Între atîtea evenimente spectaculoase și accidente suspecte a trecut necomentat la adevărata sa importanță un eveniment cu implicații istorice: Coaliția pentru Familie a depus la Parlament o listă cu trei milioane de semnături în favoarea specificării expresis verbis în Constituție a faptului că familia este formată prin uniunea dintre un bărbat și o femeie. Nu tema face importanța acestui demers, ci numărul de semnături. Mai cunoașteți în epoca recentă vreo altă inițiativă civică de o asemenea amploare? La urma urmei, un parlamentar e ales cu cîteva zeci sau sute de mii voturi. Diferența e strigătoare la cer. Toți „democrații”, „progresiștii”, „toleranții”, preoții și preotesele cultului ONG ar trebui să fie încîntați de această izbîndă unică a civismului într-o țară anomică. În loc de asta, ce vedem? Doamnele (parcă, ciudat, majoritare) și domnii s-au dezlănțuit în presa on line și tipărită să ne înfiereze pe noi ăștia, înapoiații, retrograzii, fasciștii, care nu suntem de acord cu legiferarea căsătoriei uni-sexuate. Numai că, la noi, democrația este acel animal ciudat care e cuminte și frumos numai cînd corespunde părerilor mele.
Discuția e lungă, și argumente – grele – sunt de adus. Democrații ăștia de mucava și „open minds” ne acuză de homofobie și de îngrădirea drepturilor omului. Invocă un punct din Constituție conform căruia e interzisă restrîngerea unor drepturi. Fracturînd logica, pentru că nu există drepturi ale homosexualilor în actul fundamental. Ce să restrîngi? În fond, ei cer o inacceptabilă, după părea mea, lărgire a acestor drepturi. Dar dreptul meu ca anonim cetățean de a nu fi agresat în spațiul public de manifestări ale sexualității nu intră în discuție? Nu e vorba nici de o imixtiune inacceptabilă a statului în chestiunile intime. Nu se propune interzicerea sau pedepsirea relațiilor homoerotice. Ci doar o chestiune administrativă, care este de apanajul statului. Nimeni nu a incriminat relațiile intime, de orice fel, ci doar ex-punerea lor publică și instituirea lor ca normă. Aberația postmodernității de a susține că nu există o graniță între normal și anormal naște monștri.
Florin Iaru scrie că cei 3 milioane sunt niște proști. Da mulți, vorba lui Lăpușneanu. Domnia sa, care e democrat pînă în vîrful unghiilor, ar trebui să se încline în fața cifrelor. Ele hotărăsc în democrație. Să admire perfecta organizare civică. Eventual, să pună mîna să strîngă și el cu ai lui 3 milioane plus una semnături în favoarea căsătoriilor gay. Asta e democrația, dle. Iaru, puterea celor mulți care votează. Sunt acuzate „presiuni” și „manipulări”. Dar nu e orice act de convingere într-o chestiune socială un act de presiune manipulatorie? Ce-ar fi dacă stînga noastră de caviar (e stupidă cea franceză, dar imitatoarea ei dîmbovițeană e de-a dreptul o caricatură jalnică, la nivel ideatic, stilistic și de prestanță publică. Nu poți defila cu Rogozanu, Ernu, Iaru, sau CTP într-o dezbatere de idei. Ei sunt oameni de pamflet și invectivă. Atît!) ar convinge de pildă sărăcimea de prin satele uitate din Teleorman să folosească mai mult pasta de dinți și săpunul. E o misiune nobilă, credeți-mă!
Revin la chestiunea inițiativei civice. Impecabil organizată, presupunînd un efort de mobilizare exemplar, a arătat că se poate. Și a arătat, firește, și cît de aberant sunt concepute legile noastre. Dau exemplu doar faptul că românii din străinătate nu pot participa la o astfel de inițiativă. Evident neconstituțional. Eu cred, apropo, că ei ar trebui să voteze chiar și la alegerile locale (electronic, firește), 80% dintre ei au case sau părinți într-o localitate a țării, de ce să nu fie interesați în bunul mers al acelei localități? Observați că mă feresc să intru în esența chestiunii, pentru că nu e locul aici să deslușim ce e cu homosexualii. Sunt împotriva afișării lor publice, așa cum aș fi și împotriva unui marș al heterosexualilor. Pur și simplu, mi se par indecente, imorale, sfidătoare (numai cuvinte interzise de noua ordine mondială a gîndirii corecte). Nu invoc nici aspectul religios, pentru că nimeni nu poate fi obligat să creadă. Mă interesează, în prostia mea patologică, doar că trei milioane de români au fost în stare să se pună de acord asupra unei probleme. Acum, chestia are și un impact politic major. Politicienii au în mînă un cartof fierbinte. Nimeni nu-și va putea permite să ignore această pronunțare masivă într-o chestiune delicată, pe de o parte, dar pe de altă parte comportamentul maimuțăresc al politicienilor noștri (și al multor intelectuali de vîrf, de altfel) față de toate aberațiile care vin de la „forurile” de dictare/dictatură europeană îi va face să voteze nu schimbarea Constituției, ci schimbarea codului civil. Și le vor da imediat (oamenii ăștia din LGBT au răbdare, își cîștigă pas cu pas teritoriile) și dreptul de a înfia copii. Eu, ca prost, paseist și retrograd, mă bucur că nu voi mai apuca acele vremuri.
Christian CRĂCIUN
Perfect de acord cu ce scrii tu aici. Cu un singur amendament, dacă-mi permiți. Deie Domnul să se țină cont de opinia celor 3 milioane de români și să nu se întîmple ca mai an, cînd cei peste 7 milioane de romîni, care au votat pentru suspendarea propriului lor președinte, au fost ignorați. Și atunci, „Europa civilizată” a avut ultimul cuvînt. Să sperăm că nu-l va avea și în acest caz.