post-Colectiv.
Lupta politicienilor împotriva interesului public a atins cote pe care, în naivitatea noastră, le credem mereu inaccesibile. În Polonia a fost zilele astea un protest împotriva președintelui la care au participat vreo 30.000 de oameni. La noi, s-au adunat la manifestația împotriva privilegiilor parlamentarilor care se baricadează împotriva justiției vreo 150 de oameni. La nu știu ce manifestație a bicicliștilor au fost mult mai mulți.
Profesorii de politologie ar trebui să ia aminte la experimentul inedit din România: se inventează o nouă relație între ales și alegător: bazată pe silă. Politicienii noștri au descoperit că, sufocînd electoratul cu dezgust, acesta nu mai deschide gura, nici nu mai reacționează, e cea mai lesnicioasă metodă de manipulare. Trebuie doar să ai un obraz suficient de gros ca să nu roșească și un nas antrenat să nu simtă duhoarea. De aici și totala apatie în această pre-campanie electorală.
Aud că la Ploiești Partidul România Mare (mai există?) face sondaje de opinie în versuri. Și cere să se răspundă la fel. Am atins deci dimensiuni ludice, mîine, poimîine, o să avem și noi în parlament partidul piticilor de grădină sau al ștrumfilor. Știu că sunt prin alte părți, dar alea au societatea așezată, care funcționează în virtutea civismului fundamental, și au și partide de elită. Ce le mai trebuie? La noi, partidele în război cu DNA sunt doar asociații infracționale. De aici disperarea lor împotriva guvernului discret tehnocrat, care a arătat că se poate conduce țara și fără să fii toată ziua la televizor. Au arătat o alternativă și, Doamne ferește ca electoratul să realizeze că se poate și fără specia generic numită „Dragnea”. Fără oameni cu dosare penale care să ne facă legile sau să se proclame lideri de opinie în talkshow-uri nocturne. Asta chiar e unic.
Avem în schimb anunțate pentru săptămîna viitoare greve în penitenciare. Cine le ghidează oare? „Politică” a devenit la noi un termen cu profunde conotații negative. Asta a permis constituirea acestei caste închise de sconcși care, sub lozinca „pute, nu vă băgați, lăsați-ne pe noi să ne sacrificăm”, au anulat orice progres civic. În anii noului mileniu, România a făcut progrese economice, ca nivel de trai și ca mentalitate, pe care este imposibil să nu le vezi. Domeniul însă în care acest progres nu se face deloc simțit este cel al educației sociale. Gașca politică a făcut tot ce se poate pentru a menține populația în starea de lehamite și a-și prezerva astfel privilegiile. Ca o apă stătută, în care nu vin izvoare proaspete și care băhnește. În care nu e viață. Numai silă, scîrbă, lehamite, dezgust, oroare, jenă, dezgust, aversiune…
Christian CRĂCIUN
