Editorial. DĂ-I ‘NAINTE CU TUPEU…

Așadar, dl. Ponta îi boscorodește cu urîte cuvinte: „securist”, „stalinist” etc. pe profesorii din comisia de specialitate a Universității București care cer – din nou – lămurirea situației plagiatului său. Dl. Curaj încearcă toate tertipurile pentru a da din mînă acest cartof fierbinte. Sigur că ar avea dreptate dacă ar fi ministru într-o țară în care Universitățile au o identitate intelectuală certă, au un „brand” de apărat, nu sunt, cum se întîmplă la noi, fabrici de diplome structurate după „famiglii”. Dl. Ponta știe bine situația și nu și-a rumegat încă nesfîrșitele înfrîngeri. Ține să-și întărească imaginea de băiețaș de cartier, vorbăreț, lăudăros, mincinos, amenințînd mereu cu bătaia, fudul. Domnia sa reprezintă, ce-i drept, perfect imaginea României de azi. Vezi epitetele de mai sus, și altele, pe care din cuviință m-am abținut să le înșir, care se potrivesc de minune socialului nostru. Tăcerea ar fi fost un bun semn de remușcare, la fel ca în cazurile Adrian Năstase, Severin, Voiculescu și multe altele. Ba chiar și Iliescu, iremediabilul bolșevic, cerîndu-ne impetuos să nu ne mai gîndim la morții revoluției și ai mineriadei. 

De aici survine și tupeul celor care vor să scoată istoria din programe. Oricum, aproape au distrus-o prin modul de predare. Dă-i nainte cu tupeu! Trecutul e periculos, explică prezentul, construiește identitate. Asta îl face pe dl. Florian, directorul Institutului Elie Wiesel, un dictator care decide cine are voie în istorie și cine nu, cui avem voie să-i ridicăm statuie, cu ce nume avem înalta sa îngăduință să ne botezăm străzile sau ce tricouri să purtăm. Președintele îi decorează pe Nicolicea și alții, vreo 1700, tupeiști de aceeași făină, și îl dez-decorează pe pastorul Tokes. Ne-am mirat vreo două zile, pînă am aflat că din comisia respectivă de hotărîre fac parte și doamnele Gabriela Vrânceanu Firea sau Ecaterina Andronescu,care au de mult decorația dată de patria recunoscătoare. Deci tupeul la superlativ. 

Radioul național țipă: nu ne distrugeți! – dar nu spune cine vrea să-i includă în holdingul falimentar cu TVR. Curat independență editorială! Cum să mă mir de mîrlănia elevilor mei de la școală? Ea este expresia frustă a obrăzniciei generale din societatea românească.  A lipsei de criterii și de valori. Multă lume a citat zilele astea frazele lui Umberto Eco împotriva FB care dă drept de cuvînt „idiotului satului”. Idee deloc nouă, banală chiar, avînd aici doar greutatea autorității. Ceea ce nu s-a observat, este că exact același tip de raționament poate fi aplicat și votului democratic. Faptul că parlamentul român se comportă ca o gașcă, avînd ca unică preocupare căpătuiala personală (acum că au terminat cu pensiile, vor să devină automat, după terminarea mandatului, funcționari publici. Înainte cu tupeu!) se explică în bună măsură prin delegarea responsabilităților de către o populația analfabetizată civic în 50 de ani de comunism.

Uitați-vă la peisajul absolut descurajant al candidaților pentru viitoarele alegeri! Tupeul acuzator al unui Ponta este zgîrietura vizibilă pe pielea puhavă a unei societăți autodistructive. Paralizată de eșecul Iohannis, societatea mai educată îndură tupeul celeilalte: de ce-ați ieșit în stradă după Colectiv? Uite ce-am ajuns! Parcă și Ponta a scris ceva de genul ăsta pe FB. Se putea! Sigur, există și partea cealaltă: cîțiva profesori cu coloană vertebrală, care încearcă să țină trează demnitatea lumii academice. Dar gestul lor riscă să pară ca ultimul ulcior de apă în traversarea pustiului, în lipsa unei reacții generale, colective a intelectualității, ca și la chestiunea plagiatelor sau a „savanților” din pușcării. Ce tupeu să ai și ce desconsiderare a scrisului și a științei pentru a considera acele obiecte de celuloză mîzgălită Cărți? Nu doar din partea deținuților, ci și a judecătorilor care i-au eliberat. Orice interpretare de bună credință a legii arată că o carte despre fotbal nu poate fi o lucrare științifică. Dar cînd e tupeu, totul e posibil. Nu iau în discuție cazul Antena 3, el depășește tupeul, pentru a trece în patologic. Am dat cîteva exemple care explică profunda destrămare a țesutului social, lipsit de cimentul coagulant al unor țeluri comune. Președintele Băsescu spunea recent o chestie atît de simplă, încît nimeni nu i-a dat atenție: unirea cu Basarabia se poate face acum: doar cele două parlamente să voteze, ca în 1918, pentru asta. Dar pentru asta îți trebuie curaj, nu tupeu. Iată un țel suficient de înalt! Curajul este al eroului, tupeul al lichelei mărunte, obosită de fușăraia cotidiană. Dar violentă. Gradul inadmisibil de violență, în toate formele și la toate nivelurile, din România sec. XXI vine de la această propagare epidemică și epidermică a obrăzniciei. Adevăratul brand național. 

Christian CRĂCIUN